Ierarhia de admitere la liceu 2023 va fi publicată din nou miercuri, 5 iulie, de Ministerul Educației / Marți seara, ierarhia a fost retrasă după ce mediile elevilor erau ordonate greșit

17.438 de vizualizări
Transferul elevilor în anul școlar 2024-2025
Foto: Freepik.com
Ierarhia de admitere la liceu 2023 va fi publicată din nou miercuri, 5 iulie, de Ministerul Educației. Marți seara, ierarhia pe județe a elevilor care au susținut Evaluarea Națională 2023 și vor să se înscrie la Admiterea în liceu 2023 a fost publicată, dar a creat haos. Mediile elevilor erau ordonate după media de absolvire a gimnaziului și nu după notele de la română și matematică, criteriile principale de departajare.

Aseară, secretarul de stat Florian Lixandru a spus pentru Edupedu.ro că Ministerul Educației retrage ierarhia greșită, deoarece nu respectă criteriile de departajare prevăzute de lege, lucru constatat de toți elevii și toți părinții:

„Am luat legatura cu cei care se ocupa de aplicatie pentru a verifica înca o dată daca este respectată ordinea criteriilor de departajare. Aceesul la ierarhie va fi blocat până se vor finaliza verificarile. Termenul de publicare este 5 iulie”, a spus pentru Edupedu.ro Florian Lixandru.

Calendarul oficial de Admitere la liceu 2023 prevede completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, în perioada 6-7 și 10-17 iulie 2023. 

Ghidul de admitere la liceu 2023 a fost publicat tot marți de Ministerul Educației.

Criteriile de departajare sunt următoarele:

În cazul în care doi candidați au medii de admitere egale, aceștia vor fi departajați folosind, în ordine, următoarele criterii:

a) nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul evaluării naționale;
b) nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale;
c) nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, susținută conform prevederilor art. 10 din Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011—2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011—2012, în cazul candidaților care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale;
d) media generală de absolvire a claselor a V-a — a VIII-a.

Calendarul admiterii la liceu 2023:

“6-7 și 10-17 iulie 2023: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a. Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită! Numărul redus de opțiuni completate poate conduce la nerepartizarea computerizată a candidatului!

Completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ și depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere

NOTĂ: 1) Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi și candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, care doresc să participe la etapa de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023-2024, completează opțiunile în perioada 14 – 17 iulie 2023.

2) Candidații, care au participat la prima etapă de admitere în învățământul profesional și dual și care nu au fost admiși, completează opțiunile în fișele de înscriere în perioada 15-16 iulie 2023.

6-7 și 10-14 iulie 2023: Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere

6-7 și 10-14 iulie 2023: Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată

17 iulie 2023: Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în  aplicația informatică centralizată.

Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de  opțiuni  originale la centrul de admitere județean/al municipiului București

17 iulie 2023: Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată

18 iulie 2023: Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională

18 iulie 2023: Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată

19 iulie 2023: Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal.

Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București

20 – 25 iulie 2023: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați

25 iulie 2023: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere

26-28 iulie 2023: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată”.

Citește și:
BREAKING Ministerul Educației retrage ierarhia greșită pentru admiterea la liceu 2023, publicată marți
BREAKING Haos provocat de Ministerul Educației. Ierarhia de admitere la liceu a fost publicată greșit de instituție, inducând în eroare peste 154 de mii de elevi / Mediile elevilor sunt ordonate după media de absolvire a gimnaziului și nu după notele de la română și matematică, criteriile principale de departajare
UPDATE Admitere liceu 2023. Ierarhia elevilor după mediile de admitere, retrasă după ce a fost publicată cu o zi mai devreme și era greșită total, creând haos printre elevi și părinți
Sfaturi pentru completarea fișei de admitere la liceu 2023. Consilierul școlar Ana Maria Oancea: Ca să fiu sigur că va avea copilul un loc la liceu, e nevoie să adun toate locurile de la clasele unde vrea să intre, astfel încât suma lor să se apropie de locul copilului pe București
Admitere liceu 2023. Procedura pentru completarea fișei de înscriere, transmisă de Ministerul Educației. Fișa poate fi completată la școală, în prezența părintelui și a dirigintelui, sau transmisă prin e-mail
OFICIAL Media claselor V-VIII nu mai este luată în calcul pentru admiterea la liceu 2023. Cum se calculează media de admitere / Calendarul admiterii
ANALIZĂ Procentul mediilor peste 5 la Evaluarea Națională 2023 este 76,2 – în scădere cu șase puncte față de anul trecut, dar similar cu 2020 / În mediul rural, 2 din 5 elevi sunt sub media 5, iar 70% nu iau nici măcar media 7
Admiterea la liceu în București în 2023. Concurența cea mai mare va fi pentru liceele de top, un elev cu 9.80 a pierdut 169 de poziții în clasament, față de un elev cu aceeași medie anul trecut. Teoretic, un elev cu 9.60 are mai multe șanse să ajungă la liceul dorit, însă sunt peste 100 de elevi cu această medie și criteriile de departajare vor fi decisive
LISTA Broșura de admitere la liceu 2023. Toate județele au publicat broșura cu numărul de locuri în clasa a IX-a pentru anul școlar 2023-2024

