Guvernul Ungariei, încă o investiție majoră în România: campus universitar la Sfântu Gheorghe

Fundația care administrează Universitatea Sapientia a cumpărat zece hectare de teren la Sfântu Gheorghe, pentru a construi un campus universitar, scrie agenţia ungară de presă MTI. Terenul este cumpărat cu sprijinul statului maghiar, notează agenția.

Concret, Guvernul de la Budapesta sprijină cu 4,15 miliarde de forinţi dezvoltările de la Sfântu Gheorghe ale fundaţiei, potrivit MTI. Construcţia campusului este una din priorităţile acestui an, chiar dacă procesul este îndelungat şi birocratic, a declarat președintele fundației.

Planurile sunt ca anul acesta Fundația să lanseze și specializarea silvicultură, iar în următorii doi ani un program de studiu educaţie fizică, a anunțat preşedintele consiliului de administraţie al Fundaţiei Sapientia, Béla Kató, care este episcopul Eparhiei Reformate din Ardeal, potrivit sursei citate.

Lectorul universitar István Nyárádi, director al centrului de studii de la Sfântu Gheorghe al universităţii, a explicat că misiunea Universității Sapientia este să completeze paleta “incompletă” a pregătirii universitare în limba maghiară din România, scrie agenţia ungară de presă MTI.

Potrivit agenției, Universitatea Sapientia are în prezent 30 de programe de studii la nivel de licenţă şi 12 specializări la masterat în mai multe localităţi din Transilvania.

Cererea de autorizare a specializării silvicultură va fi înaintată autorităţilor române la sfârşitul lunii ianuarie, iar dacă avizele vor fi obținute, atunci în septembrie 2019 universitatea va scoate la concurs 30 de locuri – dintre care 25 gratuite şi 5 cu plată, a spus lectorul universitar.

David Laszlo / Foto: www.sapientia.ro

Rectorul Universității Sapientia, Dávid László, spune în mesajul publicat pe site-ul instituției că “Universitatea a luat ființă în toamna anului 2001, ca expresie a unei năzuințe de mai multe decenii a comunității maghiare din România, precum și ca rezultat al eforturilor depuse de către Fundația Sapientia. În decursul acestor ani de existență, Universitatea Sapientia s-a remarcat ca o instituție particulară cu predare în limba maghiară din România”.

“În cadrul Universității au fost înființate facultăți în trei orașe transilvănene (Miercurea Ciuc, Târgu-Mureș și Cluj-Napoca). Aceste facultăți oferă o gamă largă de specializări, care în anul universitar 2017/2018 cuprinde 30 de programe de studii de licență și 12 programe de master”, afirmă rectorul. Acesta precizează că 2.300 de studenți studiază în prezent în cadrul Universității Sapientia.

În ceea ce privește Fundația Sapientia, pe site-ul universității se precizează că “în 1999 Guvernul și Parlamentul Republicii Ungare au decis finanțarea educației superioare în limba maghiară din Transilvania prin înființarea unei universități particulare maghiare independente în România, scop pentru care au alocat resurse din bugetul anului 2000″.

“Pentru a asigura folosirea resurselor conform intenției donatorului și în conformitate cu principiile morale ale acestuia, cei opt conducători ai bisericilor istorice maghiare din Transilvania, arhiepiscopul romano-catolic Dr. Jakubinyi György, episcopii romano-catolici Tempfli József, Reizer Pál și Martin Roos, episcopii reformați Dr. Csiha Kálmán și Tőkés László, episcopul unitarian Dr. Szabó Árpád, și episcopul lutheran Mózes Árpád, au înființat Fundația Sapientia, care a fost înregistrată la tribunalul din Cluj-Napoca la data de 16.03.2000”, prezintă instituția de învățământ superior.

Potrivit acesteia, “în aprilie 2000 s-a încheiat o Convenție de Colaborare pentru finanțarea unei Universități Private Maghiare din Transilvania între Fundația Sapientia și Oficiul Maghiarilor de Peste Hotare (OMPH) din Ungaria. În prezent finanțarea este asigurată de Fondul Bethlen Gábor înființat de Guvernul Republicii Ungare”.

Foto: facebook.com/SapientiaEMTE

Citește și:

EXCLUSIV Propunerile UDMR pentru o nouă lege a Educației: Bacalaureat de două tipuri, panouri bilingve în toate școlile cu predare în limba minorităților, profesorii să dea teme o dată la 2 ore ale disciplinei

 

Exit mobile version