GHID pentru profesori: Ce urmează după publicarea rezultatelor de la Titularizare, când sunt ședințele de repartizare și cui se adresează acestea

37.421 de vizualizări
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului
Foto: Moose Photos – Pexels.com
Rezultatele de la concursul național de Titularizare 2020 au fost publicate pe 4 august, iar acum urmează contestațiile și apoi publicarea rezultatelor finale pe 11 august. Profesorii intră apoi în etapa ședințelor de repartizare. Iată care sunt cele mai importante momente pentru luna august și începutul lunii septembrie din punct de vedere al mobilității din învățământ, potrivit profesorului Adi Pintilie, administrator al grupului Titularizare2020-2021&Definitivat2020, grup pe care profesorii găsesc în permanență informații specializate, actualizate.

Preluarea explicațiilor și ghidului oferit de profesorul Adi Pintilie a fost făcută cu acordul acestuia.

Când au loc ședințele de repartizare pentru cadrele didactice

Pe 12 august are loc repartizarea cadrelor didactice angajate deja cu contract de muncă pe perioada viabilității postului, din 1 septembrie 2019, care au participat la Titularizare 2020 și au obținut minimum nota 7 și au și Definitivatul promovat.

Pe 13 august va avea loc repartizarea candidaților care au obținut minimum nota 7 la Titularizare 2020, indiferent de statutul lor, pe posturi titularizabile, adică: viabilitate de minim 4 ani, complete și vacante. Repartizarea se va face în ordine descrescătoare a notelor pe disciplina respectivă, în limita posturilor didactice titularizabile. Și candidații din alte județe care au dorit să fie repartizați, vor fi incluși aici, în funcție de notă obținută, fiind examen la nivel național.

Pe 14 august este repartizarea cadrelor didactice titulare sau aflate pe durata viabilitații postului, care au susținut Titularizare 2020, pentru completarea normei sau aflate în restrângere de activitate.

În zilele de 20 și 21 august are loc repartizarea candidaților care au obținut cel puțin 7 la Titularizare 2020 pe posturi de suplinire, având prioritate cei care au și continuitate pe baza unei medii mai mari de 7 și au participat și la Titularizare 2020.

În perioada 25-26 august sunt repartizate cadrele didactice care au obținut continuitate.

Iar pe 26-28 august are loc repartizarea candidaților care au obținut minimum nota 5 la Titularizare 2020, apoi mediile din 2019-2014.

În perioadele 2-3 septembrie și 4-8 septembrie va fi repartizarea și ocuparea posturilor rămase,la care participă inclusiv cei ce au susținut examenul de suplinire calificată sau necalificată.

Ce se întâmplă la ședințele de repartizare din perioada august- septembrie 2020 – ghidul profesorului Adi Pintilie

1. O notă peste 7 obținută la Titularizare nu înseamnă neapărat că persoana respectivă este cadru didactic titular. Pentru a deveni titular, pe perioadă nedeterminată, trebuie să existe posturi titularizabile la disciplina pe care ați dat examen. Ce înseamnă post titularizabil: vacant, viabil cel puțin 4 ani, complet. Lista posturilor titularizabile apare pe site-ul www.titularizare.edu.ro la sectiunea Posturi pe perioada nedeterminată. Pentru această sesiune au fost publicate peste 4 mii de posturi titularizabile.

Repartizarea acestor posturi se face în ordinea descrescătoare a notelor obținute la Titularizare 2020, indiferent de județul în care s-a susținut examen. Pentru a participa la repartizare în alt județ, un candidat va trebui să facă o cerere în perioada 6-7 august adresată ISJ la care va fi repartizarea.

Ședința de repartizare va avea loc pe 13 august.

2. Cei care nu au prins post titularizabil la repartizarea din 13 august, dar au obținut totuși peste nota 7 la Titularizare 2020 vor participa la ședința din 20-21 august. Sunt două zile pentru că ședințele sunt foarte obositoare și lungi și deseori se decalează programarile, așadar, e nevoie de două zile. La această ședința participă candidații cu note peste 7, care nu au avut posibilitatea să se titularizeze, inclusiv cei care au și continuitate și au participat la Titularizare 2020, evident obținând peste 7. Aceștia din urmă au prioritate la repartizare, ocupând postul dorit prin Continuitate.

