Rata de promovare anunțat de Ministerul Educației în urma publicării rezultatelor de la bacalaureat 2022 este de 73,3%, cea mai mare de acest fel din ultimii 12 ani, potrivit unei analize Edupedu.ro. Practic, din 2009 nu a mai fost o rată atât de mare a celor care iau acest examen de la finalul clasei a XII-a.
89.054 de elevi au promovat examenul, din cei 126.454 de absolvenți de liceu înscriși, din care 111.329 din promoția curentă și 15.125 din seriile anterioare.
UPDATE Rezultatele Bacalaureat 2022 au fost publicate. Vezi listele cu notele candidaților, pe județe
Rata de promovare actuală, înainte de contestații, este cea mai mare de la introducerea camerelor de filmat în sălile de clasă, de la Bacalaureat 2011. Situația este similară cu cea de la Evaluarea Națională din acest an, unde procentul mediilor peste 5 a fost, la fel, cel mai ridicat din ultimii 12 ani.
Ministrul Educației a declarat că „aceste rezultate, pe care le apreciez ca fiind bune, sunt cele mai bune din ultimii 10 ani, se datorează și simplificării materiei de examen din care s-au eliminat acele conținuturi care au fost predate pe parcursul perioadelor în care școlile au fost închise”. Sorin Cîmpeanu a menționat din nou faptul că subiectele au fost corect calibrate.
Un candidat promovează Bacalaureatul dacă a susţinut toate probele orale și toate probele scrise, la care a obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre acestea, iar media generală la probele scrisă este de cel puțin 6.
Rata de promovare la Bacalaureat:
2004 | 84,59 % |
2005 | 85,68 % |
2006 | 80,48 % |
2007 | 82,08 % |
2008 | 78,30 % |
2009 | 81,47 % |
2010 | 69,30 % |
2011 | 45,73 % |
2012 | 44,41 % |
2013 | 56,44 % |
2014 | 60,65 % |
2015 | 67,84 % |
2016 | 68,14 % |
2017 | 72,87 % |
2018 | 69,70 % |
2019 | 69,07 % |
2020 | 64,54 % |
2021 | 69,75 % |
2022 | 73,3 % |