Ghidul Comisiei Europene pentru predarea combinată, la școală și la distanță: 56 de zone de acțiune pe care autoritățile ar trebui să le acopere, dacă vor coerență și flexibilitate

Ghid CE pentru invatarea combinata / Sursa: Schooleducationgateway.eu

Modelul combinat de predare, la distanță și față în față, pe care autoritățile române sugerează că l-ar prefera pentru începutul următorului an școlar (un ultim exemplu), este unul încă slab explorat la nivelul educației preuniversitare, arată un ghid al Comisiei Europene referitor la folosirea “blended learning” pentru 2020/2021. Ghidul insistă asupra faptului că este o zonă insuficient dezvoltată și descrie nu mai puțin de 56 de domenii de acțiune, de la măsuri legislative la pregătirea cadrelor didactice, în care autoritățile și școlile trebuie să ia măsuri pentru a asigura o predare rezonabilă, în care interesele și nevoile școlarului să fie în prim plan.

În preambul, ghidul Comisiei Europene arată că metoda combinată de predare, la distanță și în școală, oferă noi posibilități de învățare, dar ridică și provocări. Încă dinaintea pandemiei era folosită în anumite medii – universitar, cursuri pentru profesioniști/pentru adulți, predarea în locații izolate. Pentru mediile preuniversitare, există puține precedente, iar cele care au apărut în ultimele luni, în școli care s-au redeschis parțial în unele țări, “pot servi ca sursă de informare pentru școli și sisteme, în privința unei combinații structurate de învățare la școală/la distanță. Totuși, toate acestea sunt încă departe de a oferi abordarea coerentă, dar flexibilă pe care are predarea combinată ar trebui să o reprezinte“, arată documentul CE.

Acesta oferă, pe de o parte, o descriere sumară a tuturor zonelor de acțiune unde autoritățile și sistemele de învățământ ar trebui să intervină pentru a oferi o asemenea structură coerentă și flexibilă, iar pe de altă parte câteva resurse care ar putea servi drept inspirație pentru decidenți.

Raportul insistă, de asemenea, pe diferențele ce trebuie avute în vedere între diversele modele ce pot fi aplicate – în care școala față în față este folosită mai puțin, la fel de mult, sau mai mult decât predarea la distanță/online. Fiecare dintre aceste tipare este mai potrivit pentru o prioritate, o situație sau conjunctură decât altele, arată ghidul CE.

Care sunt cele peste 50 de zone în care este nevoie de acțiune pentru ca predarea combinată să aibă succes

Documentul Comisiei împarte zonele de acțiune în opt mari domenii, pe care le descrie detaliat. Acestea cuprind tot domeniul educațional, de la obiective de curriculum și schimbări legislative la pregătirea profesorilor și mediul cultural al școlilor.

Cele opt domenii, cu zonele de acțiune aferente:

Conducerea instituțiilor de învățământ:

Legislație pentru sprijinirea deciziilor în educație:

Managementul predării în școală și la distanță pentru toți elevii:

Profesorii – rol, competențe și condiții de muncă:

Evaluarea elevilor:

Bunăstarea personalului școlar și a elevilor:

Colaborarea și comunitatea școlară:

Asigurarea calității – evaluare și feedback:

Exemple ce pot fi folosite ca punct de pornire și ca sursă de inspirație

Raportul face trimitere la o serie de resurse din experiența comunitară, când vine vorba despre combinarea sistemelor de predare. Pe lângă o serie de studii de caz dezvoltate la nivel regional și local, în ultimii ani, în jurul Erasmus+, documentul face trimitere la experiențele:

Programului-umbrelă Erasmus+ 2014-2020, ce urmează să fie replicate în următorul program 2021-2027

Platformei eTwinning, ce oferă un cadru de colaborare între școli și profesori la nivel european

European Toolkit for Schools

SELFIE – instrument ce sprijină școlile în folosirea tehnologiilor digitale în actul de predare

Exit mobile version