Guvernul a promis sindicatelor că va fi adoptat un memorandum pentru majorările salariale din noua lege a salarizării. Memorandumul este un act intern al Guvernului, fără nicio valoare pentru populație

20.478 de vizualizări
Foto: gov.ro
Guvernul a promis sindicatelor din învățământ că va fi adoptat un memorandum în privința majorărilor salariale solicitate în cadrul noii legi a salarizării, potrivit unui comunicat de presă. Premierul Ciucă s-a întâlnit astăzi, la Palatul Victoria, cu reprezentanții liderilor sindicatelor din Educație. A fost prezentă și Ligia Deca, conform comunicatului dat de Guvern.

„În privința majorărilor salariale solicitate în cadrul noii grile din viitoarea Lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a prezentat garanțiile privind confirmarea utilizării ca reper pentru salariul debutantului pentru baza grilei de salarizare din învățământ la nivelul salariului mediu brut pe economie. Astfel, la nivelul coaliției de guvernare, așa cum a fost deja convenit și ulterior prezentat luni, 29 mai a.c., în cadrul întâlnirii liderilor coaliției cu reprezentanții sindicatelor din educație, va fi asumat un acord în acest sens, iar la nivelul Guvernului va fi adoptat un Memorandum ce va fi publicat în Monitorul Oficial al României”, se arată în comunicatul Guvernului.

În comunicatul Guvernului este precizat că memorandumul va fi publicat în Monitorul Oficial. Este încălcată legislația, deoarece memorandumul este un act intern, care nu se publică în Monitorul Oficial, potrivit Regulamentului din 10 mai 2009

Articolul 10 – „(1) Memorandumul este instrumentul prin care se supune spre aprobare inițierea negocierii și/sau semnarea unui tratat internațional, respectiv suspendarea aplicării unui tratat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 590/2003.

(2) Memorandumul poate fi elaborat și în cazul în care este necesară o decizie a Guvernului într-o anumită problematică. Memorandumul va fi avizat de instituțiile implicate și va cuprinde descrierea respectivei probleme și propuneri pentru rezolvarea acesteia.

(3) Memorandumul este un act intern al Guvernului, care nu se publică în Monitorul Oficial al României”, prevede regulamentul citat mai sus.

Redăm comunicatul integral al Guvernului:

„Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanții liderilor sindicatelor din Educație. În cadrul dialogului, la care a participat și ministrul Educației, doamna Ligia Deca, au fost prezentate măsurile propuse privind majorarea veniturilor personalului din Învățământ.

În privința majorărilor salariale solicitate în cadrul noii grile din viitoarea Lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a prezentat garanțiile privind confirmarea utilizării ca reper pentru salariul debutantului pentru baza grilei de salarizare din învățământ la nivelul salariului mediu brut pe economie. Astfel, la nivelul coaliției de guvernare, așa cum a fost deja convenit și ulterior prezentat luni, 29 mai a.c., în cadrul întâlnirii liderilor coaliției cu reprezentanții sindicatelor din educație, va fi asumat un acord în acest sens, iar la nivelul Guvernului va fi adoptat un Memorandum ce va fi publicat în Monitorul Oficial al României.

În privința solicitărilor privind majorarea veniturilor din Educație, până la intrarea în vigoare a noii grile, în condițiile în care deja prin măsurile luate la nivelul acestui Guvern toate veniturile personalului din Educație au ajuns la maximul din grilă, au fost consolidate asigurările privind resursele necesare pentru alocarea de sume tranzitorii, astfel încât fiecărui angajat dintre cei aproape 270.000 din categoria personalului didactic și didactic auxiliar să îi fie alocat un venit net de 4.000 de lei, în două tranșe, începând cu luna iunie, iar celor 65.000 din categoria personalului nedidactic, un venit net de 1.500 lei, în două tranșe, începând cu luna iunie.

Aceste măsuri asumate la nivelul Guvernului vin în completarea alocărilor bugetare deja implementate de către actualul Executiv privind majorarea la maximul grilelor prevăzute de Legea 153/2017 întregului personal din Educație, alături de investițiile în infrastructura sistemului de învățământ.