3 comments
  1. pentru criterii de departajare, nu inteleg de ce sa alegi media la romana sau mate cand media celor doua a facut ierarhia. Faci ierarhie dupa romana care e jumatate din media de la evaluare…adica o iei in calcul de doua ori…sau mate…aceeasi situatie. criteriul cel mai bun era media anilor V-VIII.

  2. In fata copilului meu sunt 14 alti copii cu aceeasi medie. El isi doreste mate-info, toti cei 14 au o nota mai mare la romana, si nota mai mica decat al meu la mate, cu mult. Deci, la repartizare, cei cu note mari la Ro intra la mate-info, iar cei cu nota mai mare la mate vor intra la filologie/stiinte , nu? Iar apoi se vor plange cadrele didactice, cei buni la Ro nu vor avea chef de mate, iar cei buni la mate vor fi plictisiti de romana/istorie etc
    Nu stiu cum Doamne, acolo la minister, toate deciziile sunt gandite contrar normalitatii! Pur si simplu suntem toti in stare de soc, mizerii dupa mizerii, greseli dupa greseli, incapabili dupa incapabili! Cui sa cerem ajutor? Undeva prin Europa, la vreo institutie? Cine ne scapa de aceasta gloata de incompetenti?

    1. La ora 20:15 site-ul este blocat. Iar cand reusesti sa accesezi cateva pagini, statistica este o bulibaseala completa.
      Pentru @ Ale: aveti perfecta dreptate , este o anomalie strigatoare la cer. Sunt note cu peste 150 de copii, este absurd sa-i repartizezi dupa Romana daca ei vor real. Si invers. Sunt copii cu 10 la romana, care abia au prins un 8:50 la mate si intra la real in fata unor a cu 10 la mate. Dupa care, la anul, cheltuie milioane ca sa faca admitere ca nu sunt elevii buni!
      Ganditi-va ca ei nu sunt in stare sa faca o ierarhie dupa 3 criterii, daca mai bagati inca 2 conditii, ii apuca Craciunul pana fac ierarhia!
      Ultimii 3 ministri (sindicalista Anisie, plagiatorul Campeanu si molusca preaplecata Deca), impreuna cu cel care i-a numit- primul turist al tarii, sunt de o incompetenta crasa, niste nevertebrate ajunse in fruntea celui mai important minister al unei natiuni!
      Acum serios, ce pretentii aveti de la un guvern condus pana mai ieri de un apvist plagiator sau, de luna trecuta, de un barcagiu cu licenta luata la privat, la 35 de ani?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Eșecurile Ligiei Deca în primele două luni de mandat, prezentate de doi parlamentari USR: Bugetul Educației la minim istoric, blocarea comisiilor anti-plagiat, ignorarea situației burselor sociale pentru elevii din mediul rural care merg la liceu în altă localitate

“Cu Ligia Deca la frâiele Ministerului Educației, bugetul este de doar 2,19% din PIB. Creșterea” bugetului în sumă absolută este sub rata inflației, iar adăugarea artificială a elementelor din bugete…
Vezi articolul

Lucian Ciolan: Liceele pedagogice pot funcționa în continuare, dar nu mai suntem în situația de acum 30 de ani, în care un tânăr absolvent de liceu pedagogic, de 17-18 ani, avea maturitatea necesară să primească responsabilitatea de a decide destinele educaționale ale unui grup de 25 sau 30 de copii

Complexitatea carierei didactice, complexitatea lumii în care trăim a crescut atât de mult – spune profesorul universitar Lucian Ciolan, prorector al Universității București – încât cred că un tânăr de…
Vezi articolul

Director de școală: Dacă profesorii sunt plătiți la examenele propriu-zise, de ce să nu fie plătiți și la simulare? Presiunea din partea părinților este aceeași / Marius Nistor, FSE: Nu mai există o diferență majoră între examenul în sine și simularea examenului respectiv

Sorin Hagiu, directorul Şcolii Gimnaziale Giarmata din județul Timiș, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că la simularea examenelor naționale „presiunea din partea părinților este aceeași”. „Dacă (profesorii…
Vezi articolul