Numărul profesorilor din sistemul de învățământ a scăzut cu aproape 70.000 în ultimii 22 de ani. Dacă în 1995, datele INS arată că aveam 306 mii de profesori, în 2017 mai erau doar 236.208. Reducerea numărului de profesori este corelată și cu dinamica populației. În 1995 România avea circa 22 de milioane de locuitori, în 2017 mai erau, oficial, 19,5 milioane.
Sistemul de educație are nevoie de personal, chiar și în aceste condiții, iar acolo unde nu sunt cadre didactice sau personal calificat, de multe ori directorii școlilor acoperă catedrele lipsă cu pensionari.
Numărul profesorilor și personalului din gimnaziu cu vârsta peste 65 de ani, aflați conform legii la pensie, s-a dublat din 2013 până în 2016, potrivit Eurostat.
Tot o dublare a numărului profesorilor și a celor din staff-ul școlii, cu vârste de peste 65 de ani apare și la liceu.
În învățământul primar, nu numai că vorbim despre foarte mulți învățători care depășesc 60 de ani, 3.707 în 2016, fața de 2.122 în 2013, dar apare un fenomen îngrijorător pentru generațiile viitoare. Este vorba despre intrarea în sistem a din ce în ce mai puține cadre didactice tinere.
Concret, dacă în 2013, 2014 și 2015 erau peste 2 mii de învățători, în 2016 numărul acestora s-a redus brusc la 1.772.