Ilie Bolojan cere condiționarea finanțării universităților de numărul de absolvenți angajați în economia reală în domeniul absolvit: Cred că ar trebui să deranjăm puțin universitățile, să le facem mai antreprenoriale

13.084 de vizualizări
Ilie Bolojan / Foto: INQUAM Photos – Alexandru Busca
Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, propus premier și de lideri din PNL, dar și de Elena Lasconi (USR), a avut duminică un discurs dur în fața aleșilor locali liberali cu ocazia lansării programului de guvernare al PNL. El a cerut oprirea risipei de către primării și de către guvern și le-a cerut primarilor să își asume și măsuri impopulare, precum sancționarea celor care fac mizerie.

De asemenea, Bolojan a avut un mesaj puternic în ceea ce privește modul de funcționare și de finanțare a universităților. „Cred că ar trebui să deranjăm puțin universitățile. Nu sună bine ce spun. Cred că ar trebui să-i facem mai antreprenoriali. Dacă primesc bani, indiferent ce discipline predau, indiferent câți absolvenți lucrează în economia reală, în domeniul pe care l-au absolvit, mesajul va fi: «stați liniștiți, toți primiți banii»”, a declarat acesta.

Principalele declarații ale lui Ilie Bolojan, cu privire la universități:

„Cred că ar trebui să deranjăm puțin universitățile. Nu sună bine ce spun. Cred că ar trebui să-i facem mai antreprenoriali. Dacă primesc bani, indiferent ce discipline predau, indiferent câți absolvenți lucrează în economia reală, în domeniul pe care l-au absolvit, mesajul va fi: «stați liniștiți, toți primiți banii». Dacă vor fi mai antreprenoriali, înseamnă că vor face poate cercetare aplicată, se vor duce către companii și în felul acesta vom avea tehnologie și dezvoltare. Asta cred că trebuie să facem pentru schimbări structurale în economie.

Dar cred că și în administrația locală, prin acest parteneriat, trebuie susținută performanța și rezultatele. Prorogăm de ani de zile repartizarea de fonduri către bugetele locale direct proporțional cu gradul de încasare a impozitelor. Nu mai merge asta pentru că, de fapt, îi favorizăm pe primarii care nu-și fac treaba. Și banii puțini pe care îi dăm, îi dăm la cei care nu-si fac treaba. Ciclic, de ani de zile, achităm datoriile, ștergem tot, la aceiași primari care în mod iresponsabil adună arierate. Care e mesajul? Faceți orice, nu vin se întâmplă nimic, în timp ce ceilalți primari performanți se simt perdanți.”

Citește articolul integral pe G4Media.ro

15 comments
  1. Aberanta declaratie, ca orice declaratie a vreunui om politic, oricat de chel ar fi el.
    Bolojan, cel prin care Oradea a reusit sa fie prima in diferite domenii:
    * prima la exproprieri, de cele mai multe ori justificate prin interesele unor investitori locali
    * prima la trecerea unor terenuri din proprietate publica in proprietate privata, ca sa satisfaca foamea de bani a unor “investitori strategici”
    * prima la creat sensuri giratorii fara sens
    * prima la pasaje care nu ajuta pe nimeni

    Adica prima in tot ceea ce nu serveste decat interesul privat.
    In rest, Oradea arata bine. Doar zona centrala, caci in rest, e tragic.

    Ah, sa nu uitam ca orasul a fost si primul care a inventat parcarea “de domiciliu”, o alta aberatie pe bani publici, primul care a intezis orice fel de debransari in mai toate zonele orasului, etc.

  2. Da corect și nu numai facultățile dar și liceele , sânt licee în sect 1 și 2 din București unde te pune profesorul sa faci aceeași piesă care trebuia să faci acu 30 de ani la pila și bomfaier , in loc să înveți o turnare 3 D a pieselor samd ..

  3. Daaaaa, de acord.
    Grozava inițiativa.
    Dar sa nu fiți prea rigizi. Sa se poată angaja și în domenii apropiate. Piata muncii este foarte variata și uneori pe un post de jurist se descurca mai bine un economist dacă, de exemplu, este un domeniu bancar, sau un inginer electronist poate face față foarte bine în IT.
    …..și sa se conditioneze maxim 10 ani. Dupa, poate merge în alta direcție, nu știi niciodată în ce se mai specializează singur…….

  4. Această abordare a d-lui Bolojan cred că este corectă. În special universitățile cu specializări politehnice.
    Ca să faci cercetare aplicată și care să se regăsească în produsele firmelor românești trebuie să fi profesionist.
    Toate criteriile de evaluare, de promovare, de stimulare ar trebui modificate în funcție de cele precizate mai sus.
    În acest fel și universitățile își vor selecta cadrele didactice pe alte criterii (peste 80% din cadrele didactice de la politehnică nu au lucrat nicio zi în domeniul într-o firmă, atunci de unde cercetate aplicată??).

