Grădinițe renovate cu sprijinul statului ungar, inaugurate în județul Cluj / Oficial maghiar: Grădinița în limba maghiară va deveni atractivă și pentru copiii din căsătoriile mixte

Foto: Pixabay.com

În localităţile Nearşova şi Izvoru Crişului din judeţul Cluj, au fost inaugurate două grădiniţe renovate cu sprijinul statului ungar. La eveniment a fost prezent Árpád János Potápi, secretarul de stat ungar responsabil pentru politică naţională. În discursul pe care l-a rostit la Nearşova, oficialul ungar a declarat că, în cadrul programului de dezvoltare a grădiniţelor din Bazinul Carpatic, sunt construite sau renovate aproape o mie de grădiniţe din afara graniţelor Ungariei, grădiniţe în care copiii învaţă în limba maghiară, relatează MTI, preluat de Rador.

În opinia lui Potápi, este important ca instituţiile de învăţământ maghiare din zonele cu populaţie mixtă să fie atractive şi să îndeplinească cerinţele secolului 21. De asemenea, este de dorit ca acolo unde este posibil, copiilor să li se ofere un program prelungit şi să poată beneficia şi de o masă caldă. Astfel, grădiniţa în limba maghiară va deveni atractivă şi pentru copiii din căsătoriile mixte, iar cei care au început să înveţe în limba maghiară vor alege, probabil, să îşi continue studiile în limba maghiară şi la şcoală, a adăugat secretarul de stat.

Clădirea renovată a grădiniţei din Nearşova a fost binecuvântată de protopopul István Vincze Minya. Acesta a citit cu voce tare un fragment dintr-un proces-verbal păstrat în arhiva bisericii, potrivit căruia biserica reformată din localitate a renunţat, în 1879, să mai fie administratorul instituţiei şi a predat comunităţii locale clădirea şcolii, în care astăzi funcţionează grădiniţa.

Protopopul a menţionat, totodată, că această clădire poate fi utilizată numai pentru învăţământul în limba maghiară, iar dacă învăţământul maghiar încetează, donaţia revine bisericii.

Renovarea grădiniţei din Nearşova a fost coordonată de Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din România (UCDMR). Botond Burus Siklódi, preşedintele UCDMR, a spus că înainte de acest program de dezvoltare a grădiniţelor, organizaţia lor profesională nu s-a ocupat de şantiere. Cu toate acestea, s-au angajat să se ocupe de lucrările de construcţii, extindere şi renovare ale unor grădiniţe din aproximativ 60 de aşezări.

În cadrul programului de dezvoltare a grădiniţelor, UCDMR a devenit partenerul statului maghiar în principal în aşezările în care se construieşte o grădiniţă nouă pe un teren aflat în proprietatea autorităţilor locale sau se fac lucrări de extindere sau de renovare la o grădiniţă aflată în proprietatea acestora, a mai declarat preşedintele UCDMR.

Botond Burus Siklódi a mai precizat că, în astfel de cazuri, investiţia începe doar după încheierea unui contract cu primăria, care trebuie aprobat de consiliul local. În majoritatea cazurilor, în contract este prevăzut că în edificiu trebuie să funcţioneze, cel puţin cinci ani, o grădiniţă în limba maghiară. Din cauza situaţiei demografice precare, doar în câteva cazuri a fost trecută în aceste contracte o perioadă mai lungă, a mai adăugat Botond Burus Siklódi.

După inaugurarea grădiniţei din Nearşova a fost predată şi grădiniţa renovată din Izvoru Crişului. Réka Brendus, director de departament în cadrul Secretariatului de Stat pentru Politici Naţionale, a participat vineri după-amiază la inaugurarea grădiniţei maghiare renovate din Viile Dejului, iar sâmbătă, la inaugurarea celor din Sic şi Moldoveneşti. În cadrul programului de dezvoltare a grădiniţelor maghiare, în Transilvania sunt construite 103 grădiniţe noi, iar alte 376 sunt renovate.

Sursa: MTI / Traducere Rador: Andrei Demény

Exit mobile version