Prevederea din Legea învățământului preuniversitar ce permitea cadrelor didactice care coordonează proiecte europene în școli, fără să fie remunerate pentru asta, să beneficieze de reducerea normei didactice nu va fi aplicată înainte de 2025, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor.
Proiectul de OUG prevede, la Art. XXVI prorogarea art. 131 alin (11) din Legea 198/2023 a învățământului preuniversitar. Punctul respectiv de lege spune:
- „Art. 131 (11) Cadrele didactice care coordonează implementarea proiectelor europene la nivel de unitate de învățământ, dar nu sunt remunerate pentru această activitate pot beneficia de o reducere a normei didactice de la 18 la 16 ore/săptămână cu acordul consiliului de administrație, la propunerea directorului unității de învățământ, în conformitate cu condițiile și metodologia aprobată prin ordin al ministrului educației”.
Măsura era acoperită de o metodologie-cadru privind mobilitatea personalului didactic, pusă în dezbatere acum o lună de Ministerul Educației. Aceasta prevedea ca profesorii care coordonează implementarea proiectelor europene în școli, neplătiți pentru această activitate, să beneficieze de reducerea normei cu 1-2 ore/săptămână începând din anul școlar viitor (2024-2025).
Citește și:
ULTIMA ORĂ Bugetul Ministerului Educației pentru anul 2024 va fi de 3,3% din PIB – proiect / Alocarea pentru întreg capitolul Învățământ e departe de cei 15% din cheltuielile Bugetului General Consolidat prevăzuți de legile Deca-Iohannis – proiect
Desființarea inspectoratelor școlare este amânată până la începutul anului școlar 2025-2026 – proiect de OUG
Înființarea Centrului Național pentru Educație Incluzivă și stabilirea unor camere-resursă în școli, prevăzute în noua Lege a învățământului preuniversitar, sunt amânate până în 2025 – proiect de ordonanță de urgență
Foto: © Tero Vesalainen | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.