Grădinița autorizată provizoriu – recunoscută la obligativitatea grădiniței? Ce se întâmplă cu copiii din grădinițele ilegale

15.230 de vizualizări
Grupa mare obligatorie va fi luată în considerare ca efectuată, dacă va fi urmată de copii în grădinițe autorizate să funcționeze provizoriu sau în grădinițe acreditate, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Agenției care evaluează grădinițele și școlile. Șerban Iosifescu a subliniat că “grădinițele care sunt în legalitate sunt cele care sunt autorizate să funcționeze provizoriu sau care sunt acreditate”.

Oficialul a explicat pentru Edupedu.ro că “atât autorizarea provizorie, cât și acreditarea se acordă prin ordin de ministru. Deci părinții, dacă vor să afle dacă o grădiniță funcționează legal, trebuie să ceară conducerii grădiniței ordinul de ministru de autorizare sau de acreditare”.

Serban Iosifescu / Foto: Facebook Serban Iosifescu

Șerban Iosifescu, președintele Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) – instituția care autorizează și acreditează grădinițele și școlile -, a explicat pentru Edupedu.ro că, “dacă se aplică obligativitatea grădiniței, este clar că o grădiniță neacreditată și neautorizată nu contează. Grădinița va trebui să elibereze un act care să dovedească că copilul a făcut acel an obligatoriu”.

Dacă grădinița este ilegală, actul eliberat de ea ca să dovedească parcurgerea de către copil a grupei mari obligatorii nu va fi recunoscut de Ministerul Educației.

Oficialul a declarat pentru Edupedu.ro că sunt centre de zi sau locuri sub alte denumiri care funcționează ca o grădiniță, dar care în acte nu sunt așa ceva.

  • Amintim că legea care prevede că Grădinița și Liceul sunt obligatorii a fost promulgată la începutul săptămânii de Klaus Iohannis. Proiectul de lege a fost inițiat de un grup de 19 parlamentari UDMR în frunte cu Szabo Odon și șapte parlamentari PSD.
  • Legea prevede creșterea duratei învățământului obligatoriu în felul următor:
  • până în 2020 – devin obligatorii grupa mare de la grădință și clasele a XI-a și a XII-a – 14 ani în total
  • până în 2023 – grupa mijlocie – 15 ani în total
  • până în 2030 – grupa mică – 16 ani de învățământ obligatoriu

CE ÎNSEAMNĂ CĂ O GRĂDINIȚĂ ESTE ACREDITATĂ SAU AUTORIZATĂ PROVIZORIU

Atât grădinițele autorizate provizoriu, cât și grădinițele acreditate sunt în legalitate. “În privința grădinițelor, nu există diferențe între o grădiniță autorizată povizoriu și una acreditată. Asta pentru că singura diferență între unitățile autorizate provizoriu și cele acreditate se referă la capacitatea de a emite acte de studii, deci diplome, certificate de calificare samd, dar la grădinițe nu este cazul de așa ceva“, a explicat pentru Edupedu.ro președintele ARACIP.

Șerban Iosifescu a declarat că autorizarea provizorie este o perioadă de probă, până la acreditare, când instituția trebuie să dovedească faptul că îndeplinește standardele minime.

Autorizația de funcționare provizorie este primul pas de intrare în legalitate a unei grădinițe; această autorizație se acordă înainte ca grădinița să înceapă să funcționeze propriu-zis, potrivit ARACIP.

De ce trebuie autorizate și acreditate grădinițele

Autorizarea și acreditarea grădinițelor implică inspecții în cadrul cărora instituția abilitată de lege (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar – ARACIP) verifică respectarea legii cu privire la:

  • siguranța și sănătatea copiilor – autorizațiile sanitare și de securitate la incendiu fiind obligatorii;
  • resursa umană – existența și calificarea personalului (didactic, didactic auxiliar și nedidactic);
  • planificarea și desfășurarea procesului de educație;
  • condițiile materiale – dotarea cu mobilier, echipamente și materiale.

Sursa

Cât poate sta o grădiniță cu autorizație de funcționare provizorie

Legea spune că acreditarea se obține după absolvirea unui ciclu de învățământ, care în cazul grădinițelor este de 3 ani, dar nu mai mult de 3 promoții după aceea. Deci între 3 și 6 ani de la autorizarea provizorie o grădiniță trebuie să obțină acreditarea“, a declarat pentru Edupedu.ro președintele ARACIP, Șerban Iosifescu.

Grădinițele autorizate/acreditate devin parte a sistemului național de învățământ și sunt inspectate periodic de ARACIP, aceasta reprezentând modalitatea prin care statul se asigură că grădinița respectă legea și după obținerea acreditării. La fiecare 5 ani, orice grădiniță este evaluată periodic și primește un atestat de calitate de la ARACIP.

Unde verific dacă grădinița pe care am ales-o este autorizată sau acreditată?

Ghid ARACIP inscriere gradinita

Când încep înscrierile la grădiniță 2019

Reprezentanții Ministerului Educației au declarat pentru Edupedu.ro că înscrierea la grădiniță va începe la finalul lunii aprilie – începutul lunii mai.

