Guvernul îi face lui Ion Țiriac schemă de ajutor de stat: câte 500.000 de euro nerambursabili pentru înființarea unei grădinițe olimpice private

9.988 de vizualizări
Sursă foto: Ministerul Tineretului și Sportului
Programul ”gROwth – investim în copii, investim în viitor” este detaliat într-o Ordonanța de Urgență pusă în dezbatere marți de Ministerul Finanțelor. Potrivit documentului, este vorba despre susţinerea financiară a investiţiilor private în construcţia şi/sau înfiinţarea, amenajarea și dotarea de grădiniţe olimpice cu profil sportiv. Într-un interviu din aprilie 2018 omul de afaceri Ion Țiriac a declarat că ar fi cerut Guvernului să „îi dea 500 din ele“, cu o condiție – să le facă cum vrea el.

Grădinițele olimpice cu program sportiv vor fi particulare, potrivit textului de Ordonanță. Cei care construiesc/înființează grădinițele au obligația să școlarizeze gratuit 8% dintre copiii înscriși în cazul construirii și 4% în cazul modificării unui spațiu existent și transformării lui într-o grădiniță. Dacă nu fac asta pot primi amendă sau pot vira câte un salariu minim pentru fiecare copil pe care l-au înmatriculat pe bani deși trebuia să fie fără taxă.

Programul ”gROwth – investim în copii, investim în viitor”

Programul descris de OUG are mai multe componente. „Susţinerea financiară constă atât într-un ajutor nerambursabil privind o parte din cheltuielile eligibile, cât şi în garantarea de către stat a unei părţi din creditul utilizat de către investitor pentru construcţia şi/sau înfiinţarea, amenajarea şi dotarea grădiniţelor olimpice cu profil sportiv şi repartizată astfel:

a) ajutor nerambursabil de pana la 500.000 euro din cheltuielile eligibile, pentru construcţia şi/sau înfiinţarea, amenajarea şi dotarea grădiniţelor olimpice cu profil sportiv, plătit investitorului după terminarea lucrărilor şi obţinerea autorizaţiei de funcţionare provizorie de la Ministerul Educaţiei Naţionale;

b) garanţie în nume şi cont stat de maxim 50% din valoarea creditului contractat de investitor, excluzând dobânzile și comisioanele aferente, cu condiţia ca aceste credite să finanţeze exclusiv cheltuieli eligibile aferente proiectului, în cazul în care acesta apelează la finanţarea integrală sau parţială a acestor cheltuieli prin creditare“, se arată în documentul citat.

Despre grădinițele olimpice a vorbit și Ion Țiriac, intervievat de Digi24 în aprilie 2018. „Actualul guvern o să facă 2000 de grădinițe. Eu am spus dați-mi și mie 500 din ele. Eu le fac fundație olimpică sau sportive. Și atunci le fac cu fundația Ţiriac sportive. Dar cu o singură condiție, să le fac cum vreau eu. Vreau ca aceste grădinițe să fie normale, copilul să stea o oră în clasă și două afară. Tăblița asta (tabletă) mi-a nenorocit generația care vine acum, aproape din toate punctele de vedere. Asta e din nou o treabă socială pe care aș face-o. Unde vezi în România pe cineva să îți dea voie să faci 500 de grădinițe diferite față de ce este acum. Și atunci dacă nimeni nu are curaj să facă asta sau să vorbească despre ele.“

Cine poate aplica pentru acești bani, dacă vrea să construiască o grădiniță cu program sportiv

Beneficiarii pot fi persoane juridice de drept privat, inclusiv organizaţii neguvernamentale, asociaţii, fundaţii şi/sau grupuri fiscale. De asemenea, beneficiari ai Programului pot fi şi Comitetul Olimpic Român, asociaţiile şi fundaţiile. Conditia esențială este să dețină drepturi pe teren pentru a putea construi.

Clădirile în care se vor organiza grădiniţe olimpice cu profil sportiv pot fi clădiri noi sau clădiri existente care se vor moderniza şi amenaja cu schimbarea funcţiunii, cu condiţia ca în ultimii 5 ani să nu fi funcţionat o creşă şi/sau grădiniţă în clădirea respectivă.

Activitatea în grădiniţele olimpice cu profil sportiv realizate în acest program va fi menţinută cel puţin 10 ani de la obţinerea autorizaţiei de funcţionare; în caz contrar, investitorul va rambursa suma obţinută ca ajutor de stat, arata textul OUG.

Grădinițele olimpice vor fi private – doar 8% dintre copii vor învăța gratuit

Beneficiarii de susţinere financiară pentru construcţia de grădiniţe olimpice cu profil sportiv au obligaţia de a asigura locuri gratuite într-un procent de cel puţin 8% din numărul total de preşcolari înmatriculaţi, pe o perioadă de 4 ani de la obţinerea autorizaţiei de funcţionare.

Beneficiarii de susţinere financiară pentru înfiinţarea, amenajarea şi dotarea grădiniţelor olimpice cu profil sportiv au obligaţia de a asigura locuri gratuite într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de preşcolari înmatriculaţi, pe o perioadă de 4 ani de la obţinerea autorizaţiei de funcţionare.

Dacă nu respectă aceste prevederi, cei care construiesc/înființează grădinițele „plătesc lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la momentul constatării încălcării obligaţiei, înmulţit cu numărul de locuri pentru care nu au acordat gratuitatea.“

FOTO: Ministerul Tineretului și Sportului


8 comments
  1. S a ales praful de proiect. Binenteles ca daca nu ies banii necesari din inscrieri si cursuri sportive…Numai gura e de Tiriac. Asa e cand esti atat de bogat incat ai uitat de Dumnezeu si de ce inseamna sa fii om bun si adevarat.

  2. Ce va face o gradinita cu profil sportiv? Va condamna copiii la cariere sportive inainte ca ei sa isi poata alege singuri cariera in viata?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like