Greva generală în educație va fi declanșată luni, indiferent de rezultatul negocierilor dintre sindicate și premierul Ciucă de duminică după-amiază, spun liderii sindicali Simion Hăncescu și Marius Nistor

11.035 de vizualizări
Simion Hăncescu și Marius Nistor / Foto: FSLI/ISMB
Promisiunile Guvernului de duminică, 21 mai, ziua în care premierul Nicolae Ciucă și federațiile sindicale din Educație se întâlnesc pentru negocieri, nu vor putea opri greva declanșată de angajații din învățământ, au declarat liderii sindicali Marius Nistor și Simion Hăncescu, sâmbătă, la Euronews, respectiv Digi24. Discuția cu reprezentanții Executivului „nu poate să oprească greva generală dintr-un simplu motiv. Ea nu este declanșată de liderii de sindicat, ea are în spate un referendum cu rezultat foarte clar: peste 70% din membrii noștri de sindicat susțin această formă de protest”, a explicat Marius Nistor, președintele FSE ”Spiru Haret”.

Cei doi au susținut că greva, care va fi inițiată de luni dimineață, 22 mai, nu poate fi anulată deoarece este decizia profesorilor și a celorlalți angajați din Educație, exprimată prin vot la referendumul sindicatelor, lansat în țară la mijlocul lunii aprilie. Luni, 22 mai, peste 150.000 de angajați școli și grădinițe intră în grevă, potrivit sindicatelor din Educație.

  • Context. Vineri, 19 mai, liderul PSD Marcel Ciolacu a lansat, într-un mesaj pe Facebook, o invitație la discuții pentru organizațiile sindicale ale profesorilor. „Sunt dispus să discut, în orice moment, pe parcursul acestui week-end, cu liderii de sindicat din învăţământ şi să facem împreună toate eforturile necesare pentru a evita greva generală”, le-a transmis Ciolacu. În replică, într-un comunicat, reprezentanții profesorilor și ai angajaților din Educație au spus că Guvernul este singurul cu care vor negocia și că vor onora orice invitație oficială la discuții cu Executivul.
  • Duminică, la Palatul Victoria, are loc o întâlnire anunțată de Nicolae Ciucă pentru ora 14:00, cu sindicatele din Educație, după ce inițial era programată pentru ora 12:00. „Am convocat o întâlnire cu sindicatele, la Guvern, pentru discuții”, a scris Ciucă pe Facebook. Reprezentanții sindicatelor au confirmat pentru Edupedu.ro că au primit invitație de la Guvern și că vor merge duminică, la prânz, la Palatul Victoria.

Întrebat la Digi24 cu cine se întâlnește duminică la Palatul Victoria, Simion Hăncescu a zis că va discuta cu premierul Nicolae Ciucă și cu ministrul Muncii. ”Mă așteptam ca și ministrul de finanțe (n. red. să participe). Dar dacă se va lua o decizie politică, ministrul de Finanțe o va executa”, a spus președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.

Moderator: Ce așteptați concret de la ziua de mâine? Aveți un draft? Așa se face când ai o întâlnire, o marjă de negociere, ceva scris.

Simion Hăncescu (FSLI): Draftul e trimis de 5 luni la Guvern, știe ce am cerut. Oamenii așteaptă lucruri concrete și, ca să fiu mai explicit, să nu își imagineze cineva că mâine mergem, batem palma pe niște vorbe, anunțăm că se închide greva și gata. Nu. Oamenii așteaptă un act oficial, adică ceea ce am solicitat, este vorba de salarizare. Dar nu e vorba de dublare la profesorii debutanți. Acum are 2.500 un debutant, ar ajunge undeva la 4.000, deci creșterea e mai mică. Dar acest act normativ trebuie să apară cât mai repede. Adică grila de salarizare pe care a lucrat-o cu Ministerul Educației să fie dată printr-o ordonanță de urgență și să spună acolo clar că va fi parte componentă a Legii salarizării. (…)

Moderator: Părinții (…) stau cu sufletul la gură pentru că politicienii cu care dumneavoastră negociați mâine întrețin această speranță că luni se deschid școlile.

