Înrăutățirea rapidă a situației epidemiologice Covid-19 în Anglia a determinat guvernul de la Londra să ia măsuri și în cazul școlilor, de care nu s-a atins, în mare parte, în ultima jumătate a anului. Executivul a decis ca în cea mai mare parte a Angliei școlile din învățământul secundar (pentru elevii de peste 12 ani, în sistemul englez), să rămână închise, după vacanța de sărbători, pentru încă două săptămâni, iar în zonele cel mai grav afectate, în special cele din sud-est, școlile primare vor rămâne închise temporar, a anunțat BBC miercuri seară.
Secretarul Educației, Gavin Williamson, a declarat în Camera Comunelor că elevii care se pregătesc să dea examen la finalul anului se vor întoarce, totuși, mai devreme decât ceilalți, anume în săptămâna care începe pe 11 ianuarie.
Cât timp vor fi închise, școlile vor avea timp să se pregătească pentru campania de testare în masă pregătită de executiv în școli, pentru prima parte a anului.
Închiderea școlilor primare, acolo unde va avea loc, va fi revizuită din două în două săptămâni.
Măsurile privind școlile au fost luate în condițiile în care cea mai mare parte a Angliei a intrat în nivelul maxim de alertă, în care sunt aplicate cele mai dure restricții. Acestea au fost decise din cauza înrăutățirii situației epidemiologice, premierul Boris Johnson atribuind-o rapidității cu care se răspândește noua variantă a noului coronavirus, identificată recent în această țară.
În context, BBC notează și modul cum se vor redeschide școlile în celelalte națiuni ale Marii Britanii, unde învățământul este descentralizat:
- Scoția – școala se reia după vacanță pe 11 ianuarie, dar predarea se va face online cel puțin până pe 18 ianuarie
- Țara Galilor – și aici este de așteptat ca școala să se reia în sistem online, dar cei mai mulți elevi ar urma să reia școala față în față din 11 ianuarie
- Irlanda de Nord – toate școlile se vor redeschide după vacanță, dar o parte dintre elevii din învățământul secundar vor trece la școala online din 25 ianuarie, pentru cel puțin 2 săptămâni.
De ce este îngrijorătoare și cât de repede se răspândește noua variantă?
Se pare că trei lucruri atrag atenția specialiștilor asupra acestei noi variante de coronavirus:
- Înlocuiește rapid alte versiuni ale virusului
- Are mutații care afectează o parte a virusului care ar putea fi importantă
- Unele dintre aceste mutații au fost deja studiate în laborator și au arătat că ele cresc capacitatea virusului de a infecta celulele
Toate acestea contribuie la răspândirea mai ușoară a acestui virus. Dar până acum nu există “o certitudine absolută”, scriu jurnaliștii britanici. Noile tulpini pot deveni mai frecvente pur și simplu prin faptul că se află la locul potrivit, la momentul potrivit – cum ar fi Londra, de exemplu, care a avut doar restricții de nivelul 2, nu foarte drastice, până de curând.
Acum, însă, autoritățile britanice au introdus restricții de nivelul 4 pentru a limita răspândirea acestei noi variante.
În Anglia funcționează sistemul cu 4 niveluri de alertă (al patrulea fiind introdus pe data de 20 decembrie). Puteți afla nivelul unei anumite zone pe baza codului poștal aici.
În regiunile aflate la nivelurile 1, 2 și 3:
- este permisă părăsirea locuinței, sub rezerva îndrumărilor din fiecare nivel;
- magazinele, saloanele de îngrijire, sălile de sport și facilitățile de agrement sunt redeschise;
- serviciile religioase, nunțile și sporturile în aer liber sunt permise;
- funcționează regula de 6 persoane;
La nivelul 4 este interzisă întâlnirea în spații închise a persoanelor care nu locuiesc împreună sau formează un grup de sprijin. În spații deschise se pot întâlni maximum 2 persoane din locuințe diferite. Este interzisă deplasarea într-o zonă aflată la alt nivel de alertă.
Pe 19 decembrie Tony Cox, șeful laboratorului NIHR National Biosample Centre și al Milton Keynes “Lighthouse” Coronavirus Testing Mega-Lab punea pe Twitter un grafic în care arăta prevalența în creștere a variantei H69/V70 în testele pozitivate.
Vedem în grafic că a fost detectată pentru prima dată în septembrie, iar în noiembrie aproximativ un sfert din cazurile din Londra erau infectări cu această nouă variantă. La jumătatea lunii decembrie gradul de răspândire în testele pozitive a atins aproape două treimi.
Au fost făcute simulări matematice și calcule de către specialiști pentru a afla dacă într-adevăr există o răspândire mai rapidă, dacă viteza de circulație a acestei variante de virus diferă față de ceea ce se știa până acum.
Citește și: BBC – Ce știm despre noua variantă de coronavirus
Foto: © Martin Dunne – Dreamstime.com
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.