Guvernul completează cu aproape 100 de milioane de lei finanțarea pentru Programul „Masă sănătoasă” în 2024, cu mai puțin de 2 luni înainte de sfârșitul cursurilor în actualul an școlar / De suplimentare ar urma să beneficieze circa 62.000 de elevi

293 de vizualizări
Foto: © Veranika Semchanka | Dreamstime.com
Un proiect de hotărâre aflat, marți, pe masa ședinței de guvern alocă 97 de milioane de lei pentru finanțarea Programului național „Masă sănătoasă”, pentru anul 2024, în completarea celor aproximativ 1,02 miliarde de lei alocați printr-o hotărâre precedentă, adoptată la sfârșitul lunii februarie. Guvernul estimează că numărul beneficiarilor acestei alocări suplimentare va fi de 62.771 de elevi, pe parcursul anului 2024.
  • Măsura intră pe agenda guvernului în vacanța ce precede ultimul modul al actualului an școlar și cu mai puțin de două luni înainte de încheierea acestuia. Și aceasta, în condițiile în care, potrivit unor estimări World Vision România, nu mai puțin de 64% dintre școlile declarate eligibile, inițial, nu au ajuns să și implementeze programul „Masă sănătoasă”, al cărei scop este să sprijine participarea la educație a copiilor din zone cu risc de abandon școlar și de excluziune.

Potrivit proiectului de HG aflat azi pe agenda guvernului, sunt alocați 97.099 mii lei (circa 97 milioane de lei) „pentru finanțarea Programului național ‘Masă sănătoasă’, în perioada desfășurării activităților didactice în anul 2024”. Același proiect modifică ușor cuantumul finanțării stabilit printr-p HG precedentă – HG 177/2024, adoptată în februarie – ce stabilea finanțarea inițială a programului la circa 1,02 miliarde de lei.

Nota de fundamentare precizează că suma de 97 milioane de lei reprezintă finanțarea pentru 242 de unități suplimentare, proiectul de HG suplimentând și suma pentru șase școli deja incluse în program.

  • Lista școlilor care beneficiază de această suplimentare, la sfârșitul articolului

Tot nota de fundamentare arată că suma alocată pentru 2024, pentru implementarea programului „Masă sănătoasă”, este de circa 1,13 miliarde de lei (1.139.400 mii lei), conform ordonanței din decembrie prin care a fost stabilită această finanțare. Dar suma alocată în februarie și cea alocată acum – 1,01 miliarde lei, respectiv 97 milioane lei) însumează mai puțin decât alocarea de 1,13 miliarde lei – anume 1.116.322 mii lei.

În raportul său de acum două săptămâni, „Sunt hrăniți #destul copiii României? Masa la școală și masa acasă”, World Vision România a arătat că Programul Național „Masă Sănătoasă” (PNMS), aplicat în acest an școlar, în continuarea unora similare desfășurate în anii anteriori, a fost implementat în mod real în puțin peste o treime din cele 450 de școli selectate.

Acest eșec se înregistrează în condițiile în care masa primită de elevi prin „Masa Sănătoasă” reprezintă, potrivit raportului citat, principala masă a zilei pentru jumătate (49%) dintre elevii din școlile incluse în PNMS. Pentru aproape un sfert dintre acești elevi (22%), este singura masă a zilei.

Iar această masă s-a transformat, pentru aproape două treimi dintre beneficiari, într-un sandviș (pachet alimentar):

  • 9% dintre școlile din eșantion au optat pentru masă caldă preparată în regim propriu
  • 28% pentru masă caldă în regim catering
  • 63% pentru varianta pachet alimentar

Edupedu.ro a semnalat  că numărul elevilor beneficiari ai programului „Masă Sănătoasă” ar trebui să crească substanțial în urma noii Legi a învățământului preuniversitar. Prevederile acesteia, potrivit cărora 1 milion de elevi trebuie să beneficieze din actualul an școlar de „Masă sănătoasă”, au fost amânate deja, iar în măsurile adoptate între timp de guvern s-a început cu mai puțini copii decât prevede legea – aproximativ 500.000.