Simion Hăncescu (FSLI): Exclus. O spun a doua oară. Nu se deschid școlile luni. Greva aceasta a fost declanșată de oameni în urma unui referendum, au semnat. Oamenii sunt cei care decid dacă se acceptă ceea ce propun guvernanții. Nu noi, liderii, nu e greva liderilor. Este greva oamenilor din sistem. Ei decid, ca să fie limpede”, a declarat la Digi24.

Întrebat de moderator dacă discuțiile din ultimele zile din Executiv cu privire la eventuale măriri de salarii în Învățământ, pe care le cer sindicatele din educație, îi dau satisfacții, Hăncescu a spus că ”Nu trebuia să ajungem mâine, în data de 21 mai, când sunt negocieri de cinci luni de zile serioase. Dacă realizau ceea ce le-am spus și am avertizat că este riscul major să se ajungă la grevă, oamenii sunt nemulțumi și, cred au tratat cu indiferență sau au luat-o în glumă ce am avertizat. Acum e bine că ne întâlnim mâine, dar cu siguranță greva va fi declanșată. Și încă o dată, ca să fie foarte clar, oamenii doresc lucruri concrete, acte normative elaborate și publicate pentru a mai avea încredere în clasa politică”, a declarat liderul de sindicat la postul de televiziune citat.

Marius Nistor (FSE) ”Spiru Haret”: Vorbim de zeci de mii de oameni cu voință proprie, exprimată la referendum

Și președintele Federației Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat, la Euronews, că organizațiile nu dau înapoi de la greva programată să înceapă luni dimineață, 22 mai, la ora 08:00. „Vorbim de zeci de mii de oameni cu voință proprie, exprimată la referendum, iar ei așteaptă să vadă cum reacționează Guvernul și care sunt soluțiile, soluții fezabile, credibile, care vor fi înaintate către ei”, a spus Nistor.

Moderator: Vă întreb dacă discuția de mâine cu Ciucă poate fi de așa natură ca să oprească greva generală programată pentru luni dimineață.

Marius Nistor: Nu poate să oprească greva generală dintr-un simplu motiv. Ea nu este declanșată de liderii de sindicat, ea are în spate un referendum cu rezultat foarte clar: peste 70% din membrii noștri de sindicat susțin această formă de protest. (…) Cu alte cuvinte, și din punct de vedere legal, și moral, singurii care pot să renunțe la această formă de protest sau să o schimbe sunt colegii noștri. Și asta pe baza unei oferte care să fie suficient de credibilă pentru ei. Vorbim de zeci de mii de oameni cu voință proprie, exprimată la referendum, iar ei așteaptă să vadă cum reacționează Guvernul și care sunt soluțiile, soluții fezabile, credibile, care vor fi înaintate către ei.

Moderator: Vă întreb dacă nu vi se pare nedrept față de elevii care dau examene, de părinții care poate sunt îngrijorați de soarta copiilor care să meargă la facultate.

Marius Nistor: Vă răspund cu o întrebare: vi se pare drept față de cadrele didactice și cei din învățământ să fie jigniți și umiliți în fiecare zi? Și ei sunt părinți, au copii, unii merg la facultate, alții au de dat examene și și-au asumat această acțiune de protest, pentru că le-a ajuns cuțitul la os, nu se mai poate, dascălul este contestat în momentul de față, și din punct de vedere profesional, nu mai vorbim de un statut social derizoriu. Mulți s-au săturat de această indiferență a celor care au putere de decizie. (…)

Cuvintele frumoase și solidaritatea față de noi nu țin loc de plata facturilor școlilor, nici de facturile colegilor noștri, nu îi permit îngrijitoarei din grădinițe care are un salariu de maxim 2.000 de lei să se descurce de la o lună la alta, nu permit nici unui debutant cu un salariu de 2.500 – 2.600 de lei net să facă față provocărilor din fiecare zi, nu mai vorbim de colegii de la sfârșit de carieră cu 40 de ani vechime în carieră, alții ies la pensie la 45 de ani, vârstă fizică. Și ies cu 4.800 de lei și pensia pe care o vor primi este derizorie”.