3. În perioada 25-26 august are loc repartizarea continuităților. Care continuități? Cele pe baza unor medii între 5 și 7 din anii anteriori sau peste 7, dar fără promovarea Definitivatului sau fără Definitivat. Sunt foarte riscante aceste tipuri de continuități, deoarece, aceste posturi rămân în lista și pot fi luate de un candidat cu notă peste 7 în ședința din 20-21 august. De aceea, e necesar ca acești candidați, aflați în situația aceasta de continuitate să fi participat la Titularizare 2020 și să fi obținut peste 7.

4. Ceilalți, care au obținut note între 5 și 7 la Titularizare 2020, dar chiar și cei care au obținut peste 7, dar nu au prins nimic in ședința din 20-21 august, pot participa la ședințele din perioada 26-28 august. Evident, sunt 3 zile de ședințe, deoarece volumul de candidați si de repartizari va fi mai mare. Trebuie consultate site-urile inspectoratelor școlare județene cu o zi-două înainte de aceste ședințe pentru a vedea exact programarile. Repet, acestea vor fi decalate. Anul acesta, fiind an special, posibil să existe anumite reguli speciale, așadar, stati cu ochii pe ISJ în permanență.

5. Tot în ședința din perioada 26-28 august vor fi repartizați și cei care doresc un post pe baza mediilor peste 5 din perioada 2017-2019, respectiv peste 7 din perioada 2014-2019. De asemenea, se pot repartiza și candidați pe a doua specializare. A se citi art. 90 din Metodologie, cu toate alineatele și literele, pentru a vedea ordinea repartizărilor. E obligatoriu de citit acest articol, e unul dintre cele mai importante articole din Metodologie, ar trebui sa îl caute toți candidații, deoarece acolo se menționează exact ordinea de prioritate. Uneori, nici membrii din comisia de mobilitate nu cunsoc prea bine această ordine, așadar, este binevenit să se cunoască acest articol 90. (n.red. articolul 90 din Ordinul 5.259/2019 a fost completat prin Ordinul 4.302/2020)

6. Și începutul de septembrie este presărat cu ședințe de repartizare. Evident vor participa candidați rămași nerepartizati în ședințele anterioare sau care nu au post complet. Sunt șanse să apară posturi în urma unor detașari sau alte rocade, demisii, veniri, plecări de pe post, așadar, o prima ședință va fi în perioada 2-3 septembrie.

7. Va mai exista o ultima ședință de repartizare tot la început de septembrie, mai exact în perioada 4-8 septembrie. La această ședință de repartizare vor participa și cei care au susținut proba de suplinire calificată sau necalificată din 1 septembrie. De asemenea, vor putea participa și candidații nerepartizați sau cu normă incompletă din ședințele anterioare.

Încă mai pot apărea posturi, se fac rocade, e o dinamică destul de continuă în acea perioadă.

Dacă rămân posturi neocupate, acestea se mai pot oferi și după 15 septembrie și chiar în timpul anului școlar, în funcție de necesități.

Calendarul oficial al etapelor de mobilitate, după proba scrisă

Ocuparea prin concurs național a posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învățământ preuniversitar:

g) comunicarea rezultatelor inițiale; Termen: 4 august 2020

h) înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora la centrele de evaluare; Perioada: 4-5 august 2020

Notă: Contestațiile pot fi transmise și prin poștă electronică până la ora 12:00, în data de 5 august 2020, situație în care candidatul anexează la contestația transmisă și cartea/buletinul/adeverința de identitate. Numărul de înregistrare se comunică candidatului prin poștă electronică și prin afișare pe site-ul inspectoratului școlar.

