Google sprijină financiar programe de inteligență artificială în educație, în SUA: de la pregătire specializată pentru profesori, la reducerea decalajelor urban-rural pentru elevi, până la folosirea tehnologiei în dansuri

Foto: © Wrightstudio | Dreamstime.com

Conglomeratul Google a anunțat, recent, prin intermediul fundației sale Google.org, finanțări de 25 de milioane de dolari pentru o serie de programe nonguvernamentale care să sprijine profesorii și elevii din SUA să dezvolte competențe în folosirea responsabilă a inteligenței artificiale în scopuri de învățare/predare.

Investiția apare în condițiile în care, potrivit Google și altor promotori ai instrumentelor de acest tip, IA oferă oportunități majore pentru școală, atât din punct de vedere al opțiunilor profesorilor, cât și al accesului elevilor la educație, dar că este nevoie de cunoașterea beneficiilor și neajunsurilor acestor instrumente,

În prezentarea finanțării, Google.org apelează la o serie de rapoarte și sondajr recente care arată, între altele, că peste 30% dintre profesori au folosit deja sau experimentat cu instrumente IA în munca lor, majoritatea se așteaptă să folosească IA pe viitor, iar circa trei sferturi dintre elevi (72%, potrivit unui sondaj din 2023) spun că au nevoie de consiliere în folosirea responsabilă a platformelor de IA. 

Ce fel de finanțări oferă Google în domeniu:

Primele două dintre aceste programe vor putea integra resurse de învățare pe teme ia furnizate de Google, urmând să ofere profesorilor cursuri specializate.

Citește și:
Director de liceu, după ce a văzut într-o experiență Erasmus cum poate folosi inteligența artificială: Viitorul nu poate fi ținut pe loc. Ca pedagogi trebuie să fim deschiși la tehnologii și este datoria noastră cât trăim să-i pregătim pe copii pentru această lume nouă
Produceți mai multe instrumente de inteligență artificială care să ușureze munca profesorilor – apel al autorităților britanice pentru companiile de tehnologie, care primesc acces special la resursele educaționale ale Departamentului pentru Educație de la Londra
Unde poate fi folosită inteligența artificială în școli și care sunt limitările ei majore – analiză OCDE

Foto: © Wrightstudio | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version