22 comments
  1. Eu unul m-am saturat de greva din invatamant. Am o fiica in clasa a VIII – a. Credeti ca se schimba ceva in bine daca vor face salariile profesorilor de 100 milioane lei, de exemplu? Credeti ca de maine profesorii vor fi mai dedicati profesiei, iar elevii mai destepti? Se va schimba calitatea actului de educatie, va scadea numarul de repetenti si de corigenti? Nu. Trebuie o reforma din temelii a programelor scolare, in primul rand, si a modului de predare care a ramas ca in anii ’60. Sa treaca la clase stimabilii profesori, ca le ajunge 2 saptamani de chiul. Multi dintre ei nici macar examenele de definitivat nu le promoveaza, sunt analfabeti functional ca si elevii lor. Din pacate…

    1. TL:DR Așa de slab pregătiți sunt profesorii, că le dau ordin să meargă la clasă să-mi pregătească fata pentru examen.

      LASĂ-NE cu pretențiile. De data asta, copiii NOȘTRI primează!

    2. Nu e niciun chiul, tată repetent, cu o fiică în clasa a8a!!! Profesorii nu primesc salariu pe perioada grevei. Toți profesorii sunt părinți și copiii lor nu merg la școală. Tu, câte examene ai dat în viața ta? Ești doar un alt frustrat plin de ură! România a plătit miliarde pentru pensiile speciale, pentru părinții puturoși care nu muncesc, pentru plasamentul copiilor abandonați de alți ratați de părinți și pentru chiriile, hrana și serviciile sanitare ale ucrainienilor. Pentru românii care muncesc și plătesc taxe, nu există bani.

    3. Ai dreptate! Tu ești un exemplu de analfabet funcțional. Cel mai bine pentru tine ar fi sa-ti completezi studiile în străinătate pentru a obține o calificare , deoarece vad că
      ai multe carențe deoarece ai cam chiulit de la școala din România !

  2. Facă as fi reprezentant al sindicatelor as accepta ordonanța de urgență cu 4 mii lei in 2:transe pt dezvoltarea personală,dar numai în cazul în care ar veni la pachet cu o majorare cât de mică a Guvernului,hai să zic nu de 25 la a sută,dar macar de 12 la sută,că la auxiliari le-au dat 9 la sută,iar la alti bugetari chiar 10 la sută.In plus,nu aș crede deloc în promisiunile domnului N Ciucă,pt că dânsul azi este la guvernare,dar mâine face rotativa cu o demisie chiar,iar în motivele demisiei ar putea scrie că ar fi și neîndeplinirea promisiunilor legate de legea salarizării profesorilor…

  3. Bani pentru salarii nesimtite si pentru pensii speciale au, dar pentru cei care care cladesc viitorul unei tari nu! Cand vor taia toate veniturile speciale si vor spune ca nu au bani, atunci or sa fie cat de cat credibili.

  4. Doamne!!!! Atât de incompetenți și incapabili!!!??? Ăștia, au distrus o țară întreagă! Nu poți să crezi, cine ne conduce!? Habar nu au de legile, făcute de ei!!! Doamne ferește…de proști!

  5. Eu sper nici sa nu le mai dea nimic. Sunt atâția romani care pentru 3000 de lei muncesc 8 ore pe zi. Și au și facultăți și vechime. Nu au niște elevi cu care sa șantajeze.. aici e diferenta de fapt. Se folosesc de viitorul elevilor din clasele terminale pentru a-si negocia cat mai mult.

    1. Si cine va opreste sa nu intrati in greva?! Daca nu aveti principii si va lasati demnitatea calcata in picioare, atat meritati! Poate chiar mai putin de 3000 lei! Sunteti primii la comentat in online, si niciodata in strada sa va cereti drepturile!

    2. Ati predat vreodată vreo ora la clasa, doamna? As vrea sa veniți sa lucrați o săptămână intr-o instituție de învățământ și sa vedeți cât efort se depune. Da, în România veniturile sunt mici, in toate domeniile, dar asta nu înseamnă că e normal pentru un angajat din învățământ cu 20 de ani vechime și studii superioare sa aibă 3000 lei. Și apropos și noi muncim tot 8 ore pe zi.

