GRAFIC Numărul absolvenților de doctorat a scăzut la jumătate în 3 ani. Educația, sănătatea, științele sociale, domenii cu mai puțini absolvenți față de UE

2.017 vizualizări
SURSA: Caleb Woods on Unsplash
Numărul absolvenților de studii superioare a scăzut în perioada 2014-2016 cu circa 12 mii de persoane. În 2016, cele mai recente date detaliate oferite de Institutul Național de Statistică arătau faptul că cel mai amplu declin a avut loc în privința absolvenților de doctorate, al căror număr a scăzut cu 47,3% față de 2014. Pe domenii, cifrele Eurostat arată că procentul absolvenților de învățământ superior din România, în 2016, este mai mare decât media Uniunii Europene mai ales la drept și administrație, științe naturale și matematică, inginerie și construcții.

În 2014 au absolvit învățământul superior 133.478 de persoane, iar trei ani mai târziu doar 121.250 de persoane. Asta înseamnă o scădere de 10% în doar 3 ani.

Pe domenii, cei mai mulți absolvenți de studii superioare s-au redus din grupa ”drept, administrație și afaceri” între 2014 și 2016, potrivit datelor INS, consultate de Edupedu.ro. Scăderi importante s-au produs și în Medicină, Servicii, Arte, Științe sociale sau Științe naturale și Matematică. Creșteri usoare sunt remarcate doar în științele educației și agricultură.

Cea mai mare scădere, pe nivelurile de pregătire, în rândul absolvenților, a fost pentru categoria doctorat. Este vorba despre o reducere cu aproape 48% a numărului absolvenților de doctorat, de la 3.900, la 1.880. Numeric, categoriile licență și marsterat au pierdut și ele câte aproximativ 5.000 de persoane.

Comparația pe domenii, între absolvenții de învățământ superior de la noi și cei din Uniunea Europeană, arată că avem un număr dublu de absolvenți de la facultățile cu profil agricol și științe naturale (fizică, chimie, biologie) și matematică. La noi au fost în 2016, procentual, mai mulți absolvenți de inginerie și construcții față de media UE, mai multi absolvenți de drept, administrație și afaceri (aici intră și managementul) sau chiar IT-ști. Domeniile care au mai puțini absolvenți comparativ cu media UE sunt: Sănătatea (medicina), științe sociale, arte și educație.

 

Valentin Popa / Foto: Inquam Photos - Octav Ganea
Valentin Popa / Foto: Inquam Photos – Octav Ganea
Scandalul locurilor la facultate, tăiate anul trecut la universitățile vocale împotriva puterii / Valentin Popa: În științele socio-umane, avem cel mai mare procent de absolvenți din Europa

Amintim că anul trecut universitățile vocale cu puterea au primit o lovitură puternică, după ce sute de locuri le-au fost tăiate la Master și Doctorat, în alocarea preliminară realizată de ministrul Educației. Valentin Popa, ministru al Educației la acea vreme, și-a argumentat astfel decizia de a repartiza mai puține locuri în universitățile critice: “În domeniul științelor socio-umane, avem cel mai mare procent de absolvenți din Europa, trend care din păcate s-a menținut până astăzi“.

Citește pe HotNews.ro declarațiile din 2018 făcute de ministrul de atunci, Valentin Popa, și o cronologie a scandalului privind locurile alocate în universități

Daniel David, prorector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca: Universitățile tradiționale au fost pedepsite prin tăierea locurilor, invocându-se o minciună
Daniel David / Sursa foto: danieldavidubb.wordpress.com

Daniel David, prorector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a declarat pentru Edupedu.ro că “atunci când universitățile tradiționale din marile centre academice ale țării au fost pedepsite instituțional prin tăierea locurilor (mai ales la masterat/doctorat), cu impact negativ asupra studenților, care au fost nevoiți să-și plătească studiile, în loc să le acceseze gratuit, a fost invocată o minciună, și anume că în România avem un exces de locuri în științele socio-umane, față de practicile din UE“.

Datele “arată că marile universități și studenții din România se comportă ca cei din aria europeană a educației și cercetării, procentele în domeniile socio-umane fiind similare. Cine a crezut că marile universități și studenții români sunt rupți de practicile academice europene trăiește în trecut și nu înțelege nimic din ce se întâmplă astăzi în mediul academic internațional. Asta nu înseamnă că nu susținem, inclusiv programatic la UBB, dezvoltarea programelor STEM (science/technology/engineering/mathematics), dar aceasta trebuie făcută pentru valoarea în sine, nu împotriva a ceva. Urmând modele europene, la UBB spre exemplu implementăm programul STEM+, în care științele socio-umane sunt implicate în dezvoltarea STEAM, într-o logică “win-win”, nu “care pe care”. Dacă este onoare și bun-simț, așteptăm scuze!“, a afirmat Daniel David, pentru Edupedu.ro.

Photo by Caleb Woods on Unsplash

Citește și:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

“Cei mai valoroși cercetători români” vor primi trofee pentru realizările lor, la Gala Cercetării Românești – prima ediție, pe 31 ianuarie / “Recunoaștere simbolică” pentru performanță în domeniul în care guvernul alocă sub 0,2% din PIB

O Gală a Cercetării Românești va fi organizată, în premieră, de către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), pe 31 ianuarie, pentru a “premia realizările celor mai valoroși cercetători români,…
Vezi articolul

Petiția “Cursuri de prim ajutor în școli. Urgent!” a strâns peste 35.000 de semnături în 3 zile / Inițiatorii cer senatorilor să includă cursuri de prim ajutor în proiectele legilor Educației, aflate acum în Senat

Peste 35.000 de persoane au semnat petiția „Cursuri de prim ajutor în școli. Urgent!”, inițiată de Declic, și le cer senatorilor să includă cursurile de prim ajutor în proiectele legilor…
Vezi articolul

Clasa pregătitoare 2023 – Model de cerere pentru părinți. Copiii care împlinesc 6 ani în 2023, dar după data de 1 septembrie, au nevoie de o recomandare de la grădiniță pentru înscriere. Cei care vin din străinătate sau nu au mers la grădiniță vor fi evaluați psihosomatic

Părinții ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie, inclusiv, pot să își înscrie copiii în învățământul primar, în clasa pregătitoare, dacă…
Vezi articolul