Revendicările principale ale sindicatelor, transmise în informarile către Guvern, sunt următoarele:

Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;

Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;

Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;

Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;

Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea
concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);

Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;

Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației”.

Citește și:
Ministerul Educației se pregătește ca greva generală să țină până la examene. Schimbări de ultimă oră în regulile de la Evaluarea Națională și Admiterea la liceu 2023: se suplimentează numărul membrilor în comisii, iar președinții acestora pot fi și profesori din consiliul de administrație, nu numai directori și directori adjuncți
UPDATE Premierul Ciucă anunță o întâlnire duminică, la guvern, cu sindicatele din Educație, în contextul grevei generale din școli, anunțată pentru luni, după ce șeful PSD, Marcel Ciolacu, ar fi suspendat negocierile pentru noul guvern până la „rezolvarea solicitărilor sindicatelor”
Perioada grevei se consideră vechime în muncă și nu afectează obținerea gradelor didactice pentru profesori – sindicate
Mircea Miclea, despre greva profesorilor: Susțin clar mărirea substanțială a salariilor profesorilor, dar salarizarea să fie diferențiată în funcție de prestația didactică, iar angajarea profesorilor să fie la nivelul școlii / Ipocrizia crasă a președintelui și ministrului Educației o poate vedea acum toată lumea
Replică a sindicatelor din Educație, după anunțul pe Facebook al lui Marcel Ciolacu, că „e dispus“ să discute în weekend dezamorsarea grevei generale: Guvernul este singurul care poate detensiona situația din învățământ, doar cu el vom negocia, vom onora orice invitație oficială
Cu 60 de ore înainte de greva generală a profesorilor, Ministerul Educației anunță că ia „toate măsurile legale din domeniul său de competență“ pentru a evita declanșarea conflictului de muncă pe 22 mai
Miruna Croitoru, președinta Consiliului Elevilor: Elevii vor fi consemnați cu absență, dacă nu vor veni la orele profesorilor care nu fac grevă? Tot elevii vor fi cei sancționați?
SURSE Mesaje de susținere transmise profesorilor de Ministerul Educației, la ședința cu inspectorii: E dreptul angajaților să intre în grevă / Dacă elevii vin la școală, cadrele care nu fac grevă îi vor supraveghea
Ministerul Educației anunță că nu cere liste nominale de angajați care intră în grevă generală pe 22 mai, ci doar date numerice ca să poată monitoriza și organiza situația din școli pe perioada conflictului de muncă
Marcel Ciolacu spune pe Facebook că e dispus să discute în weekend cu liderii de sindicat din învățământ, pentru a evita greva generală
Regulile și condițiile din școli în perioada grevei să fie comunicate părinților prin intermediul profesorilor, cere Federația Națională a Părinților
Grevă generală în școli. Inspecțiile pentru gradele didactice pot fi amânate, anunță liderul sindical Marius Nistor / „Sunt sute de noi aderări la acțiunea de protest”, potrivit acestuia
Ministrul Muncii, după ce a fost indicat de Iohannis și Deca, ca cel cu soluția la greva generală din Educație: Dascălii noştri ştiu că atunci când PSD a fost la guvernare, de veniturile dumnealor s-a vorbit doar pe plus / Protestul este legitim şi avem şi soluţii
