65 de elevi care au absolvit clasa a VIII-a au media 10 la Evaluarea Națională 2024, potrivit datelor comunicate de Ministerul Educației. Acestea sunt rezultatele înainte de contestații. Miercuri, 3 iulie, Ministerul Educației a publicat rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2024.
Conform datelor Ministerului Educației, este cel mai mic număr de medii de 10 din istoria evaluării naționale.
„65 de absolvenți de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10 (zece), față de 429 (anul trecut) și 221 (în anul 2022)”, transmite Ministerul Educației.
Cu referire la numărul total al mediilor de 10, în București sunt cele mai multe medii maxime: 28 candidați au luat media 10 la ambele probe scrise. Pe locul al doilea este județul Iași, cu 7 de medii de 10, iar pe al treilea loc este județul Cluj (6 de medii maxime).
Spre deosebire de anul trecut, numărul candidaților cu media 10 la Evaluarea Națională 2024 a scăzut cu peste 84%. Anul trecut, Bucureștiul a condus clasamentul mediilor de 10 la Evaluarea Națională 2023 cu 94 de elevi care au luat medii maxime. În 2023, raportat la numărul mediilor de 10, pe locul al doilea a fost județul Iași, cu 28 de medii de 10, iar pe al treilea loc a fost județul Cluj (24 de medii maxime).
Harta mediilor de 10 la Evaluarea Națională 2024 – înainte de contestații
Lista mediilor de 10, pe județe
- Alba – 0
- Argeș – 3
- Arad – 0
- Bucureşti – 28
- Bacău – 2
- Bihor – 2
- Bistriţa-Năsăud – 0
- Brăila – 0
- Botoşani – 0
- Braşov – 0
- Buzău – 1
- Cluj – 6
- Călăraşi – 0
- Caraş-Severin – 0
- Constanța – 2
- Covasna – 0
- Dâmbovița – 1
- Dolj – 2
- Gorj – 0
- Galați – 1
- Giurgiu – 1
- Hunedoara – 2
- Harghita – 0
- Ilfov – 0
- Ialomița – 0
- Iași – 7
- Mehedinți – 0
- Maramureș – 0
- Mureş – 0
- Neamț – 0
- Olt – 2
- Prahova – 1
- Sibiu – 1
- Satu-Mare – 1
- Sălaj – 0
- Suceava – 0
- Tulcea – 0
- Timiş – 1
- Teleorman – 0
- Vâlcea – 1
- Vrancea – 0
- Vaslui – 0
Statistica mediilor de 10 din anii anteriori:
- 2013 – 856
- 2014 – 225
- 2015 – 456
- 2016 – 253
- 2017 – 497
- 2018 – 345
- 2019 – 459
- 2020 – 892
- 2021 – 120
- 2022 – 221
- 2023 – 429
- 2024 – 65
Dosarul rezultatelor de la Evaluarea Națională 2024
Elevii care nu sunt mulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații la centrele de examen sau le transmit electronic, în zilele de 3 iulie (orele 16 – 19) și 4 iulie 2024 (ora 08:00 – ora 12:00).
Elevii care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori.
Calendarul Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a 2024:
- 11 – 14 iunie 2024:
Înscrierea la Evaluarea Națională - 14 iunie 2024:
Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a
- 25 iunie 2024 –
Proba scrisă la Limba română - 27 iunie 2024 –
Proba scrisă la Matematică - 28 iunie 2024 –
Proba scrisă la Limba maternă
- 3 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
- 3 iulie (orele 16 – 19) și 4 iulie 2024 (ora 08:00 – ora 12:00) – Depunerea contestațiilor
- 4 – 9 iulie 2024 – Soluționarea contestațiilor
- 9 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor