HARTA Ultimele două zile de înscriere în învățământul profesional. Pe 10 iulie se afișează rezultatele admiterii

5.984 de vizualizări
Înscriere în învățământul profesional
Foto: meserii.ro
Înscrierea candidaților la unitățile de învățământ care au ofertă educaţională pentru învățământul profesional, pe baza fișei de înscriere în învățământul profesional de stat şi a foii matricole a început pe 29 iunie și se încheie pe 7 iulie, acestea fiind ultimele două zile de înscrieri, potrivit calendarului oficial. Pe 10 iulie vor fi afișate rezultatele admiterii.
Pe lângă admiterea la liceele teoretice, absolvenţii clasei a VIII-a pot opta pentru continuarea studiilor în anul şcolar 2020-2021 în:
  • Învăţământul profesional
  • Învăţământul dual
  • Învăţământul liceal tehnologic.

Înscriere în învățământul profesional

Formarea elevilor în învăţământul profesional şi în învăţământul dual este susţinută din punct de vedere financiar prin bursa profesională care se acordă pentru fiecare elev în cuantum de:
  • 200 lei lunar (de la bugetul de stat), dacă elevul este înscris la învăţământul profesional
  • 400 lei lunar (200 lei de la bugetul de stat şi 200 de lei de la operatorul economic cu care elevul încheie un contract individual de practică), dacă elevul este înscris la învăţământul dual
Harta Învățământului Profesional și Tehnic – meserii.ro

Resurse:

Din cauza situaţiei speciale din acest an şcolar, cauzată de criza sanitară COVID 19, opţiunile elevilor pentru o unitate de învăţământ care are ofertă pentru învăţământul profesional şi calificările din oferta acesteia se completează de către candidaţi asistaţi de diriginţi/ cadrele didactice din unitatea de învăţământ gimnazial pe baza unei programări pe zile şi ore a tuturor elevilor.

Înscrierea candidaţilor la unităţile de învăţământ pentru care au optat se realizează numai de către unităţile de învăţământ gimnazial prin transmiterea electronică la unităţile de învăţământ care au ofertă pentru învăţământul profesional a fişelor de înscriere a candidaţilor, însoţite de foile matricole. Candidaţii nu se prezintă şi nu depun personal documentele de înscriere la unităţile de învăţământ profesional pentru care optează.

Ce se întâmplă la înscriere

(extras din ordinul de ministru 4325/22.05.2020 privind modificarea şi completarea ordinului MEN nr. 5087 din 30 august 2019 privind organizarea, desfăşurarea şi calendarul admiterii în învăţământul profesional de stat şi în învăţământul dual pentru anul şcolar 2020 – 2021)

Secretariatele unităților de învățământ gimnazial completează, la cererea elevilor și a părinților/ reprezentanților legali pentru minori, fișa de înscriere în învățământul profesional de stat cu informaţiile privind datele personale ale absolvenţilor claselor a VIII-a, mediile generale de absolvire, notele şi mediile obţinute la evaluarea naţională din clasa a VIII-a, prin tipărirea acestora din aplicația informatică centralizată, precum și a foii matricole cu mediile obținute în clasele V-VIII.

Opţiunile elevilor pentru o unitate de învăţământ care are ofertă pentru învăţământul profesional şi calificările din oferta acesteia se completează de către candidaţi asistaţi de diriginţi/cadrele didactice din unitatea de învăţământ gimnazial pe baza unei programări pe zile şi ore a tuturor elevilor.

Înscrierea candidaţilor la unităţile de învăţământ pentru care au optat se realizează numai de către unităţile de învăţământ gimnazial prin transmiterea electronică la unităţile de învăţământ care au ofertă pentru învăţământul profesional a fişelor de înscriere a candidaţilor, însoţite de foile matricole. Candidaţii nu se prezintă şi nu depun personal documentele de înscriere la unităţile de învăţământ pentru care optează.

Eliberarea, de către unitățile de învățământ gimnazial, a foii matricole și a fișei de înscriere în învățământul profesional de stat, în original, pentru absolvenţii care solicită aceasta. Eliberarea acestor documente se realizează pe baza unei programări pe zile şi ore a absolvenţilor, afişată de către unitatea de învăţământ gimnazial.

