GHID Regulile de la Bacalaureat 2023, publicate de Ministerul Educației. Candidații pot intra în săli de la 7:30, la 9 începe examenul

17.796 de vizualizări
Copiii români din Marea Britanie
Foto: © Wave Break Media Ltd | Dreamstime.com
Probele scrise de la Examenul de Bacalaureat 2023 încep luni, 26 iunie, cu examenul la Limba și literatura română. Accesul candidaților în săli este permis începând de la ora 7:30, până la ora 8:30, conform ghidului publicat de Ministerul Educației sâmbătă. Fiecare probă începe la ora 9. Candidații susțin marți, 27 iunie, proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, iar miercuri pe cea la alegere în funcție de profil.

Candidații trebuie să aibă la ei actul de identitate pentru a putea fi legitimați începând cu ora 8:30, când ușile sălilor de examen se închid și rămân cu profesorii asistenți pentru instructaj.

Timpul de redactare a subiectelor pentru fiecare probă scrisă este de 180 de minute și se calculează imediat după distribuirea, către candidați, a subiectelor, conform sursei citate.

Timpul poate fi prelungit cu maximum două ore pentru candidaţii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Națională de Bacalaureat – 2023, în baza prevederilor Procedurii nr. 33576/31.10.2022 cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare.

„Candidaţii care dețin materiale/obiecte interzise în sala de examen (telefoane mobile, culegeri, manuale, notiţe, însemnări etc., precum şi orice mijloace electronice de calcul sau de comunicare, poşetă/geantă etc.) sunt îndrumaţi spre sala de depozitare a acestora, unde vor primi o pungă/plic în care să le introducă, împreună cu o declarație-tip în care se menționează numele și prenumele și obiectele personale care vor fi depozitate”, conform ghidului, integral mai jos în știre.

Pașii după ce ajungi în sala de examen

Conform Ghidului, „candidaţii vor fi conduși, de către asistenţi, direct către locul destinat, în sala de examen, unde vor fi aşezaţi câte unul în bancă, în ordine alfabetică, în funcţie de disciplina şi de tipul de subiect primit.

În intervalul 8:30 – 9:00, candidaţii vor fi legitimaţi şi li se va explica modul de desfăşurare a probei.

Elevii vor fi informați cu privire la:

  • completarea datelor de pe colțul care urmează a fi lipit; fiecare candidat va primi o coală de hârtie tipizată, pe care îşi scrie cu majuscule numele, prenumele tatălui, toate prenumele personale, în ordinea în care sunt trecute în actul de identitate, şi completează citeţ celelalte date de pe colţul ce urmează a fi lipit.
  • numerotarea paginilor numai cu cifre arabe, în partea de jos a paginii, în colţul din dreapta, indicând pagina curentă şi numărul total de pagini, de exemplu sub forma 3/5, pentru pagina a treia, dacă elevul a scris în total cinci pagini. Se vor numerota toate paginile pe care elevul a scris, inclusiv acelea pe care sunt scrise doar câteva rânduri, partea nescrisă fiind barată de către asistenţi.
  • eliminarea din examen în cazul pătrunderii în sală cu materiale ajutătoare (manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, cărţi, ciorne, rezumate, culegeri etc.), cu telefoane mobile, cu mijloace electronice de calcul sau de comunicare, cu ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea;
  • faptul că, în cazul în care unui candidat i se face rău şi solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoţit de unul dintre asistenţi, până la înapoierea în sala de examen; în această situaţie timpul alocat rezolvării subiectelor nu va fi prelungit.
  • faptul că subiectele rezolvate pe ciornă sau pe foaia cu subiectele fotocopiate nu se iau în considerare”.

Elevii vor semna un proces verbal de luare la cunoștiință a acestor prevederi.

O greșeală se taie cu o linie orizontală

„În urma distribuirii subiectelor, candidaţii vor verifica primirea tipului de subiect corespunzător şi vor semna procesul-verbal care menţionează în mod explicit acest lucru.

Pentru elaborarea lucrării scrise, elevii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră. Pentru executarea schemelor şi a desenelor pot folosi şi creion. Pentru probele scrise la disciplinele Matematică şi Geografie, candidaţii pot să utilizeze
instrumente de desen.

Se interzice folosirea, în timpul probelor scrise, a mijloacelor de calcul, cu excepția
instrumentelor compensatorii prevăzute pentru candidații cu tulburări specifice de
învățare. Se foloseşte numai hârtia distribuită candidaţilor de către asistenţi.

Candidaţii care doresc să corecteze o greşeală taie fiecare rând din pasajul greşit cu o
linie orizontală”, se mai arată în informarea Ministerului.

