Greva profesorilor este „o lecție de demnitate” pentru elevi: „nu poți intra într-un dialog cu un om umilit”, cum sunt profesorii „umiliți de un alt profesor, întâmplător președintele țării” / „Mi-aș dori ca această grevă să îi facă pe elevii mei să vină în sistem” – Perspectiva unor cadre didactice din Iași

Foto: Ilona Andrei - G4Media.ro

„Dacă cineva își închipuie că profesorii au venit în stradă și au renunțat deja la jumătate din salariu pe ultima lună pentru 4.000 lei, se înșală”, spune Camelia Popa, profesoară în județul Iași, despre obiectivele participării sale la protest, în ultima ediție a emisiunii “Timpul prezent” de la Radio România Cultural. Un alt profesor ieșean, Emil Munteanu, a spus în aceeași emisiune de marți că protestul merge mai departe deoarece “atitudinea guvernanților a fost una intolerabilă”.  “Mi-aș dori ca această grevă să fie o grevă care să îi facă pe elevii mei să vină în sistem”, a spus el.

Potrivit Cameliei Popa, profesoară de română și latină la școala din Bârnova, județul Iași, “greva aceasta nu este pentru salariu pe luna în curs. E pentru ce a ajuns să fie educația. Astăzi s-a umplut paharul. Sunt 32 de ani de când încercăm să devenim prioritate. S-a ales praful de România educată, obiectiv cu care cineva a câștigat o funcție mare în stat. Nici profesorii, nici sistemul de învățământ tot nu sunt prioritate”.

Emil Munteanu, profesor Merito care predă limba română la Colegiul Național din Iași, a explicat la rândul său că, în pofida greutăților produse, “această grevă trebuie dusă până la capăt pentru demnitatea condiției de profesor”:

El a spus, în emisiunea citată, că elevii săi sunt solidari cu profesorii, “pentru că ei înțeleg foarte bine. Le-am și explicat de ce facem grevă, de ce avem nevoie, de fapt, de un alt statut, de ce avem nevoie ca imaginea noastră să nu fie alterată de niște guvernanți care încearcă cumva să ne pună la colț, care încearcă să ne dea niște lecții depășite, care încearcă cumva să evalueze fără să aibă instrumentele necesare pentru evaluare corectă”.

Potrivit lui Emil Munteanu, elevii vor da examenele, dar dincolo de problemele cauzate de greva profesorilor lor ei “trebuie să învețe o lecție”: “Greva noastră este și o lecție de demnitate pentru ei. Nu pot intra într-un dialog, trebuie să învețe asta, nu pot intra într-un dialog cu un om umilit. Or, în momentul de față, profesorii, care pentru ei sau pentru o parte dintre ei erau niște modele, sunt niște oameni umiliți de un alt profesor care întâmplător este președintele țării, de niște oameni care ne conduc în momentul de față. Ei trebuie să învețe că dialogul autentic e între doi oameni, demn, că în fața lor, fie că vor intra în liceu, fie că vor ajunge în facultate, trebuie să aibă oameni foarte respectați și respectabili.” 

Potrivit profesorului ieșean, “mi-aș dori ca această grevă să fie o grevă care să îi facă pe elevii mei să vină în sistem. Elevii mei, care sunt extraordinari, niște studenți foarte buni acum și care privesc cumva cu reținere (…) sistemul acesta de învățământ. Eu sper ca această grevă și tot ceea ce vom obține în urma acestei greve să-i determine să vină în acest sistem, să arate de fapt că tinerii aceștia sunt extraordinar de buni și că vom avea în viitor niște profesori pe care elevii noștri merită.”

Exit mobile version