Ministerul Educației a precizat anul trecut că şi copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 3 ani pot fi înscriși la grădiniță, în grupa mică, dar “în limita locurilor disponibile”.

Grădinițele care au mai multe cereri de înscriere decât locuri libere vor înscrie copiii după ce vor aplica, succesiv, criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice.

Criteriile generale de departajare au fost anul trecut următoarele:
  • existența unui document care dovedește că un copil este orfan de ambii părinți (situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți);
  • existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
  • existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în grădinița respectivă;
  • existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului.

Repartizarea copiilor s-a făcut, anii trecuți, în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil.

Crieriile specifice de departajare se aplică numai după criteriile generale. Ele sunt realizate de fiecare grădiniță, cu aprobarea Consiliului de administraţie al acesteia şi avizul Inspectoratului Şcolar Judeţean. Ministerul educației preciza anul trecut că aceste criterii “nu pot include liste de preînscrieri”.

Înainte de înscrierea copiilor nou-veniți, la grupa mică, anii trecuți a fost realizată reînscrierea copiilor care urmează deja grădinița și trec la grupa următoare, în aceeași unitate de învățământ preșcolar.

Vezi aici comunicatele emise de Ministerul Educației, cu privire la înscrierea la grădiniță, în ultimii doi ani.

DURATA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI OBLIGATORIU ÎN EUROPA, ANUL ȘCOLAR 2018-2019

România va deveni țara cu cea mai lungă durată a învățământului obligatoriu în Europa, 16 ani, odată cu aplicarea legii care face grădinița și liceul obligatorii.

Edupedu.ro prezintă alăturat durata învățământului obligatoriu în Europa, conform datelor publicate în raportul Eurydice al Comisiei Europene “Compulsory Education in Europe 2018/19“:

 

Sursa datelor de mai sus

CE ÎNSEAMNĂ ÎNVĂȚĂMÂNT OBLIGATORIU? SANCȚIUNI ȘI OBLIGAȚII

Potrivit legilor în vigoare, părinții/tutorii copilului care nu frecventează învățământul obligatoriu pot fi sancționați și, în cazul în care există ajutoare sociale pe care le încasează, acestea pot fi sistate.

Legea Educației Naționale nr. 1 din 2011 prevede:

Articolul 86

(1) Unitățile de învățământ încheie cu părinții, în momentul înscrierii antepreșcolarilor, respectiv a preșcolarilor sau a elevilor, în Registrul unic matricol, un contract educațional, în care sunt înscrise drepturile și obligațiile reciproce ale părților. Contractul educațional-tip este aprobat prin ordin al ministrului educației naționale și este particularizat, la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin decizia consiliului de administrație.

(2) Nerespectarea prevederilor contractului educațional-tip de către unitatea de învățământ este sancționată de inspectoratul școlar, în conformitate cu prevederile metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației naționale.

(3) Părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri pentru școlarizarea elevului, pe perioada învățământului obligatoriu.

(4) Părintele sau tutorele legal răspunde pentru distrugerile materiale din patrimoniul școlii, cauzate de elev.

Articolul 360

(1) Următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează după cum urmează:

a) nerespectarea dispozițiilor art. 86 alin. (3), din culpa părintelui sau a tutorelui legal instituit, cu amendă cuprinsă între 100 lei și 1.000 lei ori cu muncă echivalentă în folosul comunității, prestată de părinte sau de tutorele legal;

(2) Constatarea contravenției și aplicarea amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) lit. a) se fac de către persoanele împuternicite de primar în acest scop, la sesizarea consiliului de administrație al unității de învățământ.

Image by tolmacho from Pixabay

Citește și:

 


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ce predau profesorii de liceu la clasa a IX-a în acest an școlar: Reperele metodologice pentru toate disciplinele au fost publicate cu 11 zile înaintea primei zile de școală / Descarcă și programele școlare în vigoare

În locul noilor planuri-cadru pentru liceu și noilor programe care ar fi trebuit să fie elaborate pentru elevii care au traversat reforma curriculară începută în 2012, elevi care anul acesta…
Vezi articolul

Surse: Universitățile cu domenii de licență în științe și inginerie vor primi cu 33% mai mulți bani pentru burse și protecție socială, prevede proiectul Legii Deca, în care apare și un „Program Național” de sprijin pentru educație în științe exacte și inginerie / Cîmpeanu anunța „susținere privilegiată” pentru domeniile STIM

Un “Program Național de sprijinire a învățării științelor exacte, a ingineriei și matematicii” (PNSTIM) urmează să se înființeze în baza viitoarei Legi a învățământului superior, în continuarea unui program similar…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă a FSE „Spiru Haret”, de Ziua Educației, către președintele Iohannis și premierul Ciolacu: La fiecare început de an școlar, „descoperim” că avem tot mai multe catedre neocupate. Avem nevoie de o finanțare corespunzătoare

„O analiză obiectivă ne arată un corp profesoral îmbătrânit, iar la fiecare început de an școlar, „descoperim” că avem tot mai multe catedre neocupate”, se arată în textul scrisorii deschise…
Vezi articolul