Improvizațiile Ligiei Deca pentru perioada în care vor fi examene în timpul cursurilor: școlile pot intra în „Școala altfel” sau Săptămâna Verde și „se poate umbla” la programa de examene, dacă apar probleme / Elevii vor fi înscriși ilegal la bacalaureat, fără să fie absolvenți de liceu

10.713 vizualizări
Foto: © Alexander Raths | Dreamstime.com
Elevii din clasele V-VII și IX-XI în anul școlar 2024-2025 vor putea fi în Săptămâna „Școala altfel” sau în Săptămâna Verde în vară, când elevii de clasele a VIII-a și mai ales a XII-a sunt în examene sau se pregătesc de susținerea lor. Asta ar fi una din soluțiile Ministerului Educației pentru suprapunerea finalizării cursurilor cu probele de examene.

Ministra Ligia Deca a fost întrebată miercuri seară în emisiunea Info Edu de la TVR Info de soluțiile pentru școli având în vedere că probele scrise de Bacalaureat 2025, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, încep pe 10 iunie, când încă elevii și profesorii mai sunt la cursuri și se pregătesc să definitiveze situațiile școlare.

Oficialul a dat exemplu „reconfigurarea programului școlar” – „adică dacă cursurile de dimineață se mută după-amiază, centrele de examen pot fi alese dintre unitățile de învățământ care au această flexibilitate”.

Deca a mai spus și despre „flexibilizarea structurii anului școlar în sensul de a permite ca săptămâna «Școala altfel», Săptămâna Verde să fie organizate în acele perioade în așa fel încât ceilalți copii să fie prinși în alte activități care nu sunt neapărat în incinta școlii”.

Un alt exemplu dat de ministră a fost și reducerea din programele de examen valabile pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2025, în cazul în care profesorii semnalează decalaje la organizarea timpului pentru consolidarea și recapitularea la clasă, potrivit acesteia:

  • În esență, dacă sunt probleme reale și ele ne pot fi semnalate de către cadrele didactice, se poate umbla la programa de evaluare care nu este identică cu programa școlară și atunci pot fi făcute ajustările respective”.

Ligia Deca a prezentat, în emisiunea moderată de jurnalista Diana Dumitrașcu, plasarea probelor de Bac cel mai devreme în luna iunie din ultimii cel puțin 15 ani și ca o soluție care să permită încadrarea în termen a elevilor care se înscriu la facultate în țară sau în străinătate.

Amintim că, potrivit calendarului aprobat pentru Bacalaureatul 2025, probele de competențe se vor susține de pe 27 ianuarie, în timpul anului școlar. Asta înseamnă că elevii de clasele a XII-a/ a XIII-a vor fi înscriși la examenul de Bacalaureat dedicat absolvenților de liceu înainte să fie absolvenți, ceea ce este în afara legii.

Redăm intervenția integrală din emisiunea de la TVR Info:

Moderatoare: Sunt destul de curioasă despre examenele naționale din 2025. Ați devansat examenul de bacalaureat. Probele de competențe vor fi susținute în iarnă, după care probele scrise încep la data de 10 iunie. Întrebarea punctuală este cum anume se desfășoară acest examen național în paralel cu zilele de cursuri, pentru că la data de 10 iunie încă există cursuri pentru ceilalți elevi care nu sunt în clasa a XII-a, dacă se întrerupe programul. Și de ce vă întreb asta – vă întreb în contextul în care România are oricum un număr extrem de mic, redus de zile de școală.

Ligia Deca: Mă rog, metrica numărului de ore sau de zile e diferită. Dacă ne uităm la numărul de ore, suntem în media europeană. La numărul de zile – nu la fel, pentru că avem mai multe ore poate decât alții într-o zi de predare efectivă. Dar nu despre asta voiam să vorbesc. În esență, noi am ne-am gândit la niște scenarii.

Unul dintre ele este reconfigurarea programului școlar, adică dacă cursurile de dimineață se mută după-amiază, centrele de examen pot fi alese dintre unitățile de învățământ care au această flexibilitate. Ne-am gândit și la flexibilizarea structurii anului școlar în sensul de a permite ca săptămâna „Școala altfel”, Săptămâna Verde să fie organizate în acele perioade în așa fel încât ceilalți copii să fie prinși în alte activități care nu sunt neapărat în incinta școlii.

