Peste 20 de asociații civice denunță blocada impusă de primarul Sectorului 5 voluntarilor din școala 136 din Ferentari, în locul cărora Florea propune un program de 4 milioane de euro

1.647 de vizualizări
Foto: Facebook/Valeriu Nicolae
Peste 20 de asociații civice, printre care și comunitatea #Rezistența, îi cer Primarului Sectorului 5, Daniel Florea, “ridicarea imediată a interdicției impuse voluntarilor și copiilor de a mai folosi” spațiul din școala 136 din Ferentari unde în weekend cei mici își fac temele cu ajutorul voluntarilor, în cadrul unui program inițiat de Valeriu Nicolae. Comunitatea face apel la consilierii locali din Sectorul 5 să respingă proiectul de hotărâre al Primăriei, care “se află pe agenda ședinței de Consiliu Local care va avea loc marți 27 august”.

Într-o scrisoare deschisă publicată pe pagina de Facebook #Rezistența, asociațiile anunță că Primarul Sectorului 5 vrea să interzică, “începând cu 1 Septembrie, activitatea voluntarilor care ajută săptămânal peste 100 de copii marginalizați să își facă temele în spațiul pus la dispoziție de școala nr. 136 din Ferentari”.

“Primarul Daniel Florea, îngrijorat că Valeriu Nicolae – inițiator al programului ce lucrează de 12 ani cu peste 100 de copii în comunitatea din Ferentari – ar putea reprezenta un potențial pericol pentru funcția lui dacă ar vrea să candideze pentru pozitia de primar in sectorul său, a decis să blocheze printr-o hotărâre accesul voluntarilor și copiilor în spațiul din scoala 136”, scriu membrii comunităților civice.

Contactat de Edupedu.ro, Valeriu Nicolae a declarat că “nu mi-a trecut niciodată prin cap să candidez la primărie. Dacă ar fi o metodă ca cineva să mă enerveze suficient de tare astfel încât să mă determine să merg din ușă în ușă, ăsta ar fi singurul motiv pentru care aș face așa ceva. Mi se pare o ticăloșie atât de mare!“.

Scrisoarea deschisă integrală publicată pe pagina de Facebook a grupului civic #Rezistența:

“DOMNILOR CONSILIERI LOCALI DIN PRIMĂRIA SECTOR 5,

Prin prezenta scrisoare deschisă, grupurile civice doresc să comunice public următoarele:

Suntem revoltați de hotărârea Primarului Sectorului 5 care a decis să interzică, începând cu 1 Septembrie, activitatea voluntarilor care ajută săptămânal peste 100 de copii marginalizați să își facă temele în spațiul pus la dispoziție de școala nr. 136 din Ferentari. Frapantă aici însă, a fost micimea umană din spatele acestui gest:

Primarul Daniel Florea, îngrijorat că Valeriu Nicolae – inițiator al programului ce lucrează de 12 ani cu peste 100 de copii în comunitatea din Ferentari – ar putea reprezenta un potențial pericol pentru funcția lui dacă ar vrea să candideze pentru pozitia de primar in sectorul său, a decis să blocheze printr-o hotărâre accesul voluntarilor și copiilor în spațiul din scoala 136, considerând că astfel îl poate șicana și intimida pe acesta. Valeriu Nicolae a declarat public de nenumărate ori că nu are nici o intenție să se mai implice în viața politică.

Primăria invocă faptul că ar urma să desfășoare în acel spațiu un program similar pentru care s-au alocat 4 000 000 de euro, program care însă este identic cu cel desfășurat acolo de Policy Center for Roma and Minorities în mod GRATUIT. Conform rapoartelor realizate de către ONG-uri și instituții oficiale, cu acei bani se pot realiza astfel de proiecte în cel puțin încă 10 școli din Ferentari unde situația copiilor e la fel de gravă.

În acest context, solicităm Primarului Sectorului 5 ridicarea imediată a interdicției impuse voluntarilor și copiilor de a mai folosi spațiul respectiv.

De asemenea, dorim să adresăm un apel direct consilierilor locali din sectorului 5, să se delimiteze de această acțiune și să respingă categoric decizia primarului Daniel Florea.