i) soluționarea contestațiilor; Perioada: 5-10 august 2020

j) comunicarea rezultatelor finale; Termen: 11 august 2020

k) înregistrarea cererilor candidaților care solicită repartizarea pe posturi didactice/catedre vacante în alt județ sau în municipiul București, diferit de cel în care au susținut proba scrisă:

(i) depunerea/transmiterea cererilor de către candidaţi la inspectoratele școlare din județele/ municipiul București în care aceştia doresc repartizarea;

(ii) transmiterea informării, în scris, de către candidaţi, la inspectoratele școlare din județele/ municipiul București în care au susţinut proba scrisă, cu privire la faptul că solicită repartizarea în alt judeţ; Perioada: 6-7 august 2020

l) repartizarea cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au obținut minimum nota 7 (șapte) la proba scrisă în cadrul concursului național, sesiunea 2020, în condiţiile art. 62 alin. (13) din Metodologie; Termen: 12 august 2020

m) repartizarea candidaților care au obținut minimum nota 7 (șapte) la proba scrisă în cadrul concursului național, sesiunea 2020, indiferent de statutul acestora, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, ierarhizați pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a notelor; Termen: 13 august 2020

n) ședință de repartizare, în ordine, conform prevederilor Metodologiei, a:

(i) cadrelor didactice titulare, care au depus cereri în perioada de înscriere la concursul național, sesiunea 2020 și a cadrelor didactice titulare, a cadrelor didactice debutante, prevăzute la art. 21 alin. (4) lit. a) și alin. (6), respectiv a cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei rămase cu norma didactică incompletă din etapele anterioare pentru completarea normei didactice;

(ii) cadrelor didactice titulare, a căror restrângere de activitate a apărut în perioada aprilie-iulie 2020 și a cadrelor didactice titulare rămase cu restrângerea de activitate nesoluționată din etapele anterioare, în vederea soluționării restrângerii de activitate prin transfer sau detașare în interesul învățământului pentru restrângere de activitate nesoluționată;

(iii) candidaților cu statut de cadre didactice titulare în învățământul preuniversitar anterior înscrierii la concursul naţional, sesiunea 2020, cu păstrarea statutului de cadru didactic titular și a cadrelor didactice debutante, prevăzute la art. 21 alin. (4) lit. a) și alin. (6) din Metodologie, care au promovat examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2020, și au obținut minimum nota 7 (șapte) la proba scrisă în cadrul concursului național, sesiunea 2020, ierarhizați pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a notelor; Termen: 14 august 2020

o) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor după organizarea concursului naţional, sesiunea 2020; Termen: 14 august 2020

p) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră. Perioada: 14-21 august 2020

13) Stabilirea personalului didactic pensionat care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 80 alin. (1) din Metodologie și solicită reîncadrarea în funcția de personal didactic, în anul școlar 2020-2021, cu condiția suspendării pensiei pe durata reîncadrării, precum și stabilirea personalului didactic care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 28 alin. (4) și (5) din Metodologie, care se menține în activitate ca titular în funcția didactică, la cerere, în anul școlar 2020-2021, conform art. 81 din Metodologie:

a) ocuparea posturilor didactice/catedrelor, rămase vacante, de către cadrele didactice care au primit acordul de principiu privind reîncadrarea în funcția de personal didactic, în anul școlar 2020-2021, respectiv de către cadrele didactice care au primit acordul de principiu pentru menținerea în activitate ca titular în funcția didactică, la cerere, în anul școlar 2020-2021, conform art. 80 şi 81 din Metodologie, precum și de către cadrele didactice care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată, conform prevederilor art. 61 din Metodologie, și reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor; Termen: 14 august 2020

b) emiterea și comunicarea deciziilor. Perioada: 14-28 august 2020

14) Detașarea în interesul învățământului:

a) numirea, prin detașare în interesul învățământului, în funcțiile de conducere, îndrumare și control neocupate prin concurs; Până la data de 17 august 2020

b) repartizarea posturilor didactice/catedrelor, rămase neocupate, cadrelor didactice care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată, conform prevederilor art. 61 din Metodologie, precum și cadreleor didactice titulare pentru care s-a propus detașarea în interesul învățământului, în anul școlar 2020-2021 și reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor după etapa de detaşare în interesul învățământului; Termen: 18 august 2020