    3. Nu este adevarat ca veniturile sunt mici. Cel mai bun etalon pentru veniturile dintr-o tara este SALARIUL MEDIU PE ECONOMIE. Pe astia il cer profesorii (nu il au in momentul de fata, si nu doar debutantii, nici un profesor cu 20 de ani vechime nu ajunge la salariul mediu!! 20 de ani!!). Nu cer lucruri fantasmagorice! Salariul mediu!
      In rest, nu stiu ce anume comparati…salariile se mai iau si in functie de studii, importanta si complexitatea muncii. Desi orice munca este respectabila, cu parere de rau, nu poti da unui profesor acelasi salariu ca si unui paznic. De ce? Pai profesorul poate fi oricand paznic, invers niciodata(aproape). Paznicul sta si se uita, e linistiti, realxat, daca are o situatie sa intervina o data la catea saptamani….pai aia e munca? Pe cand profesorul are o gramada de sarcini, ati vazut vreoidata cum arata un proiect de lectie? Cate etape are? De cate lucruriu trebuie sa tina cont profesorul simultan? Pe langa faptul ca trebuie sa isi stie materie, trebuie sa stie s ao predea, sa faca elevul sa inteleaga etc…uneori e greu si sa disciplinezi clasa… Si vine unul si compara toate acestea cu munca paznicului, care doar sta si se uita sau a casierului care doar executa: apuca produsul, il treci prin scaner, incaseaza banii… Mi se pare penibil sa consideri ca este acelasi lucru. Nu mai zic de consumul nervos de la o clasa…pai o ora de predare la o clasa dificila, cu elevi problema, echivaleaza cu 10 ore de paza, cred, sau 5 ore de scanat produse la casa… Asa ca mai reveniti-va! Si nu mai faceti comparatii aiurea!Apoi, casierul cand a ajuns acasa, nu mai are sarcini legate de serviciu, pe cand profesorul, vine cu sacosa de lucrari si teste…ce stiti voi, mintea vpoastra simpla nu poate gandi decat intr-un mod simplist. Si apropo casierul din cate stiu, are tura de 6 ore, nu 8…Sunt o gramada care STAU la serviciu 8 ore, dar nu muncesc efectiv nici jumatate de atat. De aceea eu am zis, problema normarii profesorilor se rezolva simplu: le dam un birou in scoala, si sa stea dupa terminarea orelor acolo, pana la 8 ore pe zi. Dar apoi, acasa sa fie liberi! Si gata, am rezolvat!

    4. bună ziua. eu banuiesc ca Guvernul este cel care șantajează și induce dezbinare în sistemul de învățământ. Banuiesc ca ministru
      a învățământului este ca pătrunjelul în supa, nu strica și nici nu ajuta

    5. nu sunt doar profesori în educație ca angajați. știți cât muncește o îngrijorare de copii, știți ce salariu are? nu mai comparați locurile de muncă între ele.

      1. Va zic eu.2200ron .Si íngrijesc zilnic 8ore 26copii.Bat joc de noi,personalul care ajuta munca educatoarelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Concursul online de traduceri al Uniunii Europene, “Juvenes Translatores”, a început astăzi înscrierile pentru licee, deschise până pe 20 octombrie / Pot participa elevi născuți în 2004. Premiile se acordă la Bruxelles în primăvara lui 2022

Se dă startul la concursul anual al Comisiei Europene pentru tineri traducători, “Juvenes Translatores”. Până pe 20 octombrie 2021, liceele interesate se pot înscrie online la cea de-a 15-a ediție…
Vezi articolul

HARTA România, printre statele europene care au donat cel mai puțin în cadrul teledonului organizat de Comisia Europeană/ Cine a donat cele mai mari sume pentru descoperirea unui vaccin și tratament împotriva COVID 19

Șefa Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a anunțat, luni, că în urma teledonului internațional găzduit de executivul european având ca scop strângerea de fonduri pentru descoperirea unui vaccin, diagnostic…
Vezi articolul