    1. Daca ai fi scris cu doi de i “trebuie sa fi profesionist”, putem sa cred ca esti unul dintre ei.

      Bolojan are dreptate doar la nivel teoretic. In practica, stiinta aplicata trebuie sa aiba cerere din partea mediului privat, nu pe dos. Degeaba exista solutii daca firmele nu sunt interesate de ele. Altfel, precum in prezent, se face cercetare doar din pasiune, iar rezultatelor se vor aplica … cine stie cand!

      Sa crezi ca dupa … “universitățile își vor selecta cadrele didactice pe alte criterii” este o naivitate. Suntem in democratie, care “e singurul sistem compatibil cu libertatea și demnitatea umană, dar are un viciu incurabil: N-ARE CRITERII DE SELECȚIUNE A VALORILOR.” (P. Tutea). Astfel incat, in general, in universitati au ajuns sa conduca si sa faca SELECTIE niste domni/doamne asemeni celor care conduc societatea, e.g. domnii actuali sau fosti presedinti la psd, pnl, …, cu doctorate (scoala) cu probleme de plagiat, de incompatibilitate intre domeniul de licenta si domeniul de doctorat, exmatriculari, …

      Iar de la astfel de conducatori nu e recomandat sa ai asteptari in legatura cu selectia, nici daca inteleg (sau nu) diferenta dintre dual si aplicativ, pentru ca o sa faca selectii si alegeri in general doar daca acestea sunt in acord cu vointa majoritatii, fapt care exprima perfect esenta triumfului cantitatii impotriva calitatii.

      Desigur, un pic de deraj prin universitati nu strica. Prea s-au gripat multe, mai ales de cand au ajuns unii nemuritori pe posturi.

  5. Ma gandeam ca propune sa respecte legea pe tot politicienii au votat-o, 6% din PIB pentru educatie si angajamentul tarii ca pana in 2022 sa aloce 1% din PIB pentru cercetare. Suntem la sub 3% in Educatie si ultimii din Europa la cercetare, cu 0.10%.

  6. Subordonarea universitățiilor (inclusiv celor tehnice) pieții muncii este fatală progresului. Domnul Bolojan are succes în economie și administrație (probabil, nu sunt din Oradea), dar viziunea lui este de a transforma universițățiile în aplicative, concept clasic dar necunoscut în România de guvernanți, deoarece ei confundă aplicativul cu dualul.

  7. gălăgie pentru nimic.
    evident că nu toți absolvenții vor avea job in domeniul finalizat deoarece nu sunt joburi suficiente, valabil pentru orice specializare și atunci cum să vii cu aceasta aberație, așa sa facem criterii de dragul lipsei de ocupație a usereilor, peneleilor si a altor analfabeți politici.

  8. Dupa pararea domnului Bolojan universitatile din Romania ar trebui sa tinda spre forme de invatamant dual subordonate intereselor firmelor. El este cel care cerea la MEN ca sa se scoata certificatul psihopedagogic din scoli ca sa poata sa tina ore toti strungarii si toate croitoresele.

    Poate ar trebui ca universitatile sa ii deranjeze un pic pe politicieni si sa le explice ca universitatile nu sunt departamente de training ci vectori de dezvoltare sociala. Pana la urma resursa umana care a generat cresterea economica exceptionala din Romania ultimilor 20 de ani a fost scolita in Romania. Sugestia ca universitatile locale ar forma oameni care nu isi gasesc de lucru este o aberatie.

    Vedem un nou episod din traditia anti-intelectuala a societatii locale. Intr-o tara normala universitarii sunt pretuiti si ascultati. In Romania universitarii sunt marginalizati si ponegriti de niste politicieni agresivi si slab educati care ii vad drept o amenintare in lupta pentru putere.

    Eu unul ma asteptam la mai mult de la acest Bolojan. Nu neaparat ca intelectua ci ca politician. Declaratia asta nu ajuta in niciun fel cercurile lui progresiste care sunt votate in centrele universitare.

    1. Într-o țară normală universitarii nu sunt angajați pe nepotism iar cercetările pe care le fac produc schimbări reale la nivel de societal și la nivel de politici publice. Media universitarului român e complet deconectat de piața muncii, face studii publicate în pepiniere de articole citate de 3 ori pe an și parazitează bani de la bugetul public pentru a pregăti promoții de ~200 de studenți din care ajung să practice în domeniul studiat sub 10%.

      Un wake-up call la realitatea unde nu e normal să ai studii superioare care sunt niște post-liceale mai șlefuite e necesar.