VIDEO Raluca Turcan (PNL), ministru al Muncii și vicepremier în guvernele Orban și Cîțu: Un profesor cu studii de lungă durată e plătit mai slab decât un muncitor în construcții sau un angajat în agricultură
Solicitare urgentă în școli, de la Ministerul Educației, care vrea să știe câți profesori și alți angajați participă la greva generală din învățământ, care începe luni, 22 mai / Directorii trebuie să completeze formularul până mâine dimineață, iar inspectorii să dea raportul vineri la 10, la centru – surse
Ligia Deca, ministrul Educației: Voi lupta ca profesia de cadru didactic să fie una respectată, inclusiv din punct de vedere financiar
Greva profesorilor, prima lebădă neagră pentru Ciolacu. PSD se pregătește să guverneze în premieră cu probleme sociale masive
Universitatea din București anunță că nu intră în grevă. Rectorul Marian Preda: Noi nu ne desolidarizăm de nimeni, nu ne solidarizăm cu nimeni / Sunt sigur că sunt probleme reale în preuniversitar, nu le cunosc suficient de bine
Peste 40 de profesori din liceul unde predă Carmen Iohannis intră în grevă. Director: Cei care vor să intre la ore, probabil că vor face online / Surse G4Media spun că soția președintelui nu e membru de sindicat
Solicitările profesorilor dau peste cap calculele pentru buget. Sorin Banciu: Nu producem atât de mulți bani. Florin Manole: Ar costa 16 miliarde ce au cerut sindicatele. Cristian Seidler: Au rămas 7 miliarde, dar tot profesorul să fie solidar, nu-i așa?
De luni, profesorii universitari vor face grevă de avertisment, anunță Anton Hadăr, președintele Alma Mater: Premierul Ciucă și Marcel Ciolacu n-au vrut să-și asume grilele de salarizare pe care noi le-am creat și care se află la Ministerul Muncii
Ministrul Muncii, despre majorarea salariilor profesorilor: Avem un plan, dar nu putem face legea salarizării unitare pe bucăţi, acum pentru profesori, săptămâna viitoare pentru altă categorie salarială. Din păcate, nu se poate peste noapte
Promisiunea primită de sindicatele profesorilor, la întâlnirea de la Guvern: Noua lege a salarizării va fi adoptată de Parlament până la sfârșitul anului 2023
Ligia Deca anunță că luni, pe 22 mai, în prima zi de grevă generală în școli, va fi o întâlnire la Guvern cu sindicatele din Educație și ministrul Muncii: Noi am făcut tot ceea ce ține de noi (…) sper ca acea întâlnire să oprească acțiunea de protest
Grevă generală în educație, de luni, cu peste 150.000 de angajați care sistează activitatea în școli, după negocierile eșuate de la Guvern / Pentru ca examenele să nu fie date cu jandarmii, lucrurile trebuie tratate mult mai serios, avertizează sindicaliștii
Ce le-a promis Premierul Ciucă sindicatelor, în întâlnirea care i-a convins definitiv pe profesori să facă grevă generală: Că va scrie în programul de guvernare al lui Ciolacu „textul” din care „să rezulte foarte clar că educația reprezintă prioritate națională”
VIDEO Iohannis: Cererile profesorilor pentru creșterea salariilor sunt îndreptățite. Trebuie să avem grijă de profesori, să aibă condițiile pentru a-și face treaba cum trebuie / La Ministerul Muncii să se lucreze un pic mai repede pe noul proiect de lege a salarizării
Eșec al negocierilor dintre sindicatele din învățământ și premierul Ciucă. ”De luni va fi grevă generală”, anunță liderul sindical Simion Hăncescu
Toate concursurile din Învățământ continuă, inclusiv Titularizarea 2023, potrivit unei circulare a Ministerului Educației. Guvernul urmează să aprobe un memorandum pentru concursurile care nu sunt încă în desfășurare
Ministra Educației, răspuns tautologic despre salariul unui profesor debutant: „Este în jur de aproximativ 2800 de lei” / Un angajat începător în justiție, cu aceleași studii, câștigă de două ori și jumătate mai mulți bani
