Identitatea sexuală – Oana Moraru: Oricât de mult s-ar lovi copilul de explicații prea libertine, influența părinților e fundamentală în morală și sex

2.342 de vizualizări
Oana Moraru / Sursa foto: Facebook Oana Moraru
“E foarte puțin probabil ca fiul sau fiica personală să cadă în vreo confuzie dereglatoare de identitate sexuală” doar din cauza materialelor LGTB, scrie Oana Moraru, consultant educațional și fondator al unei școli private. “Oricât de mult și de des s-ar lovi copilul tău de explicații prea libertine pentru gusturile familiei tale, studiile au arătat că influența părinților e fundamentală în două chestiuni: morală și sex. Copiii ‘fură’ subconștient de la mama și tata”, spune Moraru, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Citește mai jos textul integral scris de Oana Moraru, despre Identitatea sexuală – pe pagina sa de Facebook:

Pentru cei care se tem sincer de influența proastă a materialelor LGTB asupra copiilor lor, care, teoretic, de mâine ar începe să invadeze școlile, manualele, programele educative, imi permit să îi asigur că e foarte puțin probabil ca fiul sau fiica personală să cadă în vreo confuzie dereglatoare de identitate sexuală doar din această cauză. Chiar și asaltați de materiale convingătoare pe marginea variațiunilor de gen. Chiar și invitați de cele 3 “viitoare” uși distincte de la toaletele școlare.

Oricât de mult și de des s-ar lovi copilul tău de explicații prea libertine pentru gusturile familiei tale, studiile au arătat că influența părinților e fundamentală în două chestiuni: morală și sex. Copiii “fură” subconștient de la mama și tata, se contaminează de foarte devreme de simțul lor etic și de energia masculin-feminin pe care o proiectează relația dintre soți.

Copiii noștri n-or să cadă în ceea ce numiți practici decadente doar din pricina popularizării unor realități umane. Nici familiile tradiționale nu vor dispărea chiar dacă aprox. 10 procente din populație preferă altă formulă. Și asta cam de când e lumea.

Identitatea sexuală şi alegeri

Alegerile lor sexuale o să se facă din cu totul alt loc, unul care combină multe alte încă misterioase și nuanțate influențe, unele din naștere, altele dobândite subtil sau prin traumă. Niciodată însă, un instinct și o energie atât de puternice nu vor fi transformate împotriva naturii lor (dominante în fiecare individ într-un fel aparte) doar de la materiale printate și informații despre cum și ce fac alții. Mai degrabă vor fi influențate de câtă energie reprimată e în casă, câtă frică, pudoare sau rigiditate pe tema asta, de cât de deschis se vorbește despre iubire sau se arată ea în dansul adulților semnificativi din viața lor.

Citeşte şi: Despre relația dintre negaționism și inteligența scazută – cercetătorul Dacian Dolean

Cel mai mult, felul în care ne simțim în corpul și ne conținem energia lui – fie cea a inimii, fie cea a capului sau cea dintre picioare – e puternic influențat de strania imagine a unui Dumnezeu extern nostru căruia trebuie să îi câștigăm aprobarea și dragostea alegând cu atenție între bine și rău. Imaginea asta a unei izbăviri care poate veni numai din exterior, a unei împliniri care umple din afară un veșnic gol interior de “păcătos din naștere” e mai gravă decât orice propagandă sexuală. Abia asta lezează profund mintea copiilor noștri și puterea lor de a iubi vreodată cu adevărat.”

Sursa foto: Facebook Oana Moraru

Guvernul vrea să deschidă 3,8 milioane de conturi pentru toți copiii din România, fără acordul părinților. Pentru cine depune 100 de lei pe luna timp de un an, statul pune încă jumătate


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Temele din vacanța de vară: Rolul lor este de consolidare a cunoștințelor și de prevenire a pierderilor, nu de transfer de responsabilitate de la învățător la părinte – avertizează cercetătorul Dacian Dolean. “Ușoară tendință de diminuare a abilităților la matematică” în vacanța de vară, pentru elevii care trec în clasa a II-a

Rolul temelor de vacanță este de consolidare a cunoștințelor și de prevenire a pierderilor, “nu de învățare de conținuturi noi”. “Ele nu ar trebui să fie văzute ca un transfer…
Vezi articolul

Mircea Miclea: Primii responsabili de frica elevilor sunt părinții, nu școala. Să-i învățăm să facă cât mai multe lucruri cu capul și cu mâinile lor, vor deveni mai autonomi, deci mai puțin anxioși

Frica unui copil este în primul rând responsabilitatea părinților, spune psihologul Mircea Miclea, fost ministru al Educației și profesor universitar. Acesta a explicat într-un interviu pentru TVR Cluj că prin…
Vezi articolul
Mircea Miclea, Gabriel Liiceanu, Lazar Vlasceanu, Andreo Cornea, Nicolae Manolescu si Radu Vancu / Foto: Inquam Photos și Arhive personale

BREAKING Scrisoare deschisă semnată de 100 de intelectuali, printre care Gabriel Liiceanu, Mircea Miclea, Lazăr Vlăsceanu, Andrei Cornea, Nicolae Manolescu, Radu Vancu, care îi cer ministrului Educației “consultarea reală a intelectualilor României, a corpului profesoral și a părinților”, reanalizarea proiectelor de legi ale educației și prelungirea perioadei de dezbateri

O scrisoare deschisă semnată de 100 de intelectuali, printre care Gabriel Liiceanu, Mircea Miclea, Lazăr Vlăsceanu, Andrei Cornea, Nicolae Manolescu, Radu Vancu, a fost adresată public ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu,…
Vezi articolul