Lista școlilor care beneficiază de această suplimentare, conform Anexei la proiectul de HG:

Citește și:
Programul „Masă Sănătoasă” – aplicat în doar o treime dintre școlile selectate, și așa sunt prea puține față de cât cere Legea Deca Iohannis – Raport World Vision / Sunt prea puțini bani alocați, mesele calde – înlocuite adesea cu pachete / Alimentația astfel primită – principala masă a zilei pentru jumate dintre elevii din program
OFICIAL Lista școlilor incluse în programul „Masă sănătoasă” în 2024 a fost actualizată
Programul “masă sănătoasă” pentru care Guvernul plătește 15 lei per elev: Este foarte posibil să crească suma “într-un program viitor”, spune Sorin Ion / Directoarea școlii Pesceana din județul Vâlcea: O masă în regim de catering costă 18 lei, dacă o ridici tu, nu cu livrare
Mai puțin de jumătate dintre elevii prevăzuți în legea Deca-Iohannis vor primi „masă sănătoasă“ în școli în acest an școlar. Hotărârea a fost aprobată de Guvern cu 4 luni înainte să se termine școala

Foto: © Veranika Semchanka | Dreamstime.com  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Oricum e o bătaie de joc ce primesc elevii beneficiari ai programului,, Masă sănătoasă,,. Același sandwich făcut dintr-o chiflă mare, o felie de șuncă, una de brânză și de roșie și un fruct, zilnic. Când te gândești că acel pachet valorează 15 lei, te ia râsul/ plânsul.

  2. 🤣😂 abia acum?!
    Urmeaza vacanta de vara, cand acei copi vor manca pe acasa (daca au ce!).
    Banii necheltuiti vor merge iarasi in …”trenulet,” in loc de rectificare bugetara, deoarece guvernul are nevoie de bani non-stop – NU pt mariri de pensii sau salarii la oamenii de rand, care chiar muncesc (in spitale, la ghisee, la catedra etc), ci pt speciali, ministere, inspectorate etc si …pt tot felul de noi softuri si pt noii angajati care sa calculeze “noile” mariri de pensii/salarii, pt a le mentine doar pe hartie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un caz de anulare a lucrărilor la Bac, similar cu cel de la Șincai, raportat de părinți la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Voluntari, județul Ilfov. Peste 10 lucrări ar fi fost anulate după 40 de minute de examen, dintr-o greșeală a profesoarelor asistente, iar elevii nu au primit timp suplimentar de lucru / O fată care a contestat măsura ar fi fost jignită și intimidată de supraveghetoare

Mai mulți părinți ai candidaților de la Bacalaureat 2023 au semnalat Edupedu.ro un caz similar cu cel de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, din Sectorul 4, București. De data aceasta…
Vezi articolul

Profesorul de Limba română Cătălin Zaman, numit inspector școlar general adjunct în Buzău: Este o provocare, încerc să mă adaptez. Să nu uităm că suntem profesori și trebuie să predăm / Acesta anunță că de la 1 octombrie începe pregătirea online cu elevi din țară pentru Evaluarea Națională

Cătălin Zaman, profesor premiat Merito, director al Şcolii Gimnaziale „Învăţător Nicolae Ispas” din localitatea Clondiru, a fost numit recent în funcţia de inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ)…
Vezi articolul

Niciun părinte dintr-o clasă pregătitoare a Liceului Andrei Mureșanu din Brașov nu-și mai duce copilul la școală de aproape o săptămână, de teama unui elev care ar fi agresiv / Nu mai suntem noi în măsură să propunem soluții, spune purtătorul de cuvânt al ISJ Brașov

Toți părinții unei clase pregătitoare a Liceului Andrei Mureșanu din Brașov au decis să nu-și mai trimită copiii la școală de aproape o săptămână, pentru că un elev i-ar fi…
Vezi articolul

VIDEO Cîmpeanu: Tezele vor fi eliminate de anul viitor. Susțin o evaluare standardizată și digitalizată la începutul și la finalul anului școlar / Structura va fi organizată pe module de 6-7-8 săptămâni de învățare

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat noua structură a anului școlar, care va avea module de învățare de 6-7-8 săptămâni, alternate cu vacanțe scurte, potrivit declarațiilor de presă susținute la…
Vezi articolul