UPDATE Greva profesorilor, invocată de guvernanți ca motiv pentru întârzierea încărcării tichetelor educaționale de 500 de lei, pentru elevi, întârziate mai mult de 8 luni din vina autorităților / Ministrul Boloș: Din cauza grevei au fost amânări la livrarea cardurilor. Luni se vor încărca cardurile

4.301 de vizualizări
Foto: MIPE
Cei 55.000 de copii vor primi luni, 29 mai, tichetele educaționale de 500 de lei, după cum a transmis pentru Edupedu.ro Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: „Luni se vor încărca cardurile”. Motivul invocat de ministrul Boloș este greva profesorilor: „Din cauza grevei au fost amânări la livrarea cardurilor și, de aceea, termenul este luni.”

UPDATE Tichetele educaționale pentru elevi au fost încărcate vineri seara, anunță ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, după ce inițial invocase greva profesorilor ca motiv pentru întârzierea celor 500 de lei

Menționăm că termenul pentru încărcarea cardurilor era vineri, 26 mai, potrivit unui memorandum adoptat de Guvern la sfârșitul lunii martie.

Conform surselor Edupedu.ro, cardurile elevilor au ajuns în inspectoratele școlare și au fost transmise școlilor înainte de a începe greva generală. Potrivit acelorași surse, elevii din cele mai multe școli au primit cardurile deja, existând excepții care nu au legătură cu greva.

În memorandum se arată că sunt emise cardurile în jur de 12 mai, vor fi distribuite ISJ-urilor și școlilor în 23 mai, iar banii vor fi livrați pe 26 mai 2023, cu 3 săptămâni înainte de încheierea anului școlar și începerea vacanței de vară.

Peste 55.000 de elevi, care nu au primit nici până acum tichetele educaționale în valoare de 500 de lei, la 8 luni de când a început anul școlar 2022-2023. Tichetele de 500 de lei pot fi folosite pentru a cumpăra rechizite și haine pentru școală, însă cursurile anului școlar curent au început pe 5 septembrie.

 În anul școlar 2022-2023 sunt 405 mii de beneficiari, conform Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Pentru 160.000 au fost virații banii în perioada septembrie-noiembrie. Primii care au primit banii (tot cu întârziere, după începerea anului școlar) au fost părinții care aveau deja cardurile de anul trecut și care au primit aprobare și anul acesta pentru a primi cei 500 de lei.

190.000 de părinți au primit cei 500 de lei la sfârșitul lunii decembrie, iar restul de 55.000 ar trebui să îi primească în primăvară, potrivit lui Marcel Boloș. Motivul a fost acela că în acest an au fost aprobate mai multe dosare și se atinsese limita de emitere de carduri.

Dintre acești 55.000 de elevi, peste 15.300 de elevi ai căror părinți au declarat că nu au venituri nu au primit tichetele educaționale de 500 din cauza unor probleme legate de documente. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) solicita inspectoratelor școlare transmiterea documentelor de eligibilitate, conform unui document obținut de Edupedu.ro.

„Beneficiază de sprijinul în valoare de 500 de lei:

  • Copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei);
  • Elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei)”.

Amintim că ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a declarat pentru Edupedu.ro că, începând cu anul școlar 2023-2024, o să fie schimbat mecanismul pentru acordarea voucherelor educaționale pentru copiii din medii vulnerabile.

Citește și:
Peste 55.000 de elevi vor primi tichetele educaționale de câte 500 de lei pentru a cumpăra rechizite, cu 3 săptămâni înainte să se termine școala, la finalul lunii mai 2023, propune Ministerul Proiectelor europene în ședința Guvernului de miercuri

6 comments
  1. Eu nam primit nici un ban pe carduri nici pe 26 mai nici azi.adica luni cum au promis .dece și când întra bani.mai exact

  2. Dragi părinți, veniți alături de noi! Exprimați-vă ! Nu-i vedeți pe guvernanți cum încearcă să ne dezbine? 🤗

  3. Alta “manevra” pentru a va ascunde incapacitatea si lipsa de interes. Nu noi bagam copiii la inaintare in acest “eveniment politic” (conform opiniei colegei Carmen von Sibiu), ci voi va incapatanati sa intoarceti copiii si parintii impotriva noastra! Azi noi suntem de vina cu greva noastra ca tara merge rau, maine va fi alt sindicat de vina si tot asa vor fi de vina cei care nu mai pot sa va inghita hotiile si tradarea. Suntem de vina cu totii ca traim in ROMANIA ESUATA cu voi la conducere.

    1. când intră tichetele de rechizite în funcționarea pentru nevoile copiilor și în ce zi poate cineva să de-a o feste pe anul acesta?!.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE VIDEOTEXT Ministrul Sorin Cîmpeanu – conferință de presă pe tema proiectelor de lege și a pregătirii pentru noul an școlar: Despre verificarea propriei teze de doctorat – Nu cred că era momentul să mă laud cu un document laudativ / Întrebat despre numărul de elevi care încep școala: Am o problemă cu reținerea cifrelor

UPDATE Conferința de presă s-a încheiat. Ministerul Educației a susținut o conferință de presă a ministrului Sorin Cîmpeanu joi, la ora 17:00. Instituția a anunțat într-un mesaj trimis jurnaliștilor acreditați,…
Vezi articolul

Sindicatele din Învățământ au cerut Ministerului Educației să transmită inspectoratelor și școlilor că la calcularea cuantumului indemnizației de concediu de odihnă se ia în considerare și indemnizația pentru titlul de doctor

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au solicitat Ministerului Educației să transmită inspectoratelor și școlilor că la calcularea cuantumului indemnizației de concediu de odihnă…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor cere Ministerului Educației urgentarea livrării manualelor noi de clasa a VIII-a. Rareș Voicu: Avem nevoie de manuale și de siguranță în ceea ce privește organizarea evaluării naționale

Consiliul Național al Elevilor solicită Ministerului Educației urgentarea livrării manualelor noi de clasa a VIII-a către școli și atrage atenție că publicarea în varianta digitală doar a manualelor de limba…
Vezi articolul

Cercetarea intră sub umbrela Ministerului Educației și Cercetării prin Autoritatea Națională pentru Cercetare, instituție separată cu atribuții strategice, administrative și de planificare și finanțare / ANC va avea circa 250 de angajați și va fi condusă un președinte cu rang de secretar de stat

Administrarea cercetării din România intră sub umbrela Autorității Naționale pentru Cercetare (ANC), ca urmare a schimbărilor din structura guvernului prin care acest domeniu a trecut de la fostul Minister al…
Vezi articolul
Reducerea birocrației din școli

Ministerul Educației încalcă legea Educației: Peste 20 de acte normative ar fi trebuit să intre în vigoare, printre care și ordinul privind aprobarea profilului absolventului de care sunt legate noile planuri-cadru pentru liceu

Printre cele peste 20 de acte normative pe care Ministerul Educației întârzie să le finalizeze care pun în aplicare prevederi din legea Educației intrată în vigoare în septembrie 2023 se…
Vezi articolul