Importanța științei în abordarea schimbărilor climatice globale va fi dezbătută la evenimentul digital OneOceanScience, pe 25 octombrie 2021, unde vor participa peste 30 de institute de cercetare, potrivit unui comunicat de presă. Evenimentul digital va cuprinde un “tur” digital al oceanului și o serie de prezentări: materiale video, postări pe rețelele de socializare și interviuri.
Evenimentul este organizat de IFREMER (Institutul Francez de Cercetare pentru Exploatarea Mărilor – French Research Institute for Exploitation of the Sea), în parteneriat cu IRD (Institutul Național Francez pentru Dezvoltare Sustenabilă – The French National Research Institute for Sustainable Development) și CNRS (Centrul Național Francez pentru Cercetare Științifică – The French National Centre for Scientific Research).
Potrivit anunțului publicat de IFREMER, OneOceanScience are următoarele obiective:
- să creeze legături între membrii comunității științifice mondiale din domeniu, pentru a crea astfel o mișcare unificatoare pe scară largă;
- să reamintească publicului cât de importante sunt științele care studiază oceanul și să înlesnească comunicarea dintre oamenii de știință și publicul larg;
- să creeze o mișcare internațională centrată pe soluțiile oferite de comunitatea științifică.
„Oamenii de știință ne vor spune de ce sunt importante științele care studiază oceanele, ne vor vorbi despre soluțiile la care lucrează și despre cum putem conlucra (la scară regională și globală) pentru a ne asigura că aceste științe oferă beneficii mai mari, atât pentru ecosistemul oceanic, cât și pentru societate”, se arată în anunț.
Un rol important în desfășurarea evenimentului revine institutului italian CNR-ISMAR (INSTITUTO DI SCIENZE MARINE), care va prezenta un material video intitulat ”The future of Venice: high water with a view to a progressive rise in sea level” (“Viitorul Veneției: nivel înalt al apei mării, cu perspectivă în creștere”). GeoEcoMar va participa cu un material filmat, care subliniază importanta științei în cercetarea sistemelor fluviu – mare.
Pe 5 noiembrie 2021, inițiativa OneOceanScience va deschide „Ziua acțiunii pentru ocean” din cadrul Conferinței ONU pe marginea schimbărilor climatice globale COP26 de la Glasgow. În condițiile în care oceanul planetar absoarbe aproximativ 25% din totalul emisiilor de dioxid de carbon, degradarea sa rapidă este unul din subiectele de pe agenda Conferința COP26.