Subiectele de la examenul de Limba și literatura română susținut astăzi de absolvenții clasei a VIII-a “sunt de nivel mediu”, cu cerințe mai ușoare decât la simulare, dar cu același nivel de dificultate ca anul trecut. Evaluarea subiectelor a fost realizată pentru Edupedu.ro de către Monica Anisie, profesoară de Limba română la Colegiul Național Tudor Vianu din București. “Singura dificultate pe care ar putea să o întâlnească elevii este la subiectul al II-lea, punctul B, acolo unde au avut de realizat compunerea în care să prezinte o întâmplare petrecută în timpul unei activități de lectură”, a declarat Anisie, pentru Edupedu.ro.
- UPDATE Baremul de notare la Limba și literatura română a fost publicat de Ministerul Educației
- Absolvenții de clasa a VIII-a au început astăzi examenele de Evaluare Națională, cu proba la Limba și literatura română. Examenul a început la ora 9:00, iar elevii au avut la dispoziție 2 ore pentru a rezolva subiectele de examen la Română.
- Edupedu.ro va publica baremul oficial de la Limba română în jurul orei 15:00. Rezultatele de la Evaluarea Națională 2019 vor fi publicate pe 25 iunie.
Contactată de Edupedu.ro, Monica Anisie, care predă Limba română atât la gimnaziu, cât și la liceu, a declarat că subiectul care le cere elevilor să să prezinte o întâmplare petrecută în timpul unei activități de lectură este un subiect “construit foarte frumos”. Paradoxal, aceasta este și cerința care a stârnit cele mai multe glume online, unde părinții s-au întrebat “Câte întâmplări se pot petrece în timpul unei activități de lectură?”.
Unde pot greși elevii, la subiectul care le cere prezentarea unei întâmplări din timpul unei activități de lectură
“Copiii pot avea dificultăți la acest subiect, pentru că, de cele mai multe ori, ei se axează să facă o compunere narativă, fără să mai facă referire și la activitatea de lectură. Mulți elevi de nivel mediu poate nu știu ce înseamnă o activitate de lectură. Dar subiectul în sine este construit foarte frumos. Este, într-adevăr, un subiect frumos“, a explicat Anisie, pentru Edupedu.ro.
Profesoara de Limbă și literatura română a precizat că, “de cele mai multe ori, copiii nu se vor gândi la faptul că o activitate de lectură presupune o activitate în care să citești, ci se vor gândi la tot felul de întâmplări, la nivelul lor de cunoaștere“.
“De exemplu, am auzit un copil care ieșise de la examen și care a povestit că a scris că, în timpul activității de lectură pe care a desfășurat-o la școală, un șoarece a intrat în clasă, s-a speriat profesoara de limba română și s-a urcat pe catedră. Este bine, el s-a gândit că șoarecele este o activitate hazlie.
Un copil experimentat ar fi construit o povestire în ramă, în care activitatea de lectură să fie povestea cadru și de acolo să se contruiască o întâmplare. Citirea unei cărți să-i amintească, de exemplu, de o lansare de carte. Poate elevul lectura o carte la care fusese la evenimentul de lansare, cu clasa. Puteau să-și imagineze și o întâmplare din carte“, a explicat Monica Anisie, pentru Edupedu.ro.
Anisie: Un copil de nivel mediu ia nota 5 fără dificultate
Profesoara de Limba română de la Vianu a adăugat că, “în rest, subiectele sunt relativ ușoare. Un copil de nivel mediu ia nota 5 fără dificultate“.
Aceasta a precizat că este de văzut și cum arată baremul construit de Ministerul Educației și în funcție de care profesorii corectori vor nota lucrările elevilor. “Baremul, de obicei, este construit foarte larg de către Ministerul Educației, la partea de compunere, și este bine, că lasă libertate profesorului evaluator“, a adăugat Anisie.
Profesoara de la Vianu a precizat că “subiectele au fost contruite exact după modelul care a fost afișat de Ministerul Educației“. “Într-adevăr, au fost mai ușoare decât la simulare, dar au avut același nivel de dificultate cu subiectele de anul trecut“, a continuat aceasta.
“Estimez că rezultatele vor fi foarte bune. Textul dramatic le place copiilor și chiar mulți dintre ei își doreau să aibă ca text suport unul dramatic. De obicei, când este ușor la Română, Ministerul dă mai greu la Matematică. Să vedem dacă păstrează același nivel mediu și la Matematică. Dar copiii și părinții trebuie să știe că, odată ce vor crește notele la Evaluarea Naționale, vor crește și mediile de admitere la liceu“, a declarat Monica Anisie, pentru Edupedu.ro.
- Monica Anisie a fost secretar de stat în Ministerul Educației, iar în prezent este coordonator al comisiei de educație pentru învățământ preuniversitar din PNL.
Subiectele integrale de la examenul de Limba română susținut astăzi, 18 iunie 2019:
Calendar Evaluarea Națională 2019
18 iunie 2019 Limba şi literatura română – examen scris
20 iunie 2019 Matematică – examen scris
21 iunie 2019 Limba şi literatura maternă – examen scris
25 iunie 2019 Afişarea primelor rezultate (până la ora 12:00), urmată de înregistrarea contestațiilor (între orele14:00 – 20:00)
29 iunie Afișarea rezultatelor finale
Notele obținute de elevi la Evaluarea Națională contează la admiterea la liceu 2019. Concret, media de la Evaluarea Națională reprezintă 80% din media de admitere la liceu (celelalte 20% sunt reprezentate de media claselor V-VIII).
Citește și:
-
Subiectele integrale de la Limba și literatura română 2019: Genul dramatic, la prima compunere, și prezentarea unei întâmplări petrecute în timpul unei activități de lectură, la ultimul subiect
-
Glume pe internet, generate de subiectele de la Română: Câte întâmplări se pot petrece în timpul unei activități de lectură?
-
Evaluarea Națională 2019 – Regulile de examen: la ce oră să fie elevii în săli, cu ce culoare au voie să scrie, cum își corectează greșelile și ce se întâmplă cu elevii care copiază
-
Evaluarea Națională 2019. Modele de subiecte la Limba Română și Matematică
-
Elevii cei mai încercați – tentativele miniștrilor din ultimul an școlar de a schimba peste noapte subiectele și regulile de la Evaluarea națională 2019
-
Ecaterina Andronescu, după ce părinții au cerut publicarea clasamentelor de la Admiterea în liceu 2018: Părinții or solicita, dar noi avem niște reguli pe care trebuie să le respectăm