Documentele mai sus menţionate se vor transmite şi în format electronic tuturor candidaților care solicită acest lucru – opțiune promovată, ca recomandare importantă, prin anunțuri postate pe paginile de internet a unităților de învățământ și ale inspectoratelor școlare.

La solicitarea candidaților care au susținut și promovat probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, unitățile de învățământ gimnazial eliberează, împreună cu fișa de înscriere, și anexa fișei de înscriere completată cu rezultatul la proba/ probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă.

Notă: Se va elibera o singură fișă de înscriere. Nu se eliberează fișe de înscriere elevilor din clasa a VIII-a cu situația școlară neîncheiată, aflați în stare de corigență sau repetenție.

07 iulie 2020  – Afișarea, la sediile şi pe site-urile unităților de învățământ gimnazial absolvite şi a unităţilor de învăţământ care au ofertă pentru învățământul profesional pentru care au optat, a listei candidaților înscriși în învățământul profesional.

La unitățile de învățământ și calificările la care numărul candidaților înscriși la unitatea de învățământ este mai mare decât numărul de locuri disponibile, se afișează și precizări detaliate privind probele suplimentare de admitere. Se va preciza dacă proba suplimentară de admitere este luată în considerare pentru toate calificările sau doar la calificarea/ calificările la care numărul de candidați depășește numărul de locuri de la calificarea/calificările respective, cu posibilitatea redistribuirii la celelalte calificări, în situația în care candidații au optat în fișa de înscriere pentru aceste calificări.

09 iulie 2020 – Calcularea de către comisiile de admitere din unitățile de învățământ a mediilor finale de admitere, conform precizărilor de calcul din metodologia de admitere în
învățământul profesional. Mediile finale se vor calcula cu Proba suplimentară de admitere numai la unitățile de învățământ pentru care numărul celor înscriși este mai mare decât numărul locurilor disponibile.

10 iulie 2020 Validarea, de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București pentru învățământul profesional de stat, a listei candidaților declarați admiși în învățământul profesional de stat.

Afişarea la sediile şi pe site-urile unităților de învățământ profesional a listei candidaților admiși și a celor respinși la învățământul profesional de stat. Afișarea precizărilor privind depunerea dosarelor de înscriere de către candidații admiși.

Calendarul admiterii în învățământul profesional

Oferta educaţională pentru anul şcolar 2020-2021 pentru învăţământul profesional, pentru învăţământul dual şi pentru învăţământul liceal tehnologic este disponibilă aici.

A doua etapă de înscriere a elevilor în învăţământul profesional şi în învăţământul dual se va derula în perioada 24 iulie – 4 august 2020.

Foto: meserii.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Integrarea creativității în toate disciplinele, măsură recomandată tuturor profesorilor din România de Ministerul Educației, după rezultatele dezastruoase la testele de gândire creativă PISA 2022: folosiți tehnologia și învățarea prin investigație, cea bazată pe proiecte și prin joc

Gândirea creativă a elevilor din România este la pământ, arată rezultatele PISA 2022, evaluare care a testat această competență esențială pentru noile generații. Elevii de 15 ani testați au clasat…
Vezi articolul

„Este probabil ca anul școlar și universitar 2020-2021 să se desfășoare integral în regim hibrid și online”, scrie PNL în Programul de guvernare pe Educație. Există „nevoia planificării revenirii la școală post-pandemie”

Partidul Național Liberal, aflat la guvernare, afirmă în programul de guvernare propus electoratului, la capitolul legat de Educație, că “este probabil ca anul școlar și universitar 2020-2021 să se desfășoare…
Vezi articolul

Rata de vaccinare este mult mai mare în școlile din Cluj cu predare în limba maghiară, decât cele în limba română – presa locală / Agenția ungară MTI: conștiința responsabilității este mai dezvoltată

În școlile din județul Cluj, jumătate dintre cadrele didactice sunt vaccinate împotriva noului coronavirus, dar există o variație foarte mare între unitățile de învățământ: în cazul unora, rata de vaccinare…
Vezi articolul