Ce nu este permis în sala de examen

Se interzice candidaţilor să intre în sală cu orice tip de materiale ajutătoare: manuale,
dicţionare, notiţe, însemnări, cărţi, ciorne, rezumate, culegeri
etc., care pot fi utilizate
pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu telefoane mobile şi cu orice instrument
electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare.

Se interzice candidaţilor să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe,
poşete şi altele asemenea, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în
sala de depozitare a obiectelor personale
stabilită de comisia din centrul de examen în
acest scop. Candidaţii care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în
acest scop nu sunt primiţi în examen.

Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de
examen duce la eliminarea elevului din sală, indiferent dacă materialele interzise au fost
folosite sau nu”, conform ghidului.

Comunicarea între candidați duce la nepromovare și eliminarea din examen pentru următoarele două sesiuni de BAC

„Se interzice candidaţilor să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicarea între ei sau cu exteriorul.

Încălcarea regulilor menţionate va fi considerată fraudă/tentativă de fraudă, iar candidaţii respectivi sunt eliminaţi de la proba în cauză.

Lucrările candidaţilor eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă se anulează.

Candidaţii care au fost eliminaţi de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi „eliminaţi din examen”, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării sau a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. Se consideră că aceşti candidaţi nu au promovat examenul de bacalaureat.

Candidații eliminați de la o probă nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Calculul celor două sesiuni la care candidaţii „eliminaţi din examen” nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat”, potrivit informării oficiale.

Sfaturi de la Ministerul Educației: La început, alocă-ți cel puțin 5 minute pentru a înțelege corect cerințele

„Asigură-te că ai la tine: actul de identitate, stilou/pix de culoare albastră, creion, instrumente de desen, eventual apă și şerveţele!

Când primeşti subiectele, citeşte cu atenție cerințele și alocă-ți cel puţin 5 minute pentru a le înțelege corect! Începe rezolvarea subiectului pe care-l stăpâneşti cel mai bine!

Gestionează-ți timpul de lucru în așa fel încât să rezolvi toate subiectele și să poți, în final, să recitești lucrarea pentru a face eventualele corecturi ale răspunsurilor formulate!”, sunt indicațiile Ministerului Educației pentru candidați.

Aflarea rezultatelor se face anonimizat, cu respectarea Regulamentului general privind protecţia datelor personale, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută de aceştia.

Candidaţii care depun/transmit prin mijloace electronice contestaţii completează şi semnează odeclaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă de faptul că nota acordată ca urmare asoluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Nota obţinută în etapa de soluţionare a contestaţiilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată în etapa de evaluare iniţială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă”, se mai arată în documentul cu precizări pentru BAC 2023.

FOTO DOCUMENT Ghidul de la Ministerul Educației pentru BAC 2023:

Calendar BAC 2023, sesiunea iunie-iulie:
  • 26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
  • 4 – 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
  • 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale
Ce trebuie să mai știi despre Bacalaureatul 2023:

Probele de competențe – în limba română, în limba maternă (după caz), într-o limbă de circulație internațională și cele digitale – au fost echivalate cu mediile din liceu la aceste discipline, după metodologia publicată de Ministerul Educației.

Programele pentru BAC 2023 au fost publicate în august 2022 în Monitorul Oficial. Fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu spunea că este vorba de conținuturile dinainte de pandemie.

Modele oficiale de subiecte pentru Bacalaureatul 2023 au fost publicate de Ministerul Educației în noiembrie anul trecut.

Întreaga serie de articole cu sfaturi pentru probele de BAC 2023 realizate de Edupedu.ro cu profesori din țară poate fi accesată aici: edupedu.ro/tag/sfaturi-bac/.

Foto: © Wave Break Media Ltd | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Am observat pe parcursul ultimilor ani ca din ce in ce mai multi elevi de liceu renunta la a mai pune mana pe o carte sau chiar pe un dex fie el si in varianta online dexonline .net . Acesta trebuie sa fie un semnal de alarma pentru sistemul educatiei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Coșul minim pentru un trai decent al unei familii cu doi copii de școală este de aproape 10.000 de lei pe lună, cu peste 15% mai mult ca anul trecut – raport / Educația – a patra cea mai mare presiune pe buget, după alimente, întreținerea casei și îmbrăcăminte

Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru anul 2023, raportată la luna septembrie, a fost de 9.978 de lei pe lună pentru o familie cu doi copii…
Vezi articolul
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ

Aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din școli a fost actualizată / A fost remediată funcționalitatea de calcul „majorare salarială”, potrivit Ministerului Educației

Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată, după cum a anunțat Ministerul Educației, potrivit inspectoratelor școlare. O noutate se referă că a fost remediată funcționalitatea de calcul „Majorare…
Vezi articolul