GRAFICE Corectarea digitalizată de la Bacalaureat 2023 a adus cel mai mare procent de note greșite, corectate după contestații, din ultimii 10 ani, la sesiunea de toamnă

24.211 vizualizări
Numărul lucrărilor cu note modificate după contestații – Bacalaureat, sesiunea de toamnă
În primul an în care toate lucrările de la sesiunea de BAC 2023 au fost corectate digitalizat se înregistrează cel mai mare număr de note greșite, corectate după contestații, din ultimii 10 ani: adică 94,5% dintre contestații au fost modificate în plus sau în minus, reiese din datele Ministerului Educației. De exemplu, la proba de limbă și literatura română au fost modificate 96% dintre note. Dosarul de presă poate fi consultat la finalul articolului.

Anul acesta corectarea digitalizată a lucrărilor la BAC, sesiunea de toamnă, a înregistrat cel mai mare număr de lucrări modificate după contestații, din ultimii 10 ani, în condițiile în care toate lucrările au fost corectate digital, în 137 de centre din toată țara.

Astfel, dintr-un total de 12.031 de contestații depuse la această sesiune de BAC, pentru 11.364 au fost modificate notele în plus sau în minus, potrivit dosarului de presă al Ministerul Educației. Asta înseamnă 94,5% la sută dintre lucrări au avut note modificate într-un fel sau altul.

Numărul contestațiilor depuse la Bacalaureat – sesiunea de toamnă

Sesiunea de BAC din toamnă de anul acesta a fost pentru prima când toate lucrările de la un examen național sunt evaluate digitalizat, după ce în ultimii doi ani a fost pilotată în două județe, digitalizarea lucrărilor – adică scanarea foilor fizice și transferarea lor pe un server, în format .pdf.

Numărul lucrărilor cu note modificate după contestații – Bacalaureat, sesiunea de toamnă

Anul acesta cele mai multe contestații au fost depuse la proba la alegere a profilului și specializării, proba E.d, 4.346 de contestații, dintre care au fost modificate 4081 de note astfel:

  • 40,21% au primit în plus până în 0,50
  • 10,98% au primit în plus între 0,50 – 1 p
  • 1,32% au primit în plus între 1p – 1,5 p
  • 37% au avut note modificate în minus până în 0,50
  • 9,38% au avut note modificate în minus între 0,50 – 1 p
  • 1% au avut note modificate în minus între 1p – 1,5 p
  • 0,07 % au avut note modificate în minus peste 1,5 p

La proba scrisă la Limba și literatura română, E.a), au fost 4.022 de contestații, dintre care 3874 de note astfel:

  • 29,45% au primit în plus până la 0,50
  • 15,41% au primit în plus între 0,50 – 1 p
  • 3,77% au primit în plus între 1p – 1,5 p
  • 31,13% au avut note modificate în minus până în 0,50
  • 16,06% au avut note modificate în minus între 0,50 – 1 p
  • 3,77% au avut note modificate în minus între 1p – 1,5 p
  • 0,15% au avut note modificate în minus peste 1,5 p

La proba obligatorie a profilului, E.c), au fost depuse 3.575 de contestații și au fost modificate 3.324 de note, astfel:

  • 40,10% au primit în plus până la 0,50 p
  • 11,85% au primit în plus între 0,50 – 1 p
  • 1,71% au primit în plus între 1p – 1,5 p
  • 35,50% au avut note modificate în minus până în 0,50
  • 9,42% au avut note modificate în minus între 0,50 – 1 p
  • 1,29% au avut note modificate în minus între 1p – 1,5 p
  • 0,03% au avut note modificate în minus peste 1,5 p

La proba de Limba și literatura maternă, E.b), au fost depuse 88 de contestații și 85 de note au fost modificate astfel:

  • 32,94% au primit în plus până la 0,50 p
  • 15,29% au primit în plus între 0,50 – 1 p
  • 10,59% au primit în plus între 1p – 1,5 p
  • 2,35% au primit în plus peste 1,5 p
  • 21,18% au avut note modificate în minus până în 0,50
  • 14,12% au avut note modificate în minus între 0,50 – 1 p
  • 3,53% au avut note modificate în minus între 1p – 1,5 p
Sursa: Edu.ro / Tabel cu note modificate în funcție de probă

Nota minimă de promovare a fiecărei probe scrise este 5 (cinci), iar media finală necesară pentru a promova examenul este cel puțin 6 (șase). Rata de promovare este calculată din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.

