GRAFIC În 4 ani salariile nete din învățământ au crescut cu 84%. Inflația a fost de 4,85% între 2014 și 2018

14.486 de vizualizări
SURSA: pixabay.com
Salariul mediu net din Educație a fost, în noiembrie 2018, de 2.877 de lei, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică. În urmă cu exact 4 ani, în luna noiembrie 2014, potrivit datelor publicate atunci de INS, salariul mediu net în Învățământ era de 1.567 de lei. Între cele două momente salariul a crescut cu 84%, iar inflația a erodat 4,85% din această creștere, potrivit datelor transmise de INS la solicitarea Edupedu.ro.

Creșterea cu 1.313 lei a salariului mediu net din Învățământ, din luna noiembrie 2014 până în noiembrie 2018, înseamnă aproape o dublare a acestor venituri. Cu toate acestea, potrivit datelor Eurydice, profesorii din România sunt în continuare printre cei cu salariile cele mai mici din Uniunea Europeana, lefurile acestora reprezentând, în anul școlar 2016-2017, o treime din media salariilor din UE. La momentul respectiv doar profesorii din Bulgaria erau mai slab plătiți.

Edupedu.ro

Creșterea cea mai mare a fost consemnată în 2016 – un plus de 432 de lei (24,5%) față de 2015, după care a doua creștere ca marime a fost în 2018 față de 2017, cu 415 lei (16,8%), potrivit datelor INS.

Indicele prețurilor de consum (inflația) între noiembrie 2014 și noiembrie 2018 a crescut cu 4,85% în medie. Cele mai mari scumpiri au fost, însă, la produsele nealimentare: 8,8%, urmate de cele pentru servicii, 3,34%, potrivit datelor INS solicitate de Edupedu.ro.

Câştigul salarial nominal net se obţine prin scăderea din câştigul salarial nominal brut a impozitului, contribuţiei salariaţilor pentru asigurările sociale de sănătate, contribuţiei individuale de asigurări sociale de stat şi a contribuţiei salariaţilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Inflația nseamnă creșterea prețurilor, iar indicele prețurilor de consum (IPC) acoperă cheltuielile monetare de bunuri și servicii pentru consumul final, pentru toate tipurile de gospodării rezidente, cu excepția gospodăriilor instituționale, în scopul de a oferi o imagine cât mai relevantă și precisă a inflației, potrivit INS.

FOTO: pixabay.com


6 comments
  1. Domnule Peticila ,sper sa castig la loto sa fac o scoala pentru cei mai buni !la munte cu cei mai buni profesori !cu animale ,cu sali de lectura ,cu sali de dezbateri ,cu sali pentru cei care predau psihologia ,cu restaurante cu mancare adecvata ,sa nu mai export creier ci sa ofer creier . o scoala pentru cei mai buni! Si mai ales pentru cei cu vocatie !dar pana sa castig la loto trimit o suma modica catre altii …C ‘est la vie !

  2. MAI MULT RESPECT PENTRU COLEGII CARE S-AU PENSIONAT !
    Teoretic ne-am tot” luptat” dupa anul 1989 pentru salarii decente ( sa ajungem la nivelul celor din tarile vestice). In acest pluton s-au aflat si actuali pensionari cu peste 40 ani vechime la catedra. Multi mai traiesc inca din cei care la absolvirea facultatii ( studii de lunga durata 5 ani de ex. la cursurile de zi) au fost incadrati in inv. cu un salariu de sub 1200 lei. Dintre acesti militanti pentru salarii mai bune (pentru confrati) care s-au pensionat acum cca 10 ani in urma au primit decizii de pensionare de 1200- 1400 lei/lunar. Majorarile de pensii care au avut loc, le-au mai adaugat putine sute de lei. Ce vina au acestia ca in regimul comunist au lucrat cu salarii mici ( cand daca protestai, zile bune nu mai aveai). Asigura un trai decent nivelul acestor pensii ? I

  3. 1. Prezentati salariile medii, ceea ce deja este o manipulare grozava. Ar fi fost bine sa prezentati salariul net al unui profesor care dupa 5 ani de facultate ( licenta si master), daca nu are dirigentie este in jur de 1791 de lei. Care absolvent de facultate bine platit vine pentru atati bani ? Iar acel salariu mediu este al profesorului cu gradul 1 si peste 22 de ani vechime. In primii 10 ani de vechime salariul este sub 2175, chiar daca profesorul are deja gradul I ! Atentie, nu toti profesorii au ditrigentie, care mai adauga intre 100 si 200 lei la salariu , si mai putini au gradatie de merit (5% din profesori), se spune ca multi ar lua-o politic sau doar pe gartii goale de continut !
    2. Masurile de artagere ale tinerilor sunt poate doar de domeniu local, nu o politica nationala.
    3. Sistemul, programele, materiile sunt total neadaprate nevoilor actuale.
    4. Sistemul este politizat, in majoritatea scolilor interesul pentru calitate scade in fata pilelor politice si a promovarilor de partid.
    5. Se poate continua, dar ideea este ca nu poti sa faci o schimbare si calitate in cel mai dinamic si complex sistem de care depinde viitorul unei natii folosind oameni vechi, mentalitati vechi si numiri politice !

