Guvernul intenționează să achiziționeze, cu bani provenind din Fondul de rezervă, o clădire din centrul Timișoarei care să servească drept sediu pentru Inspectoratul Școlar Județean Timiș și pentru Casa Corpului Didactic, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern pus în consultare publică. Valoarea imobilului, aflat în proprietatea unei persoane private, este estimată la 16,3 milioane de lei (3,3 milioane de euro).
Potrivit note de fundamentare a proiectului de hotărâre, ISJ Timiș își desfășoară în prezent activitatea într-un imobil al Administrației Bazinale de Apă Banat, pe baza unui contract de închiriere, plătind lunar o chirie de 8.154 euro. Casa Corpului Didactic funcționează într-un cămin al Colegiului Tehnic “Emanuil Ungureanu” și în două birouri situate în imobilul închiriat de ISJ. Drept urmare, “în vederea asigurării unui spațiu adecvat desfășurării activității” celor două instituții, a fost identificat spre achiziționare un imobil în centrul orașului, format dintr-o clădire și o anexă totalizând circa 1.700 de metri pătrați.
Clădirea din Str. Doctor Liviu Gabor nr. 1 are o vechime de aproape 100 de ani (construită în 1927) și a trecut prin intervenții de consolidare, extindere și amenajare a unei mansarde. Nota de fundamentare menționează că, la solicitarea proprietarului, anul acesta au fost întocmite două rapoarte de expertiză tehnică prin care corpurile de clădire au fost încadrate în clasa de risc seismic Rs III, fiind propuse o serie de măsuri de intervenție.
Potrivit site-ului unei firme ce oferă birouri de închiriat, Ghilgames, cu sediul în acest imobil, clădirea principală este “istorică”, având o suprafață de 1.500 de metri. Ea este alcătuită dintr-un demisol, un parter înalt, un etaj și mansardă și a fost renovată complet recent, fiind păstrat aspectul original, de la 1927.
Cum arată clădirea de pe Str. Dr. Liviu Gabor nr. 1, pe care vor să o cumpere autoritățile pentru ISJ Timiș:
Prin proiectul de hotărâre e alocată suma de 16.326 milioane lei (3.3 milioane euro la cursul valutar de 4.9471 lei/euro) din Fondul de rezervă bugetară pentru achiziția acestui imobil.