Rezultatele finale ale sesiunii de toamnă a examenului național de Bacalaureat 2023 arată că 780 de candidați au promovat examenul după contestații. În total, 9.284 de candidați au luat Bacalaureatul în sesiunea de toamnă 2023, anunță Ministerul Educației, dintre care 6656 din promoția curentă, cu 2,8% mai mulți față de rezultatele inițiale.

Restul de candidați, 2.628, provin din promoțiile anterioare (rată de reușită: 29,2%, + 2,4% în raport cu prima afișare).

Promovabilitatea de la BAC între 2004 și 2014 – sesiunea de toamna, potrivit Hotnews.ro.

  • BAC 2014 Sesiunea de toamna: promovabilitate de 22,27% (inainte de solutionarea contestatiilor) / 23,78% dupa solutionarea contestatiilor
  • BAC 2013 Sesiunea de toamna: promovabilitate de 20,36% (inainte de solutionarea contestatiilor) / 21,5% dupa solutionarea contestatiilor (Sursa)
  • BAC 2012 Sesiunea de toamna: promovabilitate de 25,49%
  • BAC 2011 Sesiunea de toamna: promovabilitate de 16,8%
  • BAC 2010 Sesiunea de toamna: promovabilitate de 34,92%
  • BAC 2009 Sesiunea de toamna: promovabilitate de 72,64%
  • BAC 2008 Sesiunea de toamna: promovabilitate de 58,93%
  • BAC 2007 Sesiunea de toamna: promovabilitate de 70,23%
  • BAC 2006 Sesiunea de toamna: promovabilitate de 54,94%
  • BAC 2005 Sesiunea de toamna: promovabilitate de 64,86%
  • BAC 2004 Sesiunea de toamna: promovabilitate de 71,64%
Pe județe, cele mai mari rate de promovare a Bacalaureatului 2023, în sesiunea de toamnă

Argeș: 42 %

Neamț: 41,5%

Călărași: 40,4%

Timiș: 38 %

Caraș- Severin: 37%

Cele mai mici rate de promovare, pe județe

Covasna: 19,5%

Harghita 20 %

Mehedinți: 22,6%

Sursa: Edu.ro
Dosar de presă, Bacalaureat 2023, sesiunea de toamnă
Informații de context

La sesiunea de BAC din toamnă de anul acesta a fost pentru prima când toate lucrările de la un examen național sunt evaluate digitalizat, după cum au susținut ministrul Educației, Ligia Deca și secretarii de stat Florian Lixandru și Sorin Ion.

La sesiunea din vară a Bacalaureatului 2023, în județul Călărași, unde pilotarea evaluării digitalizate s-a desfășurat pentru al doilea an consecutiv, s-a înregistrat una dintre cele mai mari variații ale rezultatelor după contestații, rata de promovare crescând cu 4,1%.

Deși anunțată de Ministerul Educației de luna trecută, pilotată în ultimii doi ani în aceleași două județe, digitalizarea lucrărilor – adică scanarea foilor fizice si transferarea lor pe un server, în format .pdf – a fost o corvoadă pentru cei mai mulți dintre cei care au participat ca profesori asistenți la Bacalaureat 2023, sesiunea a II-a, conform mesajelor acestora.

Edupedu.ro a scris că scanarea lucrărilor la Bacalaureat i-a luat pe nepregătite pe mulți dintre profesorii asistenți, la prima probă, cea de limba română, care ar fi fost instruiți în dimineața probei, cu documente distribuite pe grupuri de Whatsapp.

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion a spus la emisiunea InfoEdu de la TVR Info că erorile și sincopele din prima zi a examenului de bacalaureat au fost „normale” și „ne așteptam să se întâmple”.

Citește și:

BREAKING Rezultatele finale de la BAC 2023, sesiunea de toamnă, au fost publicate. Vezi notele pe județe
Doi din trei tineri înscriși la Bacalaureatul de toamnă sunt din promoția 2023. Examenul începe miercuri în 137 de licee

10 comments
  1. Impresionant ce procentaje mari! Este evident ca digitalizarea lucrarilor la Baculaureat – sesiunea de toamna, in anul 2023, a avut mult mai multe corecturi fata de examenul de anul trecut – cand procentajul a fost doar 23,5%. Acest lucru dovedeste cat de importanta in procesul de evaluare este digitalizarea lucrarilor si implicit imbunatatirea calitatii corectarii examenelor nationale.