  4. 1. Prezentati alariile medii, ceea ce deja este o manipulare grozava. Ar fi fost bine sa prezentati salariul net al unui profesor care dupa 5 ani de facultate ( licenta si master), daca nu are dirigentie este in jur de 1791 de lei. Care absolvent de facultate bine platit vine pentru atati bani ? Iar acel salariu mediu este al profesorului cu gradul 1 si peste 22 de ani vechime. In primii 10 ani de vechime salariul este sub 2175, chiar daca profesorul are deja gradul I ! Atentie, nu toti profesorii au ditrigentie, care mai adauga intre 100 si 200 lei la salariu , si mai putini au gradatie de merit (5% din profesori), se spune ca multi ar lua-o politic sau doar pe gartii goale de continut !
    2. Masurile de atragere ale tinerilor sunt poate doar de domeniu local, nu o politica nationala.
    3. Sistemul, programele, materiile sunt total neadaprate nevoilor actuale.
    4. Sistemul este politizat, in majoritatea scolilor interesul pentru calitate scade in fata pilelor politice si a promovarilor de partid.
    5. Se poate continua, dar ideea este ca nu poti sa faci o schimbare si calitate in cel mai dinamic si complex sistem de care depinde viitorul unei natii folosind oameni vechi, mentalitati vechi si numiri politice !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevă în clasa a XII-a, gimnasta Ana-Maria Bărbosu, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice, după ce a fost admisă la Stanford: Antrenorii m-au introdus în ideea de a studia la universități din America, unde voi concura în competițiile universitare

Gimnasta Ana-Maria Bărbosu, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, își continuă parcursul cu admiterea la prestigioasa Universitate Stanford din statul american California. În timp ce se pregătește…
Vezi articolul

Rectorul Universității din București, Marian Preda – schimbare de poziție: Anunță că se solidarizează cu profesorii din preuniversitar, după ce, pe 18 mai, afirma că “nu ne solidarizăm cu nimeni” / Schimbarea vine după mesaje similare din partea unor facultăți și a unor profesori din universitate

Rectorul Universității din București, Marian Preda, “își exprimă solidaritatea cu solicitările menite să asigure condiții decente de educație” și cu “colegii din învățământul preuniversitar”, potrivit unui comunicat transmis miercuri seară…
Vezi articolul

Webinar gratuit: Ce sunt știrile contrafăcute din mediul online și cum îi afectează acestea pe copii și adolescenți?

VIDEO Cum recunoaștem Fake News? Cum deosebim adevărul de fals? Răspunsuri pentru întrebările părinților

Accesul la internet deschide copiilor și adolescenților o lume infinită de lucruri interesante pentru descoperit și, cel puțin teoretic, îi ajută să înțeleagă mai bine cum funcționează lumea în care…
Vezi articolul

Material susținut de Nextlab.tech

VIDEO FOTOGALERIE Finala concursului Nextlab.tech. Andrei Muntean, câștigător premiul III: Am făcut un robot util pentru casă. Mama avea nevoie de această automatizare / Profesorul Alin Zamfiroiu, președintele comisiei de organizare: Dorim să schimbăm atitudinea oamenilor față de învățământ și cunoaștere

Părinți, profesori și voluntari au fost alături de cei peste 270 de elevi care au participat pe 9 decembrie la finala Nextlab.tech, cel mai mare concurs de robotică școlară din…
Vezi articolul

Școlile din Buzău la care a predat profesorul de desen cu antecedente de infracțiuni sexuale ar fi știut de cazierul acestuia, spune secretarul de stat Sorin Ion. Cadrul didactic a fost suspendat de la catedră, iar conducerile școlilor sunt vizate de cercetarea penală

Profesorul de desen care ar fi fost primit la ore la o şcoală şi la un liceu, deşi figura în Registrul naţional automatizat al persoanelor condamnate pentru infracţiuni sexuale cu…
Vezi articolul