Dat fiind faptul că hotărârea Primăriei se află pe agenda ședinței de Consiliu Local care vă avea loc marți 27 august, îi rugăm pe toți consilierii locali nominalizați mai jos să ne comunice public cum se vor poziționa pe această chestiune în cursul zilei de azi, 26 august:

Birsan Mihai (PNL)
Cursaru Paul Gabriel (PNL)
Giurca Augustin Razvan (PNL)
Jelea Bogdan Ion (PNL)
Scripcaru Lucian Mihai (PNL)
Pop Claudia Ramona (PNL)
Bolos Florinel (PSD)
Coanda Mihai (PSD)
Danciu Ioan Bogdan (PSD)
Florea Cristina-Alexandra (PSD)
Matei Ion (PSD)
Matei George (PSD)
Țiganus Marian (PSD)
Papusa Valentin (PSD)
Stanciu Andreea Cristina (PSD)
Agheorghesei Emil (PDS)
Stroescu Marilena Daniela (PDS)
Vanghelie Marian Daniel (PDS)
Coroblea Cristina (USR)
Geamana Dragos (USR)
Udescu Șerbanel Mihai (USR)
Niculescu Jaqueline Christina (USR)
Pirtoaca Bogdan Sergiu (USR)
Gheorghe Ștefan (INDEPENDENT)
Lazarov Alexandru Sebastian (UNPR)
Melnic Constantin Ion (UNPR)
Ploscaru George Alexandru (UNPR)

Subliniem încă o dată că o astfel de situație e inimaginabilă într-o țară civilizată. E inacceptabil ca un om plătit din bani publici pentru a servi interesele cetățenilor să ajungă să pună în pericol viitorul a peste 100 de copii din rațiuni atât de meschine.

Grupurile civice semnatare:

#activAG Pitești
Acțiunea Civică Galați
Asociația Platforma România 100
Canada Save Roșia
Corupția Ucide
Diaspora Milano
Geeks for Democracy
Grup Civic Cetățean Implicat
Grupul Civic Madrid Ro
Grupul Protestatari pentru Democrație Londra
Inițiativa România
Reset
#REZISTENȚA
Rezistența din Diaspora
Rezist Constanța
Rezist Galați
Rezist Ingolstadt. Și eu sunt din România
Rezist Lyon
Rezist Marseille
Rezist Milano
Rezist Zürich
Rezist WMW
Ștafeta Steagului Uniunii Europene
Umbrela Anticorupție Cluj”

Valeriu Nicolae: Un astfel de proiect costă 126.000 de euro pe an, iar primăria Sectorului 5 proiectează 4 milioane de euro pe 4 ani
Foto: Facebook/Valeriu Nicolae

Contactat de Edupedu.ro, Valeriu Nicolae – fondatorul organizației Policy Center for Roma and Minorities care derulează proiecte de voluntariat în Ferentari – a declarat că pe 23 august Primăria Sectorului 5 a introdus un proiect de hotărâre care “copiază exact activitățile fundației noastre, plus ceea ce facem noi voluntar” și care prevede ca activitățile să fie derulate de un GAL, într-un proiect cu finanțare de 4 milioane de euro pe 4 ani.

Deci proiectul vine și propune aceleași activități pe care le facem noi, în exact aceeași școală, când noi avem cel puțin 10 alte școli în Ferentari care au probleme chiar mai mari decât școala 136. Eu am făcut toate calculele, pentru 100 de copii, și un astfel de proiect costă 126.000 de euro pe an. Iar ei pun 4 milioane de euro pe 4 ani, într-o singură locație, care este aceeași unde lucrurile astea se întâmplă gratis“, a precizat Nicolae, pentru Edupedu.ro. Acesta a adăugat că primăria spune că “cei 4 milioane sunt bani din fonduri publice“.

Ei vin și spun: venim noi și facem aceeași chestie. Dar eu mă duc cu copiii la serviciul de urgență, la dentist, am fost cu ei inclusiv la operații pe inimă“, a continuat Nicolae.

Întrebat dacă vrea să candideze la funcția de primar al Sectorului 5 din București, Valeriu Nicolae a declarat pentru Edupedu.ro că “nu mi-a trecut niciodată prin cap să candidez la primărie. Dacă ar fi o metodă ca cineva să mă enerveze suficient de tare astfel încât să mă determine să merg din ușă în ușă, ăsta ar fi singurul motiv pentru care aș face așa ceva. Mi se pare o ticăloșie atât de mare!“.

Acesta a precizat că primăria poate folosi banii pe aceste activități, “sunt o grămadă de școli care ar avea nevoie, numai haideți să folosească banii ăia! Dar nu așa: bagi 4 milioane într-o chestie care costă în mod onest de 10 ori mai puțin“.

Nicolae a declarat pentru Edupedu.ro că, paradoxal, tot în urmă cu o săptămână “Consiliul Local aprobase prelungirea spațiului; deci să dea fundației Policy Center – fundația fondată de mine, cu banii mei – dreptul de folosire a spațiului de la școală până în 2020, deci încă un an. Nouă ne dau tot timpul spațiul doar pe un, să fie convinși că e îndeajuns de multă presiune“.