15) Soluționarea cererilor cadrelor didactice a căror reducere de activitate nu a fost soluționată în etapele anterioare:

a) înregistrarea, la inspectoratele școlare, a cererilor cadrelor didactice titulare, a căror reducere de activitate nu a fost soluționată prin transfer/completare de normă didactică, a cererilor cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei rămase cu norma didactică incompletă din etapele anterioare; Până la data de 17 august 2020

b) organizarea și desfășurarea, la nivelul inspectoratului, a probelor orale/intensiv/bilingv școlar și comunicarea rezultatelor; Perioada: 17-18 august 2020

c) soluționarea în ședință de repartizare, conform prevederilor Metodologiei, în ordine, a:

(i) cererilor de completare a normei didactice pe perioadă nedeterminată/determinată a cadrelor didactice titulare;

(ii) cererilor de completare a normei didactice pe perioadă determinată a cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei;

(iii) cererilor cadrelor didactice titulare aflate în restrângere de activitate prin transfer sau detașare în interesul învățământului pentru restrângere nesoluționată; (iv) cererilor cadrelor didactice care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată, conform prevederilor art. 61 din Metodologie; Termen: 19 august 2020

d) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră. Perioada: 20-28 august 2020

Notă. Începând cu data de 19 august 2020 şi după începerea cursurilor, prioritate la ocuparea posturilor didactice/catedrelor, în toate etapele și ședințele de repartizare au, în ordine, cadrele didactice titulare cu reducerea de activitate nesoluționată, cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care solicită completarea normei didactice și cadrele didactice care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată, conform prevederilor art. 61 din Metodologie.

16) Detașarea la cerere:

a) înregistrarea, la inspectoratele școlare, a dosarelor de înscriere, pentru continuitate la detașarea la cerere, respectiv detașare la cerere prin concurs sau concurs specific; verificarea și avizarea dosarelor de înscriere a candidaților de către comisia județeană/municipiului București de organizare și desfășurare a concursului; Perioada: 9-16 iulie 2020

Notă. În mod excepțional, cadrele didactice care nu au depus cereri de înscriere pentru detașare la cerere, în perioada 9-16 iulie 2020, pot depune cereri de înscriere pentru detașare la cerere, prin concurs specific, în data de 17 august 2020.

b) afișarea punctajelor la sediul și pe pagina web a inspectoratelor școlare; Termen: 17 iulie 2020

c) înregistrarea, la inspectoratele școlare, a contestațiilor privind punctajele acordate; Perioada: 17-20 iulie 2020

Notă: Contestațiile pot fi transmise și prin poștă electronică până la ora 16:00, în data de 20 iulie 2020, situație în care cadrul didactic anexează la contestația transmisă și cartea/buletinul/adeverința de identitate. Numărul de înregistrare se comunică cadrelor didactice prin poștă electronică și prin afișare pe site-ul inspectoratului școlar.

d) soluționarea contestațiilor la punctaje; Termen: 21 iulie 2020

e) organizarea și desfășurarea, la nivelul inspectoratului școlar, a probelor orale/intensiv/bilingv și comunicarea rezultatelor; Perioada: 17-21 iulie 2020

f) soluționarea în ședință de repartizare, conform prevederilor Metodologiei, în ordine, a:

(i) cererilor de completare a normei didactice pe perioadă nedeterminată/determinată a cadrelor didactice titulare;

(ii) cererilor de completare a normei didactice pe perioadă determinată a cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei;

(iii) cererilor cadrelor didactice titulare aflate în restrângere de activitate prin transfer sau detașare în interesul învățământului pentru restrângere nesoluționată;

(iv) cererilor cadrelor didactice care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată, conform prevederilor art. 61 din Metodologie;

(v) solicitărilor pentru detașare la cerere prin continuitate;

