GRAFIC Doar 33.600 de candidați înscriși la examenul de Bacalaureat de toamnă 2024 – cel mai mic număr din ultimii 20 de ani. Probele scrise încep pe 19 august

1.078 de vizualizări
Foto: Grafic Edupedu.ro
Peste 33.600 de candidați s-au înscris la examenul de Bacalaureat 2024, sesiunea de toamnă, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației. Dintre aceștia, aproape două treimi (65,47%) sunt din promoția curentă.

„Conform datelor furnizate de inspectoratele școlare județene, din totalul celor înscriși, peste 22.000 de candidați provin din promoția anului 2024, în timp ce peste 11.500 de candidați privind din promoțiile anterioare”, scrie instituția în anunț.

Potrivit datelor analizate de Edupedu.ro, este cel mai mic număr de candidați înscriși din promoțiile trecute și curentă din ultimii 20 de ani cel puțin. Anul trecut au fost 33.974 de candidați, în 2022 au fost 34.823, iar în anul 2004 – 33.724.

Este de asemenea și cel mai mic număr de candidați înscriși doar din promoția curentă din ultimii 20 de ani: peste 22.000, după cum transmite Ministerul Educației, care rotunjește numerele din comunicatul oficial.

Foto: Grafic Edupedu.ro

TABEL Candidații înscriși la Bacalaureatul de toamnă 2020 – 2024:

AnulTotal înscrișiPromoția curentă
200433.72425.848
200535.84026.544
200645.63933.281
200745.11929.790
200859.12045.882
200951.60637.167
201073.33460.426
2011110.70888.667
201299.44271.550
201388.09061.357
201463.39142.073
201555.12638.061
201642.29727.853
201739.45124.687
201845.12028.499
201943.52828.720
202042.74724.917
202138.94924.990
202234.82322.586
202333.90022.613
2024> 33.600> 22.000
Sursă date: Ministerul Educației

În prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2023, după rezultatele finale, au fost respinși 31.278 de candidați, potrivit datelor Ministerului Educației.

În prima sesiune a examenului de BAC de anul acesta, în urma soluționării contestațiilor, au fost respinși 28.213 de candidați, potrivit datelor Ministerului Educației.

Calendarul examenului de Bacalaureat 2024 – a doua sesiune

BAC 2024 sesiunea de toamnă începe joi, 8 august, cu proba de competențe la limba română.

Examenul continuă săptămâna viitoare, marți și miercuri, 13 și 14 august, cu susținerea probelor de competențe la limbă străină studiată în liceu.

Ministerul Educației amintește în comunicatul de presă că „evaluarea competenţelor lingvistice pentru limba română, limba maternă şi limba modernă, precum şi a celor digitale se realizează, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori (cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă și un alt cadru didactic de aceeaşi specialitate din unitatea de învăţământ). În situațiile în care această condiție nu poate fi îndeplinită sau în cazurile în care cadrele didactice se află în incompatibilitate, profesorii examinatori vor fi selectaţi din alte școli”.

Rezultatele obţinute de fiecare candidat la probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă și într-o limbă de circulaţie internaţională se exprimă prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător, în concordanță cu grilele naționale sau europene (așadar, nu se acordă note sau calificative de tip admis/respins).

În aceeași manieră, rezultatele evaluării la proba de evaluare a competenţelor digitale se exprimă, de asemenea, prin stabilirea nivelului de competenţă în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu şi în conformitate cu prevederile metodologiei de examen.

Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.

Probele scrise din sesiunea august 2024 se vor desfășura după următorul calendar:

  • 19 august: Limba și literatura română – proba E.a)
  • 20 august: Proba obligatorie a profilului – proba E.c)
  • 21 august: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d)
  • 22 august: Limba și literatura maternă – proba E.b)

Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Încălcarea dispoziţiilor privind introducerea de materiale interzise în sălile de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă respectivele materiale au fost sau nu au fost utilizate.

În situația în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba.

Reprezentanţii presei au acces în unităţile de învăţământ liceal care organizează probe de evaluare a competenţelor lingvistice și digitale sau în centrele de examen doar cu avizul preşedintelui comisiei şi însoţiţi de un membru al comisiei, exclusiv înainte de începerea sau după încheierea probelor. Pentru realizarea materialelor specifice (înregistrări/ fotografii/ preluări de imagini etc.) este necesar acceptul persoanelor care apar în acele materiale.

Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 26 august (până la ora 12:00), iar contestațiile se pot depune în intervalul orar 12:00 – 18:00, în aceeași zi. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 30 august”, potrivit informării Ministerului Educației de miercuri, 7 august.

Edupedu.ro va reveni cu rezultatele inițiale și cele finale imediat ce vor fi publicate.

Un candidat este declarat promovat la examenul național de bacalaureat dacă îndeplinește, simultan, următoarele condiţii: a susţinut probele de evaluare a competenţelor, a susţinut toate probele scrise, a fost notat cu minimum 5 la fiecare dintre acestea și a obținut, în final, cel puţin media 6.

