Ghid pentru profesori. Ce urmează după publicarea rezultatelor de la Titularizare, când sunt ședințele de repartizare și cui se adresează acestea

10.828 de vizualizări
Salariul unui profesor debutant
Foto: © Opolja | Dreamstime.com
Rezultatele de la concursul național de Titularizare 2023 au fost publicate, iar acum urmează contestațiile și apoi publicarea rezultatelor finale pe 26 iulie. Profesorii intră apoi în etapa ședințelor de repartizare. Iată care sunt cele mai importante momente pentru luna august și începutul lunii septembrie din punct de vedere al mobilității din învățământ.

Practic, potrivit metodologiei, acum urmează etapele de repartizare:

Pe 27 iulie are loc repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. a) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz. Adică aici se ocupă posturile titularizabile, cele cu viabilitate peste 4 ani, prin contracte pe perioadă nedeterminată. La această ședință participă candidații care au obținut peste 7 la Titularizare 2023.

Primul articol, 74 alin. (3), lit. a), prevede „repartizarea candidaţilor care au obţinut media de repartizare minimum 7 (şapte), conform art. 64 alin. (8), la concursul naţional, sesiunea 2023, indiferent de statutul acestora, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, la nivelul judeţului în care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, indiferent de judeţul în care au susţinut proba scrisă, ierarhizați pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, cu respectarea condiţiilor prezentei Metodologii; situaţiile excepţionale se soluţionează cu avizul Comisiei naţionale de monitorizare a concursului“.

Al doilea articol invocat, 80 alin. (9), prevede „Repartizarea candidaţilor pe posturi didactice/catedre se realizează în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, în limita numărului de posturi didactice/catedre din lista afișată pentru concurs, cu respectarea condițiilor prezentei Metodologii, în ordinea prevăzută la art. (74). În cazul notelor egale la proba scrisă se aplică prevederile art. 65.“

Iar în ședința de repartizare din 28 iulie participă candidații care au obținut peste 7 la Titularizare 2023, sunt deja titulari, și intră aici pentru detașare prin concurs. Mai participă și candidați aflați pe contract pe durata de viabilitate a postului, care vor ocupa postul pe care sunt angajați, pe perioadă nedeterminată. Ordinea este următoarea:

  1. cadrele didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. b) din Metodologie;
  2. cadrele didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. c) din Metodologie;
  3. cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei rămase cu norma didactică de predare incompletă, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. d) din Metodologie;
  4. cadrele didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. e) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz;
  5. repartizarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au participat la concursul naţional, sesiunea 2023, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. f) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz;

Pe 31 iulie are loc reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, iar în perioada 28 iulie – 25 august are loc emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră.

La ședința din 17-18 august sunt repartizate posturile de suplinire, deci prin contracte pe perioadă determinată. În această etapă participă candidații care au luat peste 7 la Titularizare 2023 și care fie nu au reușit să ocupe posturi titularizabile în ședința din 27 iulie, fie pentru disciplina lor nu au existat posturi titularizabile.

În ședința de repartizare din 22-23 august se repartizează tot posturile de suplinire și bineînțeles tot prin contracte pe perioadă determinată. În cele două zile sunt vizați candidații care au obținut note sub 7 la Titularizare 2023, candidați cu note peste 7 din ultimii 6 ani (2022, 2021, 2020, 2019, 2018, 2017), candidații cu note sub 7 din ultimii 3 ani (2022, 2021, 2020), candidați pe a doua specializare, conform Anexei 18 din Metodologie.

Metodologia de mobilitate poate fi descărcată de aici:

Foto: © Opolja | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Grupe de pregătire suplimentară pentru elevii de gimnaziu și liceu din Sibiu, organizate la Centrul Județean de Excelență – înscrieri deschise până pe 29 septembrie / Profesorii cu performanțe pot aplica să predea

Circa 25 de grupe de pregătire suplimentară pentru olimpiade și concursuri școlare sau pentru dezvoltarea de competențe vor fi organizate la Centrul Județean de Excelență din Sibiu, conform anunțului cu…
Vezi articolul

EXCLUSIV Instituția care concepe subiectele pentru Evaluarea Națională de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a: Scopul acestor evaluări nu este de a încuraja urmărirea obținerii de note, respectiv de calificative / În premieră, elevii claselor a II-a, a IV-a și a VI-a primesc punctaje în loc de coduri

Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare a transmis, într-un răspuns pentru Edupedu.ro, referitor la Evaluarea Națională de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, că scopul acestora „nu…
Vezi articolul

Ministerul Educației nu are suficienți bani în bugetul pe acest an pentru a cuprinde și majorarea de la 1 iunie a salariilor profesorilor și angajaților din școli, arată un memorandum aprobat de Executiv

Ministerul Educației a cheltuit deja 8,2 miliarde de lei, în primele trei luni ale acestui an, din bugetul de cheltuieli de personal, conform Ministerului Finanțelor. Informația apare într-un memorandum aprobat…
Vezi articolul

UPDATE Elevă care ar fi lipsit de la Olimpiada de Limba spaniolă în București, printre calificații la etapa națională de la Iași care începe pe 26 aprilie, susțin mai mulți elevi participanți / ISMB susține că eleva a fost prezentă la probă

O elevă de la Colegiul Național „Grigore Moisil” din Sectorul 6 al Bucureștiului, care a fost înscrisă la etapa pe sectoare a Olimpiadei Naționale de Limbi romanice (ONLR) – limba…
Vezi articolul