(vi) solicitărilor pentru detașare la cerere în ordinea descrescătoare a notelor și reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor; Termen: 20 august 2020

(vii) solicitărilor pentru detașare la cerere prin concurs specific în ordinea descrescătoare a punctajelor; Termen: 24 august 2020

g) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor ca urmare a soluționării detașărilor la cerere; Termen: 24 august 2020

h) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră. Perioada: 27-28 august 2020

17) Repartizarea candidaților care au obținut cel puțin nota 7 (șapte) la proba scrisă în cadrul concursului național, sesiunea 2020:

a) repartizarea în ședință, conform prevederilor Metodologiei, în ordine, a:

(i) cadrelor didactice titulare pentru completarea normei didactice pe perioadă nedeterminată/ determinată;

(ii) cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei pentru completarea normei didactice pe perioadă determinată;

(iii) cadrelor didactice titulare aflate în restrângere de activitate prin transfer sau detașare în interesul învățământului pentru restrângere nesoluționată;

(iv) cadrelor didactice care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată conform prevederilor art. 61 din Metodologie;

(v) candidaților care au obținut cel puțin nota 7 (șapte) la proba scrisă în cadrul concursului național, sesiunea 2020, în ordinea descrescătoare a notelor, având prioritate candidații care beneficiază și de prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul școlar 2020-2021 în baza mediei de repartizare minimum 7 (șapte), în condițiile prevăzute la art. 61 și 85 din Metodologie; Perioada: 20-21 august 2020

b) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor; Termen: 24 august 2020

c) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră. Perioada: 25-28 august 2020

18) Modificarea duratei contractelor individuale de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată pentru cadrele didactice prevăzute la art. 21 alin. (6) din Metodologie:

a) stabilirea, în consiliile de administrație ale unităților de învățământ, a modificării duratei contractelor individuale de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată pentru cadrele didactice prevăzute la art. 21 alin. (6) din Metodologie; Perioada: 20-21 august 2020

b) transmiterea hotărârilor consiliilor de administrație ale unităților de învățământ la inspectoratele școlare; Termen: 24 august 2020

c) emiterea deciziilor privind modificarea duratei contractelor individuale de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată pentru cadrele didactice prevăzute la art. 21 alin. (6) din Metodologie; Perioada: 25-26 august 2020

d) emiterea și comunicarea deciziilor de transfer, pretransfer și detașare pentru cadrele didactice prevăzute la art. 21 alin. (6) care au participat la aceste etape de mobilitate și au promovat examenul național de definitivare în învățământ, sesiunea 2020. Perioada: 27-28 august 2020

19) Stabilirea prelungirii duratei contractelor individuale de muncă, în anul școlar 2020-2021, pentru cadrele didactice angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, conform prevederilor art. 61 și 85 din Metodologie:

a) înregistrarea cererilor cadrelor didactice care au primit acorduri de principiu și nu au depus cereri de prelungire a duratei contractelor individuale de muncă pe perioadă determinată în anul școlar 2020-2021, în perioada 10-15 iunie 2020; Termen: 17 august 2020

b) repartizarea cadrelor didactice care îndeplinesc condițiile privind prelungirea duratei contractelor individuale de muncă, în anul școlar 2020-2021, conform prevederilor art. 61 și 85 din Metodologie și reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor; Perioada: 25-26 august 2020

c) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră. Perioada: 26-28 august 2020

20) Repartizarea posturilor didactice/catedrelor, rămase neocupate, pe perioadă determinată:

a) înregistrarea, la inspectoratele școlare, a cererilor de înscriere, însoțite de documentele solicitate în acestea, a candidaților care solicită angajare pe perioadă determinată în baza mediilor de repartizare obținute la concursurile naţionale, sesiunile 2019, 2018, 2017, 2016, 2015 sau 2014; verificarea și avizarea dosarelor de către comisia de mobilitate a personalului didactic din învățământul preuniversitar; Perioada: 9-16 iulie 2020