Citește și:
A doua sesiune de Bacalaureat 2024. Competențele la limba străină încep marți, 13 august, cu probele de Reading, Writing și Listening, după ce subiectele ajung la ora 11 în centrele de examen / Proba orală este miercuri de la ora 9
Doi din trei tineri înscriși la Bacalaureatul de toamnă sunt din promoția 2023. Examenul începe miercuri în 137 de licee
Cel mai mic număr de candidați la BAC – sesiunea de toamnă din ultimii 18 ani, cu aproape o mie mai puțini decât anul trecut
Mai puțin de 3 din 10 candidați au promovat a doua sesiune de BAC 2023, potrivit datelor Ministerului Educației. Rata este în scădere față de anul trecut

1 comment
  1. Acest mesaj este pentru a-mi exprima frustrarea în legătură cu acesta corectare digitalizata.Context:Ministrul Deca a trebuit sa demonstreze la nivel european ca statul nostru face eforturi pentru a digitaliza învățământul romanesc.In loc sa începi prin a schimba digitalizat predarea și sa începi de la temelie aceste schimbări, cei responsabili au știut sa se ocupe mai bine fix de ceea ce contează pentru viitorul unui copil, examenele naționale.Nu vreau sa ma gândesc ce ar fi trebuit sa suport dacă as fi fost absolvent de gimnaziu cu aceasta broșurele de exerciții, care au fost patentate de mafia meditatiilor și care nu fac altceva decât sa facă imposibila departajarea unor copii aflați la final de ciclu.Nu este normal sa vii în fata tuturor cu astfel de subiecte.Cum nu este normal ceea ce am pățit la bacalaureat.Am avut note foarte mari la matematica și chimie organica 9.80, respectiv 10.Socul a venit prin nota la limba romana.Am avut 8.80 și evident datorita necesității diplomei de bac pentru facultate nu am mai contestat nimic.Nu este normal pe o lucrare care eu cred ca a fost impecabila sa vii cu astfel de frustrări cauzate de veniturile lor mici.Neajunsurile evaluatorilor și frustrările lor over-all din viata nu sunt nici problema mea și nici ceva ce eu pot rezolva.Faptul ca alegi sa vii cu astfel de note care nu reflecta nivelul cunoștințelor nu este ceva normal intr-un stat ce se vrea democratic.Nu este normal ca o persoana ce își demonstrează capacitățile mentale sa îmi spună mie ca am avut lacune în acest hal.Pentru mai bine de un punct acești pseudoevaluatori vor sa arate ca lucrarea mea a avut deficiente la nivel de conținut.Ceva de noaptea mintii.A ești oameni nu se gândesc cât de mult am învățat, se gândesc doar ca pe vremea lor îți tremurau chiloții în fata profesorilor.Sa fie foarte clar ca dau fix doi lei pe cât de greu le-a fost lor sa se educe.Daca vrei sa te educi faci eforturi și demonstrezi ca ai evoluat peste nivelul peșterii.Fara discriminări și frustrări de moment.Nu poți veni cu astfel de note și sa nu se sesizeze nimeni.Chiar asa nu ai văzut în platforma ca toate notele erau peste 9.50 și vii cu amarata aia de nota.Dar nu e permis.Ca nu mi-am permis sa îmi bat joc de lucrare.Ca dacă lucram de 5 luam 3 probabil cu astfel de incapabili.Nu este normal ca lucrarea mea sa fie redactat la cel mai bun liceu din judet iar lucrarea sa ajungă la un liceu industrial cu un suplinitor care pe 2500 de lei își manjeste cu rahat toată demnitatea familiei sale prin astfel de atitudini ostentative.In final vreau sa spun ca povestea este cu adevărat trista.Pe diploma mea de bac este scrisa nota 8.80.Iar eu am fost admis la medicina.Le doresc acestor evaluatori bătrâneți liniștite și sper na nu ajungă pe mana mea, ca voi avea grija sa fie tratați la fel cum au avut și ei grija de ceva făcut cu simt de răspundere, lucru evident de care nu sunt conștienți, sau nici măcar în deplina cunoștință de cauza.Succes tuturor celor care se mai lupta cu acest sistem plin de bube!Deca feels you!pup

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Unele domenii ale universităților românești au rata de angajabilitate de 20-30%, susține președintele Autorității Naționale pentru Calificări, fără să spună care sunt acestea. Dobrescu: Sunt finanțate din bani publici, formăm profesioniști pe ocupații care nu mai sunt cerute

„Sunt programe din zona de învățământ superior care au rata de ieșire ca angajabilitate undeva la 20-30%. Încă la noi în țară formăm profesioniști pe ocupații care nu mai sunt…
Vezi articolul

EXCLUSIV Un student exmatriculat de la Facultatea de Drept, din grupul celor 45 care ar fi copiat la examen, va fi reprimit la cursuri după ce Tribunalul Constanța a suspendat decizia Universității București în cazul său. Decanul facultății: E o decizie provizorie

Tribunalul Constanța a decis suspendarea deciziei de exmatriculare a studentului Florin Alexandru Cartoafă, potrivit deciziei publicată pe portal.just.ro. Cartoafă este unul dintre cei 45 de studenți exmatriculați pe 2 martie…
Vezi articolul