Guvernul aprobă deschiderea obligatorie a 3,8 milioane de conturi pentru toți copiii din România. Banii vor fi blocați în cont până la majorat

13.201 de vizualizări
Programul ”gROwth – contul individual de economii Junior” este un depozit la termen pentru copii, unul diferit de cele existente în ofertele băncilor. Pentru că presupune ca toți copiii din România să aibă un cont la Trezoreria Statului, înființat automat, fără să fie cerut acordul părinților, fără să fie înștiințat tutorele copilului, obligatoriu, prin OUG. Proiectul este inițiat de Comisia Națională de Prognoză și Strategie, aceeași care a lansat și Creditul ”Investește în tine!”. Proiectul se află pe ordinea de zi a Ședinței de Guvern.

Ce presupune acest depozit?

La intrarea în vigoare a OUG, Trezoreria Statului deschide automat câte un cont fiecărul copil minor din România. Potrivit datelor INS, la 1 ianuarie 2018 erau 3.685.491 de copii cu vârsta între 0 și 17 ani inclusiv. De la începutul anului până la 31 august 2018 s-au născut 123.757 de copii. Asta înseamnă că vorbim despre 3.809.248 de copii.

Conturile obligatorii

Părinții vor fi obligați și ei, prin acest act normativ, să accepte deschiderea unui cont de trezorerie pe numele copilului lor. În mod normal părintele/tutorele este singurul care poate decide o asemenea măsură, sau instanța, în cazurile în care se ajunge acolo. Rămâne de văzut ce se întâmplă acolo unde părinții nu vor dori acest cont, pentru că proiectul de OUG nu prevede nicio altă opțiune.

Cum va funcționa depozitul

Părinții/bunicii/alte rude sau orice alte persoane/instituții pot depune bani în aceste conturi pe numele copiilor, deschise de stat la Trezorerie. Cine depune minimum 1.200 de lei pe an (o medie de 100 de lei pe luna), primește an de an o dobânda de 3%/an, precum și o primă în valoare de 600 de lei.

Când îți virează statul banii

Prima de la stat de 600 de lei pe an va fi virată doar la scadența depozitului, adică la împlinirea vârstei de 18 ani a minorului, pentru toți anii în care au fost depuse sume de minimum 1.200 de lei pe an. Cu alte cuvinte, banii nu vor fi trimiși anual în contul copiilor, ci abia la finalul perioadei de economisire.

Pentru dobândă situația este la fel – aceasta se calculează și se plătește la scadența depozitului, adica în momentul în care copilul își serbează majoratul.

Câți bani vor fi în cont?

Pentru un copil născut în 2018, de exemplu, statul va vira primele și dobânzile abia în anul 2036. Dacă se va respecta suma minima, copilul ar trebui să aiba în cont 21.600 de lei, la care se vor acorda prime în valoare de 10.800 de lei și dobânzile aferente.

Câți bani pot fi în cont

Sumele depuse anual în cont nu vor putea depăși un plafon maxim de 100.000 euro (echivalent în lei calculat la cursul de schimb din ultima zi a anului precedent). Dacă nu va fi depusă suma necesară pentru primirea primei de 600 de lei, atunci copilul va primi oricum dobânda de 3% pe an. Adică 3 lei la 100 de lei depuși în cont.

Când pot să scot banii?

Odată puși în cont, banii sunt blocați acolo. Textul OUG prevede că sumele acumulate pot fi scoase numai dacă minorul este grav bolnav (fără să definească clar ce înseamnă asta) sau dacă intervine decesul. Dacă retragerea banilor are loc mai repede, în cazuri excepționale, suma retrasă va fi cu tot cu dobândă și cu primele calculate și incluse în sumă, potrivit articolului 2, alin 7 din proiect.

Ce nu e clar până acum

Teoretic, pentru că proiectul nu specifică, dobânda ar trebui să se calculeze pentru fiecare an (capitalizată), pentru sumele acumulate. De exemplu, în anul 1, 1.200 lei + 3% = 1.236. În anul al doilea 1.236 + 1.200= 1.436 + 3%= 1479 lei. Și tot așa până în anul 18. Pentru că dobânda se calculează și se virează la finalul perioadei, este posibil ca normele de aplicare să prevadă o dobândă anuală aplicată doar la suma depusă în acel an.

