Îngrijirea copiilor, când școlile rămân închise: ce spun părinții din comunitatea EduPedu.ro? De la “e foarte greu” la “risc și îi las cu bunicii” / “Guvernul trebuie să vină și cu soluții”

756 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Perioada în care părinții vor fi nevoiți să aibă singuri grijă de copii, în contextul pandemiei Covid-19, s-a prelungit considerabil în momentul când autoritățile au decis ca instituțiile de învățământ să nu se mai redeschidă în acest an școlar. În lipsa altor măsuri de sprijin, problema este una majoră pentru părinții care trebuie să și muncească, să îi protejeze și pe bunici, iar foarte mulți nu-și mai pun problema unui concediu. EduPedu.ro a apelat la aceștia cu îndemnul să împărtășească modul cum vor proceda pentru îngrijirea copiilor. Răspunsurile în discuția găzduită pe site și pe pagina de Facebook au avut două direcții principale – lipsa de opțiuni pentru părinți și reticența unor cadre didactice și angajați ai grădinițelor și școlilor, printre care multe mame, persoane care au comorbidități sau însoțitoare ale unor persoane vârstince, de a intra în “focarele” școlare în caz că s-ar fi redeschis școlile.

Unii participanți la discuție au arătat că decizia autorităților de a nu redeschide școala a fost necesară:

Ioana, pe Facebook: “Decizie corecta! Relația copil /părinte / profesor s-a schimbat puțin sau este în schimbare. Copilul are timp de joaca, părintele educa și petrece timp cu el iar profesorul instruiește….. On-line acum”

Raluca, pe Facebook: “Decizia luata este cea corecta! Nu cred ca vreun parinte si-ar supune copilul vreunui risc cu buna stiinta (s-ar anula astfel din start toata aceasta perioada petrecuta in casa), cum nu cred ca unitatile de invatamant sunt locuri de ‘parcat’ copiii cand mergem la serviciu. Vom gasi o solutie, ne vom adapta (asa cum am facut si pana acum)”

Bianca, pe Facebook: “Este o decizie bună! În cazul nostru avem curte și puțină grădină, dar sunt deja folosite de 50 zile. Sa instalat plictiseala la ambii copii (…) O sa fie foarte greu încă minim 4 luni asa!!” (…)”

Alți părinți arată, însă, că absența resurselor pentru a-i îngriji pe copii e o problemă foarte serioasă, în care autoritățile trebuie să intervină:

Saro a comentat pe site: “Daca s-a ajuns la astfel de decizii, ar trebui ca guvernul sa vina si cu solutii. Sunt foarte multi copii, nu cred ca toata lumea poate rezolva. Si sa stai fara venit, din ce traiesti? Un somaj tehnic, ca si pana acuma, cred ca ar fi de ajutor.”

Maria, pe site: “Este o situatie delicata si ar fi bine ca parintii care nu au nici un ajutor din partea bunicilor si nici o alta varianta de a-si lasa copii in grija cuiva, sa beneficieze de zile libere si in perioada tuturor vacantelor, asa cum este specificat in LG. 19/2020. Ca atare, poate vor veni cu o modificare la acasta lege.Cred ca este solutia cea mai buna”

Monica, pe Facebook: “Ei, nu-i chiar asa, e o mica mare diferenta: verile trecute il puteai lasa la bunici, in vreo tabara, la vreun club de activitati, gradi deschisa vara…. acum nici o astfel de varianta nu mai e posibila 🙁 Plus in concediu cu parintii. Acum parintii nu mai au concediu, ca si l-au consumat/ il consuma cu pandemia (plus faptul ca e riscant sa pleci pe undeva vara asta…).”

De la “să căutăm soluții inteligente” la sincerul “nu știu”

Aura, tot pe site, a spus că nu știe cum va proceda, arătând că toate opțiunile listate de EduPedu.ro ar fi fie imposibile, fie o dovadă de inconștiență: “Raspunsul sincer este ca nu stiu! Este foarte greu si sunt furioasa pe guvern ca nu a gasit o solutie inteligenta pentru aceasta criza. (…) Solutiile de mai sus puteau fi date de o persoana cu 4 clase… nu de cineva care cauta solutii in contextul anului 2020, afectat de Coronavirus. (…) In concluzie, mi-as dori foarte mult sa se deschida optiunea de a avea after-school-uri deschise pe perioada verii, care sa respecte anumite reguli legate de igiena, numar de copii in grupa, spatiul in care se vor desfasura activitatile, eventual in parcuri / gradini / spatii deschise. Parerea mea este ca nu trebuie sa ne inchidem in case urmatorii 2 ani, ci sa cautam solutii INTELIGENTE prin care sa continuam activitatea, educatia, economia. Asta inseamna sa ne punem mintea la contributie si sa invatam cum sa ne continuam viata luandu-ne masuri de siguranta. Sau inghetam timpul in loc, punem o pauza de 2 ani… Ii stergem cu buretele din viata… A, am uitat… exista intotdeauna solutia “salvatoare” sa-i lasam cu bunicii!?!?!” (Opțiunea de a-i lăsa cu bunicii figura printre cele menționate de Edupedu – n.red.)