Soluții există, pentru noi a fost prioritar să protejăm copiii, elevii, de clasa a VIII-a și de clasa a XII-a, de a da examene în condiții climatericii extrem de nepotrivite. Anul acesta am avut cod roșu repetat pe un număr record de zile și a fost afectat examenul de titularizare. Au fost câteva zile ca să nu fie afectat și examenul de Bacalaureat în aceeași măsură. Tot a fost cald.

Moderatoare: Pe de altă parte, vin și spun că li se reduce timpul în care se pot pregăti. Ei termină cursurile cu 4 zile mai devreme și imediat în ce probele scrise, lucru care până acum nu se întâmplă.

Ligia Deca: Așa este, dar să știți că nu cred că există deficit major, pentru că ultima parte a anului este dedicată consolidării și recapitulării. Deci, tradițional, ultimele luni din clasele terminale sunt dedicate consolidării și recapitulării la clasă, la școală. În esență, dacă sunt probleme reale și ele ne pot fi semnalate de către cadrele didactice, se poate umbla la programa de evaluare care nu este identică cu programa școlară și atunci pot fi făcute ajustările respective.

Dar eu cred că dacă rămânem în planificarea făcută pentru clasele terminale, care permite ca o bucată semnificativă din anul școlar să fie dedicată recapitulării și consolidării, putem să finalizăm examenele până la finele lunii iunie. Și vă mai spun un avantaj – de mulți ani, elevii de clasa a XII-a ne spuneau că există o diferență între calendarul școlar din România și din alte țări. Aveau o problemă de înscriere la învățământul superior în alte state.

Practic, ducând examenele în luna iunie, asigurăm pentru toți absolvenții de clasa a XII-a posibilitatea de a se înscrie fără emoții. Și la universități din România, care finalizau foarte repede înscrierile și nu apucau să gestioneze toată partea asta birocratică. Deci e un beneficiu și din punct de vedere al temperaturilor și din punct de vedere al parcursului ulterior al absolvenților de clasa a VIII-a și de clasa a XII-a. Vom vedea din nou cum funcționează.

Foto: © Alexander Raths | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ligia Deca, despre examenul de Bacalaureat din 2025: Probele scrise au loc mai devreme și ca o soluție care să permită încadrarea în termen a elevilor care se înscriu la facultate în țară sau în străinătate
DOCUMENT Simulare Bacalaureat 2025 are loc în modulul 4 de cursuri. Prima probă – pe 24 martie, la Limba română. Rezultatele vor fi comunicate pe 8 aprilie
DOCUMENT Calendar Bacalaureat 2025. Probele scrise încep pe 10 iunie și evaluarea competențelor – pe 27 ianuarie / Primele înscrieri, la probele orale, au loc pe 16-20 decembrie
BREAKING Modificare majoră la examene: elevii vor putea să vadă lucrările înainte de a contesta notele la Evaluarea Națională 2025 și Bacalaureat 2025, propune Ministerul Educației după valul de cereri depuse de părinți în acest an
BREAKING Schimbări la Bacalaureat 2025. Calendarul propune ca probele scrise să înceapă în 10 iunie, cel mai devreme din istoria recentă, iar competențele să se dea în iarnă / România modifică structura examenelor naționale din cauza schimbărilor climatice

10 comments
  1. Capete destepte, ce sa zic. Sunt profesori la liceu care predau si la gimnaziu. Isi fabrica clone sa fie ca diriginti in Scoala Altfel si ca evaluatori la examene???
    Incetati sa mai faceti experimente pe noi? Daca nu va pricepeti, voi, astia care ati învățat strategii la facultati in străinătate, luati, mamica, un sistem care DEJA funcționează in străinătate.
    Ca altfel ramanem la ipoteza ca voi va doriti INTENTIONAT sa distrugeți invatamantul ca sa aveti motiv sa introduceți AI-ul.
    Hai ca dupa greva vieții ne-am deșteptat ca noi suntem destepti, nu ca voi.