Opinii despre gROwth – contul de economii Junior

”Un dezavantaj este ca nu pot fi retrasi banii din cont inaintea varstei de 18 ani (cu exceptia cazurilor de imbolnavire si deces). In plus, cine garanteaza faptul ca aceasta prima nu va fi modificata de guvernele viitoare, asa cum s-a intamplat cu reducerea contributiei obligatorii la pilon II de pensii sau chiar anulata, asa cum s-a intamplat  cu prima de 250 euro pe an de la produsele de economisire-creditare? Mai ales ca aceasta prima va fi adaugata in cont doar inainte de scadenta, cumulata pentru toti anii”, spune Irina Chițu, director FinZoom.ro.

FOTO: BNR

Îți plac informațiile pe care le găsești aici? Susține Edupedu.ro!
Become a Patron!


9 comments
  1. Am ajuns o natiune manipulata, dezbinata, capabila doar urasca. Am pierdut capacitatea de discerne, nu mai deosebim ce este bine de ce este rau, am ajuns sa nu mai vedem binele nici macar cand el exista. Pacat!

  2. Un cont ,la care nu ai control de loc.ZERO .Esti si obligat sa il accepti.Psd’ul asteapta ca idioti ce ii voteaza sa depuna in pas de defilare bani.Bani pe care ei au sa faca in asa fel incat au sa dispara TOTI,la final,idioti au sa ramana cu buza umflata,ca au fost golite conturile.Marca psd.Hai ..fuga sa depuneti bani , “”Datz un leu pentru psdeu”

  3. De ce hotii astia nu procedeaza invers ? Suma calculata sa fie data parintilor la nasterea copilului urmand a fi feturnata pana la majoratul copilului.

  4. Este o mare teapa, inalta si ascutita ! Prevederi neclare si interpretabile ! Bonusul acordat doar la scadenta este cireasa de pe tort ! Se promite 600 lei anual, dar se da 0 lei si o promisiune ca se va da intreaga suma candva ! Foame de bani cu stampila PSD !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Încheierea anului școlar pe 25 iunie este mai puțin dăunătoare, pentru că nu va fi decalată Evaluarea Națională” – Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor, despre propunerile de modificare a anului școlar în curs

Schimbările bruște ale structurii anului școlar în curs anunțate de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, îi bulversează pe elevi, iar cea mai bună variantă propusă până acum este cea în care…
Vezi articolul

INTERVIU Ministrul Educației, Ligia Deca: În viitor, titularizarea vine după licențierea în profesie și după noul masterat cu 80% practică, pe care îl introducem prin noua lege a Educației

Noile legi ale Educației aduc schimbări în cariera didactică. Ministrul Educației a explicat în contextele examenelor din ultima perioadă, de Bacalaureat și Titularizare, într-un interviu acordat Karinei Dorobanțu, elevă în…
Vezi articolul

BREAKING Sorin Cîmpeanu: Odată cu încetarea stării de alertă, se anulează atât toate restricțiile, cât și toate facilitățile din școli și universități. Dispare obligativitatea măștii pentru elevi, iar universitățile nu mai pot organiza cursuri online / Masca în școli se păstrează cu titlu de recomandare

Încetarea stării de alertă înseamnă, în educație, “revenirea totală la starea de dinainte de Legea 55” și “întoarcerea strictă la prevederile Legii educației nr 1/2011”, adică “se anulează atât toate…
Vezi articolul

SURSE Universitățile și casele corpului didactic vor fi incluse în următoarele două săptămâni pe lista serviciilor de cursuri și formare eligibile pentru achiziții cu prima de carieră didactică sau profesională

La aproape două săptămâni de la emiterea primelor carduri de carieră didactică și mai multe controverse legate de oferta de magazine și comercianți pentru prima didactică, urmează să fie incluse…
Vezi articolul