Alți participanți au arătat, însă, ca vor fi nevoiți să apeleze la una dintre respectivele opțiuni “la limită” menționate de EduPedu.ro:

Mihaela, pe site: “Eu de luni ma intorc la munca…cu tot riscul sa las acasa copil de 9 ani singur pana in orele 16! am investit in camera video de supravechere, o sa-i iau si un telefon mobil mai ales ca lucreaza cu clasa pe whatapp din telefonul meu si va trebui sa se descurce cum poate singura acasa! nici eu nu pot sa mai stau fara munca financiar vorbind dar si psihic! (…)”

Geanina, pe site: “Cea mică va sta acasă, cu sora mai mare. Va fi dificil, pentru că cei mici au nevoie de activități educative, nu de televizor și laptop, dar nu sunt alte posibilități”
Ioana, pe site: “Voi apela la bunici si imi voi lua concediu de odihna din cand in cand. Cat mai lucrez de acasa, e ok, insa perioada de telemunca se va termina cel mai tarziu in iunie si trebuie sa revin la serviciu”.

Andreea, pe site: “Sincer, nu stiu. Bunicii lucreaza si ei. Este foarte complicat, pentru ca pana acum erau gradinitele deschise si pe timpul vacantelor. Statul vrea sa si lucrezi, sa stai si acasa cu copiii… Cum??????”

Anca, pe site: “Având în vedere ca am doi copii, îmi voi lua concediu fără plata, asumandu-mi riscurile aferente, pentru a putea sa ma ocup de home schooling. Consider ca educația școlară trebuie continuată neapărat în condiții de siguranță (la distanță, on-line, pe diverse platforme,etc.-care trebuiau deja puse la punct în aceasta perioada de 2 luni cât a trecut de la închiderea scolilor- banii necesari fiind din economiile făcute de scoli prin oprirea plăți de utilități care nu au mai fost necesare,nu?).”

Micky, pe site: “Voi lăsa garda jos și ii voi lăsa la bunici. Ptr ca nu o sa îmi permita de la job sa stau în continuare sa lucrez de acasă.”

AlinaC, pe site: “(…) – Veți lăsa garda jos și veți apela la bunici? E singura varianta (…)”
Eliana a amintit, pe site, de generația cu cheia la gât: “Oare toti bunicii au fost iresponsabili? Nu s-ar spune. Si-au lasat copiii acasa, la 6 ani, cu cheia legata de git. Asa ca, mai incet cu iresponsabilitatea celor care isi lasa copiii acasa.”

Costinel, pe site, i-a răspuns: “Corect.Aici copil din generatia cu cheia de gat.Am ajuns profesor.”

Aceeași dezbatere a atins și problema siguranței cadrelor didactice și a personalului școlar, pe lângă cea a elevilor, în cazul unei redeschideri a școlilor.

Discuția a fost alimentată în special de una dintre cititoare, care a invocat repetat siguranța și sănătatea personalului instituțiilor de învățământ.

Simona a scris pe site: “Aici nu-i vorba că-și creează copiii imunitate sau nu !!! Aici e vorba că sunt si educatoare care au diabet, sau obezitate sau HTA. Aici e problema !!! Educatoarele, ingrijitoarele, unele, intra in categoria de risc! Imi cresti tu copiii daca eu mor? (…) Sunt parinti medici, asistenti, politisti, care pot fi bolnavi, aduc si copiii in gradinite virusul si GATA. Vor cadea pe capete educatoare bolnave! Sa vedem atunci cine-i mai ingrijeste pe micuti! (…)”

Diana, pe site: “Indiferent cât de greu este trebuie sa avem grijă de copii noștri. Am o fetita de 4 ani, lucrez la creșă ca infirmiera si nu sunt de acord cu deschiderea creșelor. In primul rând, copilul meu nu vreau sa il arunc in gura lupului si nici eu nu vreau sa fiu expusa îmbolnăvirii. Ii înțeleg pe părinți dar si aceștia trebuie sa ne înțeleagă si pe noi. Nu putem fi cobaii nimanui. Mulțumesc.”