      1. Tocmai ce spuneam! Vesnicul dispret si vesnica ponegrire la adresa universitarilor. Romania e tara unde nu exista “niciun fel de respect si simpatie umana pentru oamenii cu carte”. Adevarul e ca vazute lucrurile din acest unghi, putem spune ca cei care au ales sa nu emigreze si sa se zbata ca profi in universitatile locale au facut o eroare.

        Romania importa azi forta de munca educata din Ungaria si mai sunt unii care cred ca absolventii locali nu au de lucru. Societatea locala nu intelege ca nu exista prosperitate pe scara larga fara educatie si ca nu exista educatie fara universitati. Acesti politicieni si “experti” care nu finanteaza educatia corespunzator, ii mai si trateaza fara respect pe cei care tin pe linia de plutire institutiile educationale.

        1. Când voi vedea calitate în universități, le ridic și statuie, le pun și covor roșu la intrarea în facultăți. Dacă ai o societate care dă cu tunul în universități, asta nu e implicit pentru că universitarii sunt niște martiri în spatele cărora se ascund niște genii neînțelese de oameni, ci pentru că universitățile din România încă sunt la nivelul unei republici bananiere raportat la alte centre europene.

        2. Dispretul la adresa univeristarilor este pentru ca, cei care sunt cu adevarat universitari, nu se implica in conduecera facultatilor/universitatilor si lasa niste “agarici”, majoritatea pusi politic si fara a avea vreo experienta administrativa in conducerea unei faculati/universitati.
          Exemplu, din experienta recenta de comunicare cu UTCB, are si edupedu infromare pe email, pe subiect (recotr, prorector cu probleme stundetesti, compartimetn socila, birou juridic… le spui cu subiect si predicat ca incalca lege si te iau la misto, cu texte de autonomie universitara (au invatat si ei o expresie).. .

          “cei care au ales sa nu emigreze si sa se zbata ca profi in universitatile locale” :))
          cei care au ramas in universitati, ca “profi””sunt cei mai slabi pregatiti (a se vedea foia matricola a studiilor universitare). Au avut “spate” sau au dat din coate, au mai “uns” cate o veriga etc. La fel cum se “obtin” si posturile in invatamant preuniversitar.

  9. Pai privatizeaza-le frate. Oricum ar fi mai bine. Asa cum arata, de ex, UniBuc, orice ar fi mai bine decat status-quoul.

    Orientate spre performanta, da. Dar si cu multi mai putini studenti si cu mult mai putine programe de studii, create pentru a salariza personal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LISTĂ 20 de proiecte admise pentru finanțare în apelul privind infrastructura universitară / Construirea unui cămin studențesc nou în Regie, proiectul cu cel mai mare punctaj

Lista cu cele 20 de proiecte admise pentru finanțare din apelul „Construcția infrastructurii universitare pentru campusurile studențești ale viitorului” a fost publicată de Ministerul Educației. Printre proiectele admise se numără…
Vezi articolul

Universitățile pot să obțină aproape 22 de milioane de euro prin PNRR pentru investiții în gestionarea eticii universitare: formare de profesori, softuri antiplagiat, scannere OCR și abonamente de acces la resurse electronice – ghid lansat de Ministerul Educației în consultare publică

Un ghid al solicitantului pentru “digitalizarea managementului eticii universitare” a fost lansat de Ministerul Educației (ME) în consultare publică, potrivit unui anunț de pe site-ul instituției, edu.ro. Banii, 22 de milioane…
Vezi articolul

Propuneri ale unui grup de profesori universitari și academicieni: Academia Română să supervizeze aspectele științifice ale doctoranturii / Universitățile “neperformante și inutile” să fie desființate și să fie reintrodus concursul de admitere la facultate

“Considerăm necesar ca Academia Română, prin secțiile sale și prin comisiile de specialiști pe care și le va constitui, să supervizeze aspectele științifice ale desfășurării doctoranturii”, afirmă, într-un material transmis…
Vezi articolul

Funeriu, către rectori, după clasificarea care scutură universitățile românești: Nu i-am văzut oprind pierderea celor buni care pleacă pentru că în România nu au loc de rubedenii, amante sau de mediocri

“Lumea avansează înspre excelență, iar noi stăm”, avertizează Daniel Funeriu, fost ministru al Educației. Într-o analiză pentru Edupedu.ro pe marginea scăderii dramatice înregistrate de învățământul superior din România în clasamentul…
Vezi articolul

„Epoca de aur” a universităților din Anglia ar putea să ia sfârșit, avertizează președintele forului de reglementare a învățământului superior din această țară / Apel pentru înlăturarea restricțiilor pentru vizele pentru studenții străini

„Epoca de aur a învățământului superior” din Anglia ar putea lua sfârșit, din cauza unei multitudini de factori, dar eventuale măsuri pentru combaterea crizei de finanțare cu care se confruntă…
Vezi articolul