GRAFIC Suntem aproape de platoul valului 4 al pandemiei de COVID-19, în România – cercetători de la Universitatea Babeș-Bolyai

Sursă foto: UBB

Vârful valului 4 al pandemiei de Covid-19 va fi atins în cursul acestei săptămâni, în România, potrivit predicțiilor cercetătorilor de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca.

„Modelul nostru de previziune arată că în cursul acestei săptămâni numărul cazurilor noi zilnice va putea atinge un nou record absolut. În același timp, rata de creștere a cazurilor se încetinește, ceea ce indică faptul că suntem aproape de platoul valului 4”, au scris aceștia într-o postare pe Facebook.

1.764 de pacienți cu COVID sunt internați, luni, în stare gravă, în condițiile în care sunt 1.624 de paturi ATI pentru bolnavii de COVID în toată țara. Sute de pacienți sunt tratați în unitățile de primiri urgențe până se eliberează locuri la Terapie Intensivă, scrie G4Media.ro.

În ceea ce privește rata de infectare și numărul de cazuri, comunicatul de astăzi al Grupului de Comunicare Strategică spune că „în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10.141 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), dintre care 145 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare”.

Exit mobile version