Tot Simona, pe site, despre îndatoririle personalului din grădinițe: “Educatoare, ingrijitoare din sistemul privat n-au salarii precum medicii (care au si 12.000 lei salar) sau cei de la ISU, care au salarii mari. Noi avem salar 2.000 lei si sa fim trimise ca si ei, in linia 1? Ca practic…daca mergi in mijlocul copiilor, clar mergi sanatos si te intorci acasa cu boala, ca si cum ai fi la un spital, cu oameni infectati. E acelasi lucru. Nu degeaba au gandit ei bine sa inchida pana in septembrie scolile/universitatile si gradinitele. Acolo e cel mai mare RISC de infectare! Multumim medicilor si celor din linia 1 ca ne salveaza si pt efortul depus. Dar asta este DATORIA lor, sa nu uitam! Eu nu am meseria de a-mi da viata, pentru a merge sa cresc copiii altora. Sanatate tuturor!”

I-a răspuns, în discuția de pe site, Mihaela: “Eu am o alta perspectiva. Datoria fiecaruia dintre noi in aceasta perioada este sa ajute atat cat poate, cu energia, cunostintele si creativitatea lui. Sa fie de folos. Nu sa se ascunda, sa se protejeze 100%, sa stea la “caldurica”, si sa lase alti “fraieri” sa lupte. Nu este correct. Trebuie sa punem cu totii umarul. La “caldurica” au dreptul sa stea persoanele in varsta sau cu alte cormobiditati ce ii plaseaza in categoria de risc pentru Covid19. Sa lucrezi cu copiii NU este sub nici o forma acelasi lucru cu a lucra in spital. ORICE lucrator in spital te poate combate aici, cu 1000 de argumente.”

Tot pe site a reacționat și G.: “Da medicilor, cine le creste copii pentru a avea ei grija de noi si de copii nostri, da parintii care lucreaza in magazine, farmacii si tot felu de institutii necesare, credeti ca ei nu au copii? Cum ar fii sa stea si ei acasa, cine ar mai munci, cine ar mai avea grija de noi toti? Eu spun sa se deschida, normal ca nu oricum si clar cu masuri de siguranta luate, si in nici un caz cu angajati cu risc major, hai sa nu aruncam asa cu vorbe, ca clar nu suntem pe aceasi lungime de unda. Este normal sa fie pareri pro si contra, da nu inteleg de ce ati luat asa foc, explicati mi dumneavostra ce va fi diferit in septembrie? Ca eu nu stiu si nici nu inteleg ce ar putea fi schimbat. Virusul va exista, poate nu vor mai fii atatea cazuri active dar va revenii in forta din nou (dupa cum se stie de mult) in oct noiembrie,atunci ce veti spune, hai sa ne mai inchidem jumatate de an si vedem noi, daca nu murim de virus murim de foame. Vaccin nu va exista cel putin pana la anu pe vremea asta, chiar credeti ca ne putem baricada in case pana atunci?”

Separat, pe Facebook, utilizatoarea Irina a făcut trimitere la discuția despre rolul școlii pentru părinții care trebuie să muncească: “Să înțeleg că profesorii/ învățătorii sunt, de fapt, bone pentru copii? Interesant!”

I-a răspuns Christine: “eu imi duc copiii la scoala sa invete intr-un cadru institutionalizat. Imi pare rau daca considerati ca actul predarii se rezuma doar la supraveghere, banuiesc ca acesta este intelesul pe care il atribuiti cuvantului bona. Tind sa cred ca profesorii fac mai mult de atat: fac educatie. Banuiesc totusi, dat fiind mesajul Domniei voastre, ca sunteti profesoara de limba straina, pentru ca apeland la dex: bona = Femeie angajată pentru a crește copiii și a-i învăța o limbă străină. Cu deosebit respect, un parinte.”

Și Cristian: “Pai cursuri online nu, avut grija de copii nu, materie nu. Salariu da? Daca tot puneti problema asa…”

Discuția pe site-ul EduPedu.ro poate fi urmărită aici. Discuția de pe Facebook – EduPedu:

Foto: Pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum a dezinformat Ecaterina Andronescu în 2009 Guvernul și în 2019 Parlamentul: “Nu am desființat niciodată şcoala profesională!”. Școlile de Arte și Meserii au fost desființate de Ecaterina Andronescu

Ministrul Educației a cerut parlamentarilor să nu o mai acuze că a desființat școala profesională în 2009. ”Nu am desființat niciodată școala profesională, așa încât vă rog să vă opriți”,…
Vezi articolul

Andronescu: Clasa pregătitoare devine Clasa I și se propune o Evaluare Națională la clasa a III-a și alta la clasa a VII-a. Clasa a IX-a trece la gimnaziu

Structura sistemului de învățământ va fi modificată, potrivit propunerii făcute vineri de ministrul Educației Ecaterina Andronescu. Prima schimbare va fi redenumirea clasei pregătitoare. Aceasta se va numi ”clasa întâi”. ”Clasa…
Vezi articolul