Notă. În mod excepțional, candidații care nu au depus cereri pentru angajare pe perioadă determinată în anul școlar 2020-2021, în perioada 9-16 iulie 2020, pot depune cereri în data de 17 august 2020.

b) organizarea și desfășurarea, la nivelul inspectoratului școlar, a probelor orale/intensiv/bilingv și comunicarea rezultatelor; Perioada: 22-23 iulie 2020

c) repartizarea, la nivelul inspectoratului școlar, a posturilor didactice/catedrelor rămase neocupate, conform prevederilor art. 90 din Metodologie și reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor;

d) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră. Perioada: 26-28 august 2020

21) Atribuirea posturilor didactice/catedrelor rămase neocupate, în regim de plată cu ora:

a) înregistrarea dosarelor pentru încadrare în regim de plată cu ora la unitățile de învățământ și la inspectoratele școlare; Zilele: 28 și 31 august 2020

b) atribuirea orelor neocupate în regim de plată cu ora personalului didactic titular la nivelul unităților de învățământ, prin decizie a directorilor unităților de învățământ, acordarea avizului pentru încadrare în regim de plată cu ora personalului didactic titular din alte unități de învățământ, personalului didactic asociat și personalului didactic pensionat și depunerea/transmiterea acestuia la inspectoratele școlare; Termen: 1 septembrie 2020

c) transmiterea, la inspectoratele școlare, a:

(i) listei posturilor didactice/catedrelor complete și incomplete rămase neocupate;

(ii) listei posturilor didactice/catedrelor ocupate în regim de plată cu ora, precum și a listei posturilor didactice/catedrelor complete și incomplete ramase neocupate datorită neprezentării la post a candidaților repartizați în etapele anterioare;

d) atribuirea orelor neocupate în regim de plată cu ora personalului didactic angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată la nivelul unității;

e) acordarea avizului pentru încadrare în regim de plată cu ora personalului didactic angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată în alte unitați de învățământ și depunerea/transmiterea acestui aviz la inspectoratele școlare; Perioada: 1-2 septembrie 2020

f) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră. Perioada: 2-4 septembrie 2020

22) Organizarea, la nivelul județului/municipiului București, a concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar:

a) depunerea și înregistrarea dosarelor şi revizuirea fișelor de înscriere; Perioada: 26-27 august 2020

b) organizarea și desfășurarea, la nivelul inspectoratului școlar, a probelor orale/intensiv/bilingv și comunicarea rezultatelor; Zilele: 28 și 31 august 2020

c) desfășurarea probei scrise și comunicarea rezultatelor; Termen: 1 septembrie 2020

d) înregistrarea contestațiilor, analizarea, rezolvarea acestora și comunicarea rezultatelor finale. Perioada: 1-3 septembrie 2020

23) Organizarea, la nivelul județului/municipiului București, a testării pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar:

a) depunerea și înregistrarea dosarelor de înscriere; Perioada: 27-28 august 2020

b) desfășurarea probei scrise, a interviului în cadrul testării și comunicarea rezultatelor; Perioada: 31 august-1 septembrie 2020

c) înregistrarea contestațiilor, analizarea, rezolvarea acestora și comunicarea rezultatelor finale. Perioada: 1-3 septembrie 2020

24) Repartizarea candidaților prevăzuți la art. 84 alin. (13) care solicită detașare la cerere în baza hotărârii comisiei paritare constituite la nivelul inspectoratului școlar și a punctajului: a) depunerea și înregistrarea dosarelor candidaților; Termen: 2 septembrie 2020

b) afișarea punctajelor la sediul și pe pagina web a inspectoratelor școlare; Termen: 3 septembrie 2020

c) înregistrarea contestațiilor la punctaje la inspectoratele școlare; Perioada: 3-4 septembrie 2020

d) soluționarea contestațiilor, afișarea punctajelor finale la sediul și pe pagina web a inspectoratelor școlare, analizarea cererilor în comisiile paritare constituite la nivelul inspectoratelor școlare și transmiterea listelor cuprinzând candidații pentru care se solicită avizul în vederea detașării la Ministerul Educației și Cercetării. Termen: 7 septembrie 2020