    1. Roboțel, ce naiba ți-au dat să scrii?! Numărul de contestații în creștere, mai rău, procentul de note modificate în plus, unele cu mult, NU sunt de bine sau motiv de laudă!

      Nici ChatGPT nu mai e ce-a fost (deja).

  2. Notate „greșit”?
    S-a asigurat electronic că nu vor fi greșeli.Asta se și vede, diferențele mai mari de 1,5 puncte au dispărut!

    În sfârșit s-a dovedit:
    Nu evaluatorii greșesc, ci subiectele și baremele nu permit o notare exactă.

    Pentru cine nu înțelege:
    „Este 1+cos(0)=2 adevărat? (0,1p)” are un singur răspuns corect. Elevul ia ori 0,1, ori 0
    „Ce părere ai despre Mara? (0,5p)” are multiple răspunsuri. Elevul poate lua oricât, între 0 și 0,5, iar profesori diferiți pot da, unul 0,25, iar altul 0,45, fără să „greșească”

    Subiectele făcute ce CNPEE permit variații normale, care pot să treacă de 1 punct, fără să fi greșit nimeni.
    Până acum bănuiam că este așa, acum s-a dovedit!

    Toate palavrele cu „au transcris greșit”, „s-au înțeles pe notă”, „n-au adunat corect” ș.a. s-au dovedit simple aruncări de vină pe alții, pentru a nu recunoaște că subiectele și baremele, prin formularea lor, sunt cele care duc la aceste variații!

    Și, da, sunt normale și variațiile la științe, unde incompletitudinea demonstrațiilor/argumentărilor incomplete poate fi punctată diferit!

  3. Bateți câmpii!
    Ce procente sunt la diferențe mai mari de un punct? Nesemnificative! Acelea sunt erorile! Restul sunt normalități… Arătați-mi un personaj care să execute un lucru în mod IDENTIC de două ori consecutiv… Și cineva are pretenția ca două personaje diferite să aibă aceeași viziune asupra aceleiași abordări…
    Vă place senzaționalul, oricare ar fi el!!!

  4. Din ce am citit legat de acest bacalaureat nu am înțeles de ce scanarea unor lucrări și păstrarea în format . pdf înseamnă “evaluare digitală”.

  5. Iată un eșec clar al “corectării digitalizare”!. În fapt, s a schimbat doar faptul ca nu te mai uiți pe foaie ci pe ecran iar corectorii nu mai trebuie sa fie din același loc.

  6. La română, în jur de 50% din note au crescut. La a 2-a și a 3-a probă scrisă, mai mult de jumătate din note au crescut (în jur de 53-54% din note). La română ne prefacem că e de vină subiectivismul – la matematică și chimie/fizică/informatică cine mai e de vină? Lăsăm un dubiu la geografie/istorie/socioumane.

    Dar corectarea ”digitalizată” e un succes. URA! Să aplaudăm ministrul, oamenii din spatele ministrului (Câmpeanu) și guvernul, președintele, parlamentul care ne duc din victorie în victorie până la distrugerea totală!

    Toate prostiile astea care invadează și sufocă orice urmă de funcționalitate rămasă în învățământ îmi lasă un gust amar. 🙁

  7. La bac sunt lucrari cu zecile corectate gresit, sau habar n-au ca problemele mai au si alte solutii decat alea din bareme, la mate sau info. Nu mai conteaza ca e digitalizata sau nu, da-le frate teste grila si scapa de corectori, ca aia-s de vina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un corp profesionist de profesori evaluatori pentru BAC și Evaluarea Națională – cerut de profesorul Liviu Papadima / Selecția evaluatorilor de la BAC să fie mai eficientă și cu expertiză pentru examene naționale – susține directorul Liceului Jean Louis Calderon din Timișoara

Profesorul universitar al Facultății de Litere, din Universitatea București, Liviu Papadima, a cerut constituirea unui corp profesionist de evaluatori pentru examenul de Bacalaureat, în emisiunea Info Edu de miercuri 20 martie.…
Vezi articolul