Guvernul anunță ce le-a oferit sindicatelor: stimulente financiare pentru debutanți și cadrele didactice titulare din unitățile de învățământ aflate în zone defavorizate / „Guvernul își asumă ca Educația să continue a fi prioritatea numărul unu”

Ligia Deca, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă / Foto: Gov.ro

Guvernul își asumă ca Educația să continue a fi prioritatea numărul unu, scrie Executivul într-un comunicat în care precizează că la discuțiile cu sindicatele din Educației le-a oferit „stimulente financiare pentru debutanți și cadrele didactice titulare din unitățile de învățământ aflate în zone defavorizate”, pentru a renunța la greva generală anunțată pentru luni la ora 8:00.

UPDATE: Reacția sindicatelor: „Pe această ofertă, mâine va fi grevă generală” – Marius Nistor, FSE, după după negocierile de la Guvern.

Reamintim că Edupedu.ro a scris că propunerea Guvernului pentru sindicate a fost oferirea unui bonus bianual de 1.000 de lei pentru profesorii debutanți, a unor bonusuri pentru profesorii din zone defavorizate și creșteri de 7-8% la salarii pentru personalul nedidactic.

Nicolae Ciucă le-ar fi reproșat sindicaliștilor din Educație că e cel mai prost moment pentru grevă, când se schimbă un guvern cu altul, pentru că ar conduce la instabilitate, conform surselor G4Media.ro

Comunicatul Guvernului:

„Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, s-au întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanții sindicatelor din Educație, pentru a continua dialogul pentru rezolvarea problemelor semnalate în cadrul sistemului de învățământ.
Reprezentanții Guvernului au propus stimulente financiare pentru debutanți și cadrele didactice titulare din unitățile de învățământ aflate în zone defavorizate.

Totodată, Guvernul și-a menținut angajamentul de a majora salariile până la maximul grilei personalului nedidactic inclus Anexa 8, in completarea aplicării Legii salarizării nr. 153. Această măsură, care vizează creșterea veniturilor, va fi extinsă și pentru celelalte categorii de salariați din Anexa 8.

Guvernul își asumă ca Educația să continue a fi prioritatea numărul unu în îndeplinirea obiectivelor prin programul de guvernare și în eliminarea inechităților din legea salarizării.
În acest sens, va fi asumat un calendar astfel încât până la data de 15 iulie la nivelul Ministerului Muncii să fie finalizat proiectul noii legi a salarizării, pentru a putea demara dialogul cu partenerii sociali, astfel încât, la 1 Septembrie a.c. să poată fi înaintat Parlamentului României pentru aprobare.

Guvernul va continua dialogul cu reprezentanții sindicatelor din educație, pentru definitivarea pachetului legislativ, care va oferi garanțiile ca Educația rămâne prioritate pentru actuala coaliție de guvernare”.

Exit mobile version