În grupurile sanitare din școli se va folosi doar săpun lichid și vor fi puse afișe cu mesaje “Apa este bună de băut” sau “Apa nu este bună de băut și se va folosi doar pentru spălat pe mâini” – proiect Ministerul Sănătății

1.030 de vizualizări
Foto: jacqueline macou – Pixabay.com
Toaletele din școli, laboratoarele și atelierele să fie dotate doar cu săpun lichid, nu și săpun solid, cum este menționat în normele actuale, propune Ministerul Sănătății în proiectul de ordin pentru aprobarea Normelor de igienă pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihnă şi recreerea copiilor şi tinerilor, pus în dezbatere publică. Documentul nu prevede obligativitatea, ci doar recomandare. De asemenea, o altă modificare este legată de calitatea apei și se precizează ce măsuri trebuie să ia școala dacă apa nu e potabilă.

Modificări privind dotările din toaletele școlii și calitatea apei au fost propuse de Ministerul Sănătății în proiectul actualizat pentru aprobarea Normelor de igienă pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihnă şi recreerea copiilor şi tinerilor.

La articolul 7, alin. 3 se propune ca laboratoarele și toaletele să fie dotate doar cu săpun lichid, nu și solid cum este menționat în actualele norme.

„(3). În vestibulul grupurilor sanitare, în ateliere şcolare, în laboratoare (fizică, chimie, alimentaţie publică din cadrul şcolilor de profil), în antreul sălilor de mese, precum şi în vestibulul grupurilor sanitare din cadrul sălilor de educaţie fizică/sălilor de gimnastică şcolare se amenajează chiuvete – lavoare, cu săpun lichid şi prosoape de hârtie sau dispozitiv electric de uscare a mâinilor.”  

O altă modificare este legată de calitatea apei și afișarea unor mesaje la loc vizibil pentru elevi, după caz: “Apa este bună de băut” sau “Apa nu este bună de băut și se va folosi doar pentru spălat pe mâini”. 

În plus, dacă apa nu este potabilă, se acceptă temporar utilizarea de recipiente – dozatoare de apă potabilă, prevăzute cu pahare de unică folosinţă și este obligatoriu ca furnizorul de apă potabilă îmbuteliată pentru dozatoare să pună la dispoziția unității de învățământ, la fiecare aprovizionare realizată, o copie a celui mai recent buletin de analiză pentru apa furnizată. 

Art. 7 alin (6) În cazul în care nu se poate asigura alimentarea cu apă potabilă în regim permanent sau sursa de apă este necorespunzătoare, până la asigurarea apei potabile conforme din punct de vedere al calității în concordanță cu termenele prevăzute în programele de conformare, se acceptă temporar utilizarea de recipiente – dozatoare de apă potabilă, prevăzute cu pahare de unică folosinţă, cu obligativitatea de a face dovada contractării acestui serviciu printr-o unitate de profil. Este obligatoriu ca furnizorul de apă potabilă îmbuteliată pentru dozatoare să pună la dispoziția unității de învățământ, la fiecare aprovizionare realizată, o copie a celui mai recent buletin de analiză pentru apa furnizată. 

Pentru spălarea mâinilor, până la asigurarea apei potabile conforme din punct de vedere al calității în concordanță cu termenele prevăzute în programele de conformare, se vor amenaja temporar spălătoare provizorii, formate din bazin cu robinet, cu o capacitate de 5-10 litri, sau rezervor de capacitate mare, din care se distribuie apa către spălătoare, aprovizionat cu apă potabilă de către producător autorizat şi chiuveta cu scurgere la fosă vidanjabilă. Rezervoarele se vor igieniza săptămânal, în afara programului școlar. Concomitent, se vor asigura dispensere pentru dezinfecția mâinilor. Dacă apa din sursa proprie (fântână sau puț forat) este conformă cu parametrii bacteriologici,  dar neconformă cu parametrii chimici și/sau indicatori, aceasta poate fi folosită pentru spălat pe mâini și igienizarea unității. Se vor afișa la loc vizibil în vecinătatea chiuvetelor pentru elevi, înscrisuri, după caz: “Apa este bună de băut” sau “Apa nu este bună de băut și se va folosi doar pentru spălat pe mâini”. 

Citește și:
Ghiozdane mai ușoare pentru elevi, obligație pentru conducerea școlilor – proiect
Cursurile de prim-ajutor, obligatorii în formarea continuă a profesorilor și personalului didactic din școli și grădinițe, prin Legea educației, completate de „noțiuni” de prim-ajutor printr-un proiect de ordin al Ministerului Sănătății

Băncile din clasă să fie reglabile și aibă doar 4 mărimi, în funcție de înălțimea elevului, prevede un proiect al Ministerului Sănătății / Școlile au aplicat deja pentru dotarea tuturor claselor cu mobilier, prin PNRR

5 comments
  1. Exista scoli care au sapun de orice fel in toaletele elevilor? vreau sa cunosc directorii respectivi, sa inteleg lor cum le reuseste figura…

  2. Există școli care-și permit să cumpere săpun de orice fel… – nu, altă întrebare – există școli care cumpără măcar din când în când hârtie igienică pentru toaleta elevilor?! (și/sau a profesorilor?)

    Uau, niște bogați!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca, întrebată de ce Guvernul nu a făcut această ofertă sindicatelor din Educație din momentul în care au cerut-o, de acum două săptămâni: Nu a fost o tergiversare. Întotdeauna atunci când există un dialog sub presiune, capacitatea de a identifica resurse crește

Ministrul Educației susține că Guvernul nu a tergiversat acordarea unei oferte. Într-un interviu acordat jurnalistei Diana Dumitrașcu, de la TVR Info, oficialul a pus întârzierea guvernului de a acorda o…
Vezi articolul

Testarea elevilor să fie făcută în școli, nu acasă, ar fi fost o măsură agreată și de ministrul Sănătății, susțin reprezentanții elevilor, după o întâlnire cu Rafila. CNE a mai cerut și descentralizarea deciziei la nivelul școlilor pentru trecerea în online

Conducerea Consiliului Național al Elevilor (CNE) a avut o întrevedere marți cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în care au discutat, printre altele, și introducerea unor noi modalități de calcul a…
Vezi articolul