  2. Nu a citit propriul O.M. care reglementează cum se stabilesc săptămâniile respective.

    Și dacă utopic ar fi teoretic posibil (in căpșorul ei după tangaj și maree) practic legea nu permite utilizarea săptămânilor respective in luna iunie.

    Deca go home!

  3. Alooo, Minsterul, d-na Ligia! În săptămâna verde și altfel elevii nu sunt singuri. Tot profesorii le organizează activități. Aceiași profesori care sunt în comisiile de bacalaureat. Doamne, câtă incompetență!

  4. in saptamana 9-13 iunie, ziua de luni este libera fiind Rusaliile. Daca saptamana nu are 5 zile consecutive de scoala, nu poate fi nici saptamana pentru Scoala altfel, nici pentru Saptamana verde, scrie in regulament. 10 iunie este intr-o zi de marti, cu zi libera pe 9 iunie . Deci se propune o solutie imposibil de aplicat, conform regulamentului

    1. Bacalaureatul începe în 27 ianuarie, cu elevi din clase terminale care NU se pot înscrie la bacalaureat pentru că nu sunt absolvenți, nu au nicio medie încheiată, nu știu cum naiba vor fi înscriși…

      Și pe lângă bacalaureat – 27 ianuarie-7 februarie pentru competențe, după 10 iunie probele scrise, în timp ce toate celelalte clase AU ORE, mai avem 17-19 martie simulare EN8, 24-28 martie simulare BAC, toată luna mai EN2-4-6. TOATE în timp ce toate clasele au ore.

      Și mai sunt și unii mai catolici decât Papa care mai dau ei vreo trei rânduri de simulări, ca să iasă în frunte ca insecta.

      Plus Școala Altfel și Școala Verde. Plus practică comasată, pe la liceele tehnologice.

      După aia se miră toți cretinii din televiziuni de ce e mică rata de promovare la examenele naționale – păi mai avem timp de școală?!

  5. Se vede foarte clar că această ministră nu are niciun contact cu realitatea din școli. Sunt extrem de multe colegii naționale care au si clase de gimnaziu. Cum poți organiza probe scrise de bacalaureat în săptămâna în care e ultima de școală pentru elevii de clasa a 8-a? Cine va încheia mediile?
    Dacă se fac ore după amiază, cine va corecta lucrările elevilor?

  6. Ma întreb cine va merge cu elevii la activitățile din Saptamana Verde și Scoala Altfel, când va fi nevoie de resursa umana pentru supraveghere și evaluare.
    Răspunsul doamnei ministru nu ia în considerare aceste aspecte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Babeș Bolyai va implementa ghidul antidiscriminare, după ce o studentă a semnalat afirmații rasiste și misogine dintr-un manual: „Victime care precipită declanșarea acțiunii răufăcătorului – femeia care umblă seara prin locuri puțin frecventate și are o costumație provocatoare (…) în aceste cazuri, o parte din vină aparține victimei”

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a transmis într-un comunicat de presă că a luat notă de comentariile critice ajunse în spațiul public în legătură cu limbajul utilizat într-un suport de…
Vezi articolul

EXCLUSIV Noile contracte pentru profesori “pe durata de viabilitate a postului”. Ministerul Muncii: Sintagma nu este în legislație. Contractul individual de muncă NU poate fi încheiat pe durata de viabilitate a postului

Guvernul îi pune pe directori să le facă profesorilor contracte pe perioada de viabilitate a postului, deși sintagma nu este “prevăzută în legislația Muncii” – spune Ministerul Muncii, la solicitarea…
Vezi articolul

În a cincea zi a anului școlar 2023-2024, Ministerul Educației a reușit să pornească aplicația SIIIR – surse. Acum, profesorii și secretariatele școlilor trebuie să adauge manual elevii în fiecare clasă/grupă

Ministerul Educației a reușit să actualizeze aplicația SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România – n.red) pentru anul școlar 2023-2024, potrivit surselor Eduepdu.ro. Acum, secretariatele școlilor vor adăuga manual…
Vezi articolul