Ierarhia elevilor după mediile de admitere la liceu, formate din media de la Evaluarea Națională și media anilor de gimnaziu, va fi publicată pe 1 iulie

Foto: © Udra11 | Dreamstime.com

Ierarhia la nivel județean, respectiv ierarhia pe București a elevilor care au susținut Evaluarea Națională și vor să se înscrie la Admiterea în liceu 2022 va fi publicată vineri, 1 iulie, potrivit calendarului oficial aprobat de Ministerul Educației. După contestații, peste 19.000 de note au fost greșite la Evaluarea Națională 2022.

Procedura presupune calcularea tuturor mediilor elevilor din toată țara după formula de mai jos și aranjarea acestora în funcțiile de mediile de admitere rezultate, de la cea mai mare la cea mai mică medie.

Pe 30 iunie, joi, în ziua anunțului rezultatelor finale de la Evaluarea Națională, Comisia națională de admitere a trimis către comisiile județene baza de date cu mediile de admitere și cu ierarhia județeană prin activarea, în aplicația informatică centralizată, a secțiunilor și rapoartelor specifice.

Tot joi părinții ai căror elevi au susținut și proba la Limba maternă puteau depune cerere pentur ca această notă să nu fie luată în calcul la media generală, în caz că dezavantaja candidatul. Cererea trebuia depusă la secretariatele școlilor de proveniență.

Vineri dimineața, pe 1 iulie 2022, potrivit calendarului oficial, secretariatele școlilor completează fișelor de înscriere cu numele/codul unității de învățământ gimnazial, cu datele personale ale absolvenților clasei a VIII-a, cu mediile generale de absolvire, cu notele și
mediile obținute la evaluarea națională din clasa a VIII-a, cu mediile de admitere, prin preluarea acestora din aplicația informatică centralizată

În cursul zilei de 1 iulie 2022 are loc anunțarea ierarhiei la nivel județean/al municipiului București a absolvenților clasei a VIII-a.

Iată un exemplu de afișare a acestei ierarhii – ce conține și cum arată tabelul respectiv – ilustrăm cu ierarhia din 2021 pentru București.

Pe prima coloană este poziția în ierarhie, pe a doua este codul candidatului, pe a treia școala de proveniență. Apoi urmează media de admitere, media de la Evaluarea Națională, media din gimnaziu, media la Română și media la Matematică, pentru departajările ulterioare, dacă va fi cazul.

Calculul mediei de Admitere la liceu 2022

1. Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, și media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.

2. Calculul mediei de admitere se face astfel:

𝑀𝐴 = 0,2 × 𝐴𝐵𝑆 + 0,8 × 𝐸𝑁∗

unde:
MA = media de admitere;
ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;
EN = media generală obținută la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a.

* Candidații care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă și au susținut evaluarea națională la limba și literatura maternă respectivă pot opta pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă. În acest sens, părinții sau reprezentanții legali ai acestor candidați completează o declarație, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5 la ordin, semnată de părinte sau reprezentat legal și de candidat, care însoțește fișa de înscriere în vederea repartizării computerizate și se depune la secretariatul unității de învățământ de proveniență în perioada prevăzută de calendar. Acești candidați, care au optat pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă, nu pot fi repartizați computerizat în învățământul liceal sau profesional în clase cu predare în limbile minorităților naționale.

II. Calculul mediei finale de admitere utilizate pentru admiterea în învățământul liceal vocațional, profilurile artistic, sportiv și teologic, pentru anul școlar 2020-2021

1. Pentru profilul artistic, pentru profilul sportiv și pentru specializarea filologie de la liceul Waldorf, media finală de admitere se calculează astfel:

(3 APT + MA)/4 = MFA,
unde:

APT = nota finală la probele de aptitudini;
MA = media de admitere (calculată conform Punctului I);
MFA = media finală de admitere.

2. Pentru profilul teologic, media finală de admitere se calculează astfel:

(APT + MA)/2 = MFA,
unde:

APT = nota finală la probele de aptitudini;
MA = media de admitere (calculată conform Punctului I);
MFA = media finală de admitere.

Calendarul oficial de Admitere la liceu 2022 prevede completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, în perioada 4 – 11 iulie. Pentru un ghid de completare a fișei și detalii despre cum funcționează algoritmul de repartizare puteți citiți aici.

Repartizarea computerizată a candidaților din seria curentă, precum și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022 – 2023 va avea loc în data de 14 iulie.

Într-o analiză recentă Edupedu.ro a arătat cum are loc „devalorizarea” notelor la Evaluarea Națională în acest an. Și asta pentru că poziția în ierarhia de la Evaluarea Națională, în București, s-a schimbat anul acesta cu peste 1.200 de locuri față de anul trecut pentru un elev cu media 9, de exemplu. La media 7, diferența e de aproape 3.000 de locuri (detalii aici)

Foto: 116071893 © Udra11 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version