Acesta a povestit: “sâmbătă am început să lucrăm cu copiii preșcolari. Noi lucrăm cu copiii cei mai dezavantajați de acolo, care au ambii părinți în pușcărie, toți sunt foarte săraci, și am reușit să creăm o disciplină: copiii vin în fiecare sâmbătă și duminică, reușim să acoperim și nevoile părinților, am cumpărat peste 30 de mașini de spălat, frigidere, aragazuri, pentru familiile lor, am reușit să repar și câteva apartamente, am făcut viața puștilor ăstora mai bună“.

Eu am început activitatea asta, la adăpostul de zi, din 2008. În ultimii vreo 6 ani, au început să vină tot mai mulți voluntari. Sunt peste 800 de oameni care au venit la voluntariat, cel puțin o dată, în Ferentari. Avem 60-70 de voluntari în fiecare sâmbătă, oameni care vin pe timpul lor și fac temele cu copiii. Le dăm copiilor să mănânce, ne asigurăm că sunt îmbrăcați. E atât de aberant ca acum primăria să vină să te evacueze!“, a declarat Nicolae.

“Am zis în mod repetat că nu mă intersează nicio funcție politică. Și când am fost în politică am zis că nu mă interesează nicio funcție, ci doar vreau să fac cât mai mult bine, cât timp sunt în poziția în care pot să fac asta”, a continuat Valeriu Nicolae, care a precizat că în prezent conduce o firmă de consultanță, comunicare și management.

Valeriu Nicolae a fost secretar de stat în Ministerul Muncii în Cabinetul Cioloș și a demisionat din partidul lui Dacian Cioloș în aprilie 2019. El a fost reprezentant pentru Europa în unul dintre cele mai importante consilii directoare ale Națiunilor Unite, a fost reprezentant special al Secretarului General al Consiliului Europei, director regional de advocacy pentru 14 țări pentru una din cele mai mari organizații care lucrează cu refugiați, expert pe lumea arabă, trainer pe comunicare și cultură organizatorică, desemnat cetățeanul european al anului de către Parlamentul European în 2013, câștigător al Premiului UNICEF în 2012 și Premiului Onorific World Children’s Prize Awards primit de la Regina Suediei în 2018, pentru „eforturile sale neobosite de a sprijini copiii extrem de vulnerabili din ghetoul Ferentari”. (sursa)

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lista instalațiilor și obiectivelor speciale de interes național, precum laserul de la Măgurele, cele din domeniul nuclear sau centrele de monitorizare seismică – actualizată printr-o hotărâre de guvern / Instalațiile sunt grupate în rețele naționale

Proiectul Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP), ansamblul de nave de cercetare  Mare Nigrum-Istros o serie de centre din domeniul verificării și monitorizării în cazul pericol naturale sau din…
Vezi articolul

LIVE VIDEO TEXT Luăm în calcul ca ceea ce acum este Curriculum la decizia școlii să devină Curriculum la decizia elevului, din oferta școlii / Reevaluare după un an pentru organizarea modulară a anului școlar – Ligia Deca, în prima conferință de presă în calitate de ministru al Educației

Prima conferință de presă a noului ministru al Educației, Ligia Deca, a avut loc joi, 13 octombrie, între 11:00 și 12:00. Subiectele conferinței: prioritățile mandatului și proiectele legislative ale educației.…
Vezi articolul

Scena în care personajul Jean Valjean din “Mizerabilii” fură argintăria din casa preotului care îl adăpostise, invocată de senatorul Ștefan Pălărie, USR, în replică la justificarea plagiatului publicată de Sorin Cîmpeanu

Senatorul USR Ștefan Pălărie face o paralelă între romanul Mizerabilii al lui Victor Hugo, și acuzațiile de plagiat la adresa lui Cîmpeanu: “În carte, personajul Jean Valjean, primit de un…
Vezi articolul

SURSE Anchetă DNA pentru abuz în serviciu la Universitatea Tehnică din Iași. Peste 100 de paznici acuză că au fost pontați în fals pentru a nu le fi acordate sporuri / Rectorul Dan Cașcaval, candidat PSD la parlamentare: Cei care au fost până acum în control la noi nu ne-au găsit vinovați. Instanța își va face datoria

O anchetă a Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Iași are loc la Universitatea Tehnică din Iași, potrivit surselor Edupedu.ro. Asta după ce DNA a fost sesizată de peste 100 de paznici…
Vezi articolul