Anunț comun al Ministerului Educației și al sindicatelor din preuniversitar FSE „Spiru Haret” și FSLI, după prima întâlnire în contextul grevei profesorilor: Creșterile salariale nu fac obiectul contractului colectiv de muncă, deci nu pot fi negociate cu Ministerul Educației
UPDATE FOTO Profesorii au făcut astăzi, 17 mai, grevă de avertisment în școli. Greva a început la ora 11:00 și a ținut până la 13:00, potrivit sindicatelor
Premierul Ciucă negociază miercuri, la ora 13:00, cu sindicatele din educație după ce profesorii au anunțat grevă generală din 22 mai pentru salarii mai mari
Klaus Iohannis trebuie să intervină în conflictul dintre profesori și Guvern – avertizează liderul sindical din educație Marius Nistor, care spune că președintele a refuzat până acum dialogul. Ultima grevă de proporții din educație a avut loc în 2005
Profesorii fac astăzi, 17 mai, grevă de avertisment în școli. Greva începe la ora 11:00 și ține până la 13:00, potrivit sindicatelor
Cadrele didactice să supravegheze copiii în timpul grevei de avertisment de miercuri, spune ministra Educației
Caricatură cu Ciucă și Ciolacu, împărțind ministere, cu învățământul pe sub masă, publicată de FSE. Marius Nistor: Politicienii noștri au altă preocupare – cum anume își vor împărți posturile la faimoasa rotativă
BREAKING Grevă generală în educație, din 22 mai, pe termen nelimitat, anunță reprezentanții celor trei mari sindicate din învățământ / Elevii să stea acasă, spun sindicaliștii. Regulile generale, anunțate de reprezentanții profesorilor – document
Ce salarii câștigă profesorii, care anunță grevă generală din 22 mai. Un profesor debutant are 2.400 de lei pe lună
Probele de aptitudini și de limbi străine pentru admiterea la liceu 2023 nu vor fi afectate miercuri de greva de avertisment / Inspector școlar general: Elevii sunt evaluați conform programărilor stabilite
Ligia Deca, despre greva generală: Nu cred că ar trebui pus în pericol anul școlar. Vom invita în zilele următoare reprezentanții federațiilor sindicale pentru a demara discuțiile
Cu lacătul pe școli după un an ca o vacanță în educație, Ciolacu și Ciucă sunt ocupați cu rotativa la guvernare. Greva profesorilor, discutată într-o joi
Consiliul Național al Elevilor despre greva generală a profesorilor: “Susținem protestele din educație”, dar acestea “au un impact negativ imens” asupra școlii / “Nu suntem de acord ca elevii să fie utilizați drept armă emoțională”
Există riscul ca examenele naționale să fie date peste cap de greva generală din învățământ, avertizează liderul sindical Simion Hăncescu
Și universitățile intră în grevă generală: Este foarte posibil să avem examene anulate sau amânate, ne cerem scuze studenților și părinților, spune Anton Hadăr, președintele Alma Mater
Directorii de învățământ să anunțe din timp dacă întregul personal va fi în grevă, spune președintele Federației Naționale a Părinților, Iulian Cristache, referitor la greva din Educație anunțată de cele trei mari federații
Liderul sindical Simion Hăncescu, apel pentru părinți: Este mai înțelept să rămână copiii acasă în timpul grevei generale
LIVE VIDEO TEXT Peste 70% dintre profesori au optat pentru grevă – e voința oamenilor de a intra în grevă generală, anunță reprezentanții celor trei mari sindicate / “Acum lucrurile se complică, vin examene naționale care pot fi bulversate” / În timpul grevei, recomandăm părinților să țină copiii acasă / În universități se poate să fie anulate sau amânate examene

