GirlUp Romania: În spatele crimei de la Caracal este o mentalitate colectivă profund marcată de misoginie și lipsa de încredere în experiențele femeilor

FOTO: pixabay.com

Aproape 40 de fete de liceu reunite în ONG-ul GirlUp Romania reacționează la tragedia din Caracal, după ce în spațiul public au apărut numeroase detalii referitoare la reacțiile polițiștilor în acest caz. “Poate atacatorul a fost cel care a comis crima, polițiștii au fost cei care așteptau un mandat la poartă – dar în spatele acestora este o mentalitate colectivă profund marcată de misoginie și lipsa de încredere în experiențele femeilor române – iar pentru aceasta suntem cu toții, ca țară, responsabili”, spune organizația fondată de eleva Sofia Scarlat, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Organizația GirlUp Romania este alcătuită din 38 de fete cu vârste între 15 și 18 ani, din aproape 10 licee diferite din București și încă 4 din alte orașe ale țării. “Dorim să vă împărtășim câteva gânduri despre tragedia din Caracal. Deși provenim din medii foarte diferite, avem toate aceleași experiențe”, spun elevele, în comunicatul trimis Edupedu.ro. Ele anunță că vor participa duminică, 28 iulie, ora 19, la un protest intitulat Cade una, cădem toate – organizat în fața Ministerului de Interne din București.

Mesajul integral al liceencelor din GirlUp Romania:

“Mii de articole, postări pe social media, comentarii. O întreagă țară furioasă, întrebând cum au fost posibile răpirea, violul și uciderea a două fete și mai mult cum a fost posibil ca statul să contribuie la crimă la fel de mult ca și atacatorul – și totuși pentru femeile și fetele din România răspunsul este atât de simplu. Această țară pur și simplu nu a fost niciodată dispusă să ne asculte.

Femeile și fetele din România vorbesc de zeci de ani despre violența cu care ne confruntăm, vorbind despre totul de la atingerile nedorite pe care le primim în transportul în comun până la poliție, care de multe ori privește cu nonșalanță plângerile de violență domestică și viol. Vorbim despre cum ne afectează hărțuirea în școli, apoi la serviciu și pe stradă de fiecare dată când ieșim din casele noastre, indiferent dacă este zi sau noapte, indiferent dacă purtăm pantaloni scurți sau 10 straturi de haine în timpul lunilor reci de iarnă. Vorbim despre felul în care suntem sexualizate de mici, de fiecare dată când ni se spune să ne ‘închidem picioarele’ când de abia am trecut în gimnaziu, să purtăm haine care ‘arată cât mai puțină piele’ la reuniuni de familie, și apoi despre cum suntem sexualizate de către codul de îmbrăcăminte școlar, de reviste, în reclame care se dau apoi luni de zile pe canalele de televiziune din toată țara.

Vorbim despre agresiunea sexuală și despre modul în care polițiștii ne întreabă ce am făcut pentru a o provoca, ce purtam la momentul respectiv și dacă suntem ‘sigure că nu am flirtat cu bărbatul acela la un moment dat’. Vorbim despre violența domestică și despre faptul că majoritatea persoanelor pe care le cunoaștem cred că este justificată, iar autorități precum șeful poliției din Bacău ne spun să sunăm de abia dimineața dacă suntem bătute în “toiul nopții” deși astfel de agresiuni sunt printre primele cauze de deces pentru femeile din România.

Vorbim despre modul în care toate aceste aspecte normalizate din viețile noastre de zi cu zi portretizează fetele și femeile ca obiecte, distrugând încrederea noastră, identitatea noastră, siguranța noastră.

I-am spus acestei țări de nenumărate ori că lucrurile trebuie să se schimbe – problema este că nu ați ascultat. Vă întrebați cum a fost posibil? Nu ați mai auzit de o crimă de genul acesta de ceva timp? Noi nu suntem confuze. Poate atacatorul a fost cel care a comis crima, polițiștii au fost cei care așteptau un mandat la poartă – dar în spatele acestora este o mentalitate colectivă profund marcată de misoginie și lipsa de încredere în experiențele femeilor române – iar pentru aceasta suntem cu toții, ca țară, responsabili.

Această organizație este alcătuită din 38 de fete cu vârste între 15 și 18 ani, din aproape 10 licee diferite din București și încă 4 din alte orașe ale țării. Deși provenim din medii foarte diferite, avem aceleași experiențe.

România (asta înseamnă voi toți) a crescut fete care, până la vârsta de 15 ani, împărtășesc între ele în conversații de zi cu zi diferite tactici de prevenire a violenței pe care le folosesc:

Toate avem povești. Ce este mai rău este că fiecare prietenă pe care o cunoaștem are, la rândul ei, o poveste la fel ca a noastră. Avem noroc că gravitatea acestor experiențe nu s-a intensificat, însă pentru Alexandra și Mihaela din păcate acesta nu a fost cazul.

De aceea suntem aici: Pentru că această țară nu își ascultă femeile și fetele. Stăm acasă weekend-ul acesta, pornim televizorul, urmărim o discuție pe Realitatea TV despre crimele din Caracal care are la bază exact această întrebare: cum a fost posibil acest lucru? În mod ironic, răspunsul pare să se afle chiar în studioul lor de înregistrare, deoarece comentatorii sunt 7 bărbați care discută cu încredere despre siguranța și viața femeilor. În realitate, ei nu au nici cea mai vagă idee despre ce înseamnă să fii în locul nostru. Doar noi, fetele și femeile României, vă putem spune. Va rugăm – deși nu este, cu siguranță, pentru prima oară – sa ne ascultați.”

Poliţiştii din Coşoveni ar fi spus că Luiza fiind majoră putea pleca împreună cu „un Făt-Frumos”. „Este majoră, are 18 ani, putea să fi plecat cu vreun iubit, asta au zis cei de la Coşoveni. Repetau într-una, până când am dus cazul la DIICOT, că a plecat cu un Făt-Frumos. Nu numai o dată au spus că are are 18 ani, e majoră. Acum au tratat (cu seriozitate n.r.), de când s-a întâmplat cu Alexandra”, a mai declarat presei mama Luizei Melencu. Sursa: G4Media.ro

FOTO: Grégory ROOSE de la Pixabay

Citește și:

 

 

Exit mobile version