Idei, opțiuni și necesități de bază pentru distanțarea fizică și igiena în școli, după redeschidere, când în clase sunt 30 sau mai mulți elevi – experți OECD

5.635 de vizualizări
FOTO: freepik.com
Indiferent când se redeschid școlile – acum, după cum se întâmplă treptat în unele țări vest-europene, sau la toamnă, în cazul României – revenirea copiilor la clasă va trebui să urmeze o serie de reguli fără precedent, atât timp cât lumea nu va fi depășit epidemia Covid-19. Într-un articol publicat pe platforma educațională a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), doi experți ai acestei organizații înaintează o serie de idei și opțiuni pe care să le ia în considerare decidenții, pentru ca redeschiderea școlilor să fie cât mai sigură, mai ales când sunt 30+ copii în clase de dimensiuni reduse.

În analiza lor, Alastair Blyth și Julie Velissaratou, consultanți în Proiectul OECD pentru Medii Eficiente de Învățare, încearcă să tragă învățăminte din primele măsuri luate până acum, de pregătire a claselor pentru învățare.

Ei trec rapid peste obligațiile preliminare – anume că, neexistând soluții universale, fiecare țară și regiune va redeschide școlile doar când și dacă autoritățile medicale vor considera că e în regulă acest pas, pe baza unor măsuri de testare, urmărire și detectare a noului coronavirus în rândul tinerilor.

După această fază, există trei zone ce atrag cele mai intense discuții în rândul decidenților, în privința redeschiderii efective: noi obiceiuri de igienă, asigurarea condițiilor ca regulile de distanțare fizică să fie asigurate, respectiv întărirea școlii online.

Ce idei, opțiuni sau necesități menționează cei doi experți OECD

– În cazul noilor obiceiuri de igienă:

Pe lângă obligativitatea ca elevii și personalul să se spele des pe mâini, să strănute în încheietura mâinii sau în batistă etc., alte lucruri de luat în considerare sunt:

  • școlile să asigure unități sanitare care permit distanțarea fizică
  • școlile ar putea fi nevoite să asigure o cameră de izolare pentru un caz suspect de infectare
  • școlile să asigure produse de igienă sau sanitare – gel sanitar pentru intrarea la clasă, batistuțe antibacteriene pentru curățarea băncilor și scaunelor, folosirea măștilor și mănușilor sanitare,
  • folosirea săpunului lichid la toalete, mai degrabă decât săpunul solid
  • școlile ar putea fi nevoite, în multe cazuri, să ofere pregătire elevilor, profesorilor și personalului în privința unor gesturi esențiale de igienă sau de păstrare a distanței, sau chiar despre simptomatica și efectele Covid-19

– În cazul măsurilor de distanțare în școală:

Respectarea regulilor de distanțare înseamnă ca elevii să păstreze, în clasă, cel puțin 2 metri între ei sau între ei și profesor. Acest lucru este dificil pentru copiii mici sau pentru clasele cu 30 sau mai mulți elevi, adunață în săli standard de 60 de metri pătrați. Reducerea numărului de elevi în clase poate fi realizată în mare parte prin schimbarea programului școlii. Posibilități:

  • clasele să fie divizate în grupuri mai mici de elevi
  • scurtarea orelor de clasă
  • creșterea numărului de ture, de dimineață până seara
  • folosirea în scop de predare a altor spații – cantina, sala de sport, biblioteca, holurile mari
  • opțiunea hibrid a împărțirii orelor astfel încât unele să se desfășoare la clasă, altele online
  • acolo unde vremea o permite, predarea poate fi făcută în spații din afara școli, în jurul clădirilor
  • spațiile cu un circuit adecvat al aerului sunt foarte importante, iar, pe lângă elemente de mobilă, pentru distanțarea fizică pot fi folosite și elemente grafice – marcaje pe podea, de exemplu

– În cazul școlii online:

Opțiunile, în această privință, sunt amplu testate în prezent, iar cei doi analiști notează doar importanța ca, după redeschiderea școlilor, să fie acordate resurse și atenție specială elevilor din medii dezavantajate, pentru care accesul la instrumente digitale va rămâne o problemă.

FOTO: freepik.com


1 comment
  1. Poate ca este momentul sa investim in invatamant. Eu propun ca de acum inainte sa aiba maxim 15 elevi. Este adevarat, aproape s-ar dubla numarul de profesori, dar eu zic ca in cativa ani vom vedea rezultate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Includerea elevilor cu nevoi speciale de învățare în clase din sistemul general de învățământ, în cât mai mare măsură – susținută printr-un amplu studiu american referitor la rezultatele lor la învățare

Argumentele în favoarea integrării elevilor cu cerințe educaționale speciale în clase din cadrul sistemului general de învățământ, argumente care nu s-au bazat pe rezultate academice de necontestat până acum, au…
Vezi articolul

Aproape jumătate dintre studenții care au început facultatea în 2015 au abandonat studiile. Dintre aceștia, 44% au renunțat după primul an / Domeniul de studiu, nota de la bacalaureat, caracteristicile studenților, printre factorii care influențează abandonul universitar

În România nu a fost calculat niciodată abandonul studiilor superioare, indiferent de ciclul de studiu: licență, master sau doctorat. Fenomenul a fost măsurat pentru prima dată în cadrul studiului Abandonul…
Vezi articolul