Greutatea ghiozdanului elevilor nu trebuie să depășească 10% din greutatea copilului, potrivit proiectului Statutul elevului, propus de mai multe Asociații ale elevilor. Documentul a fost depus, joi, 1 februarie, la registratura Ministerului Educației, conform unui comunicat al organizației Salvați Copiii. Actualul Statul al elevului nu face vreo referire la greutatea ghiozdanului.
- Draftul a fost depus de un grup de reprezentanți ai copiilor, voluntari ai Organizației Salvați Copiii România, precum și reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța, Asociației Elevilor din București-Ilfov și Asociației Vâlcene a Elevilor.
Articolul 13 – „(6) Volumul și greutatea manualelor, ale rechizitelor și ale altor materiale necesare în procesul de învățământ, transportate zilnic de elevi la școală și de la școală, trebuie adaptate capacității de efort fizic corespunzătoare vârstei elevilor.
(7) Elevii din ciclul primar și gimnazial folosesc ghiozdane de spate cu fața posterioară întărită.
(8) Greutatea conținutului ghiozdanului la toate ciclurile de învățământ nu trebuie să depășească 10% din greutatea copilului”, se arată în proiect.
Prevederile de mai sus se regăsesc în ordinul ministrului Sănătății nr. 1.456 din 25 august 2020.
În 2021, fizioterapeutul Bogdan Goga a declarat, la Digi24, că nu greutatea ghiozdanului este răspunzătoare de durerile de spate ale copiilor care merg la școală, ci „aș zice că cea mai mare problemă este postura prelungită pe care o avem”.
Acesta a subliniat faptul că elevii își petrec majoritatea timpului într-o poziție statică, în comparație cu elevii de acum 20-30 de ani: „Gândiți-vă, acum 20 de ani sau acum 30 de ani, ca să nu mai vorbim, de acum 100 de ani, copiii se mișcau mult mai mult în orice zi, în orice moment”.
DOCUMENT – Statulul elevului – proiect
Informații de context
Amintim că Statutul elevului a fost modificat de Ministerul Educației în 2023 cu câteva reglementări în special la clasele primare. Una dintre modificările publicate în Monitorul Oficial este cea care prevede posibilitatea scăderii calificativului la purtare pentru elevii din învățământul primar. Statutul elevului, varianta 2023, a fost aprobat prin ordinul de ministru nr. 3.797 din 8 martie 2023 și a fost publicat abia 14 zile mai târziu.
Pe 28 decembrie 2023, Consiliul Național al Elevilor a venit cu propriile propuneri pentru modificarea statutului elevului, printre care curriculumul la decizia elevului din oferta școlii, dreptul la produse de igienă în școli, consiliere pentru elevii exmatriculați.
După o analiză privind implementarea Statutului Elevului, CNE a mai făcut 14 recomandări.
Legat de violența școlară, Consiliul Național al Elevilor recomandă introducerea în noul Statut al Elevului a unor noi funcții în cadrul consiliilor școlare ale elevilor, cu statut de directori de departamente, elevi ambasadori antibullying, cu scopul de a crește încrederea pe care elevii o au în colegii lor care îi reprezintă.
O altă recomandare care a stârnit controverse este aceea de a nu mai exista intrări/ieșiri separate din unitatea de învățământ, destinate exclusiv profesorilor. Ligia Deca a spus că lasă școlilor decizia de a stabili intrări separate sau comune pentru profesori și elevi. Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) spune că intrările separate în școli pentru profesori, respectiv pentru elevi nu reprezintă o formă de discriminare.
Vezi aici restul recomandărilor Consiliului Național al Elevilor
Foto: © Shutter2u | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.