Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene cu 90 de milioane de lei pentru a putea plăti primele promise în perioada grevei profesorilor din luna mai, a anunțat joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin. Este vorba despre primele de carieră didactică de 1.500 de lei pentru personalul didactic și auxiliar și primele de carieră profesională de 500 de lei. “Acești bani vor ajunge efectiv la cadrele didactice și nedidactice până la până la finalul acestei luni, luna octombrie”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin a anunțat după ședința de Guvern de joi, 5 octombrie, că a fost suplimentat bugetul Ministerului Investițiilor Europene cu suma de 90 de milioane de lei pentru plata primelor de carieră didactică și de carieră profesională promise profesorilor și personalului auxiliar și nedidactic din Învățământ, în perioada grevei.
“Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Investițiilor Europene cu 90 milioane de lei din fondul de rezervă bugetară pentru a asigura implementarea unor măsuri prin care s-a angajat să susțină activitate didactică în România. Este vorba despre plata primei de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar în valoare nominală de 1500 de lei și plata pentru prima de carieră profesională pentru personalul didactic în valoare nominală în valoare de 500 de lei. Acești bani vor ajunge efectiv la cadrele didactice și nedidactice până la până la finalul acestei luni, luna octombrie”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat astăzi, la începutul ședinței de Guvern, că alocă din fondul de rezervă banii necesari pentru ca ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene să asigure personalului din educație voucherele educaționale.
Informații de context
Ministrul Investițiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, spunea recent într-o postare pe pagina de Facebook, că „în perioada 20-27 octombrie personalul din educație va primi prima de carieră didactică de 1500 de lei și prima de carieră profesională de 500 lei”.
„Astfel, în luna octombrie, peste 300.000 de angajați din sectorul educație vor beneficia de alocare financiară suplimentară de 427 milioane lei pentru:
- prima de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar, în valoare nominală de 1500/persoană;
- prima de carieră profesională pentru personalul nedidactic, în valoare nominală de 500 lei/persoană.
Acest tip de sprijin se va acorda în conformitate cu prevederile OUG 58/2023, estimarea noastră fiind că banii vor ajunge la personalul din educație în perioada 20-27 octombrie”, scria ministrul.
Foto: © Igor Mojzes | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.