12 comments
  1. Cei care își exprimă liber, desigur, opinia conform căreia NU TOȚI profesorii merită creșterea salariilor,
    ce părere au despre faptul că atunci când cei din sistemul medical au primit măriri salariale, cu care sunt de acord, nu s-a pus problema ca acei bani să li se acorde DOAR celor care “merită”.
    Acele măriri li s-au acordat TUTUROR celor din sistemul medical.
    Cu toții știm realitatea din spitale.

    La fel au primit măriri și alți bugetari, când au fost acordate.

    Cerem ceea ce ni s-a promis și ceea ce rezultă din “Educația este o prioritate națională” din toate programele de guvernare.

    Anul acesta procentul de 2,1 % din PIB acordat este cel mai mic din ultimii ani,
    total contrar tuturor declarațiilor publice pe subiectul Educației și despre cât de important este acest domeniu.

  2. Ce sa spun?! Doi….. Batjocura la adresa copiilor, Ar merita Trași la răspundere pentru tratamente rele aplicate minorilor.
    Bani, bani si iar bani, toți știm cum își fac treaba, cât muncesc de mult. 4 ore pe zi, 8 luni pe an. Restul Cica se pregătesc, pentru a lua note sub 5 la titularizare sau alte examene.
    Scuze pentru dascălii adevărați, tot mai putini din păcate

    1. Când verificați notele la titularizare, uitați-vă cu atenție cine ia notă sub 5. În majoritate sunt proaspeți absolvenți care vin să își încerce norocul. Ei nu sunt încă profesori. Pentru cazurile acestea întrebați-i pe universitari ce se întâmplă, că ei i-au pregătit așa bine. Și dacă un om care a luat sub 5 ajunge totuși la clasă, întrebați-vă de ce nu se găsește altul mai bun. Dvs, dacă ați fi acum tânăr, ați veni pe 2.600 de lei?

    2. Domnule Dumitru, vino, te rog, în învățământ sa ai parte și tu de aceste “privilegii” și mai discutăm apoi!

  3. Ministrul Educatiei doamna Ligia Deca trebuie sa ii demita pe Anton Hadar,Marius Nistor si Simion numai asa greva generala trebuie oprita .Breaking News

    1. Ai domit-o pe deca mai mult decât merita.
      Sindicatele se realizează prin voința oamenilor, cum sa demită ministrul niște lideri de sindicat?
      Și dacă sa zicem ca ar fi avut puterea asta, liderii ăștia oricum sunt corupți, doar ca acum oamenii nu mai suporta bătaia de joc din învățământ, indiferent cine ar fi fost lider de sindicat, voința oamenilor e clară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Calendar Bacalaureat 2020

USR acuză PSD şi PNL că încearcă să blocheze predarea educaţiei sexuale în şcoli: A fost introdus acordul scris al părinţilor, iar ”educaţia sexuală” a fost înlocuită cu ”educaţia sanitară”

USR acuză PSD şi PNL de ”o înţelegere iresponsabilă pentru viitorul copiilor”, întrucât încearcă să blocheze predarea educaţiei sexuale în şcoli, după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea USR…
Vezi articolul

Universitatea Columbia, acuzată de antisemitism în contextul conflictului Israel-Hamas, și-a apărat poziția în fața Congresului SUA: instituția „se străduiește să fie un loc lipsit de ură și discriminare”

Rectorul Universităţii Columbia din New York a apărat miercuri în faţa Congresului american lupta dusă împotriva antisemitismului în campusul acestei instituții de învăţământ superior, afectată la fel ca multe altele…
Vezi articolul

Dragoș Anastasiu – Eurolines, Camelia Ene – Mol România, Omer Tetik – Banca Transilvania și alți directori de companii, într-un nou “Consiliu Consultativ Strategic” al rectorului Universității Babeș-Bolyai

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca a desemnat, joi, un “Consiliu Consultativ Strategic” al Rectorului, ce are rolul să ofere consiliere pentru acțiunile instituției de învățământ superior în zona socio-economică, anunță,…
Vezi articolul

Carnetele de note ale elevilor, schimbate complet după trecerea la module / Școlile nu sunt obligate să le asigure gratuit, iar unii părinți reclamă că sunt trimiși la firme care vând aceste tipizate la pachet cu servicii mai scumpe

Carnetele de elev ar trebui schimbate săptămâna aceasta în totalitate pentru toți cei peste 2 milioane de elevi din România, potrivit ordinului cu noile modele de cataloage și carnete de…
Vezi articolul