25) Repartizarea posturilor didactice/catedrelor rămase neocupate în ședință de repartizare organizată la nivelul inspectoratului școlar, în ordine, după cum urmează:

a) repartizarea candidaților conform prevederilor art. 94 alin. (7) din Metodologie;

b) repartizarea candidaților conform prevederilor art. 96 alin. (3) din Metodologie; Perioada: 2-3 septembrie 2020

c) repartizarea candidaților conform prevederilor art. 102 alin. (1) și (2) din Metodologie; d) ocuparea posturilor didactice/catedrelor rămase neocupate, conform prevederilor art. 103 alin. (1) și (2) din Metodologie; Perioada: 4-8 septembrie 2020

e) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră. Perioada: 3-10 septembrie 2020

Notă: În perioada 31 august-4 septembrie 2020 se pot efectua detașări în interesul învățământului, conform prevederilor art. 82 alin. (1)-(5) din Metodologie, pentru cadrele didactice titulare anterior concursului național, sesiunea 2020, precum și pentru cadrele didactice debutante din învățământul preuniversitar de stat și particular, prevăzute la art. 21 alin. (4) lit. a) și (6) din Metodologie, care au promovat examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2020. Aceste detașări nu se consideră în afara Calendarului și nu se analizează în cadrul comisiilor paritare constituite la nivelul inspectoratelor școlare, iar pentru aceste detașări nu este necesar avizul Ministerului Educației și Cercetării.”

2. Punctul II se modifică şi va avea următorul cuprins: „II. Transmiterea la Ministerul Educației și Cercetării a situației statistice globale privind repartizarea candidaților şi încadrarea personalului didactic de predare pe posturi didactice/catedre în învăţământul preuniversitar. Termen: 28 septembrie 2020

Photo by Moose Photos from Pexels


6 comments
  1. Buna ziua,

    In vara voi fi proaspat absolventa a PIPP si doresc sa ocup un post in invatamantul prescolar, asa dar voi fi debutant iar cunostintele mele in zona de titularizare sunt minime.

    Daca doresc sa ocup un post, nu neaparat titularizabil, si am minim 7, in ce etapa ma incadrez? MeNtionez ca, din motive personale, pentru primul an in invatamant doresc sa ocup un post netitularizabil.

  2. De ce nu se face repartizare online că la EN?Fiecare profesor scrie 10-20 de opțiuni.Pentru a evita suprasolicitarea personalului fiecare profesor poate primi o parolă și nume utilizator ,scrie opțiunile și apoi se face repartizarea.

  3. De ce nu se face repartizare computerizată ca la licee?Sistemul există ar putea fi folosit și aici!Suntem dornici de inovare!Să facem primul pas spre siguranță fizica a participanților:repartizare computerizată ca la licee.

  4. Cum e încadrarea la plata a cu ora pentru pensionari? Tot nu înțeleg. Mai este interviu, câte și unde se depun dosare? Ședința publica? Datele se pot schimba. Nu poți sa stai în ISJ 3 zile. Trebuie sa se știe concret și, mai ales, on-line!

  5. Mi se pare normal ca ședințele sa fie online.Pentru toată lumea.Cazurile de covid sunt in creștere si pentru siguranta tuturor cea mai bună soluție este online.

  6. Ori este pandemie,ori ne foim toata luna august pe la isj !! Ce dracu!sunt tampiti cei din minister si habarnisti!!cine moare intre timp ca tu..cel ramas fara ore sa apuci ceva!! Va bateti joc de tot ceea ce inseamna invatamant!de profesori umiliti!de un sistem imposibil…!!rusine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Coaliția de Guvernare a decis „acordarea unui sfert din diferența de salariu, în conformitate cu legea salarizării unitare, cuvenită salariaților din sistemul public”. Ce înseamnă asta pentru profesori și personalul din Educație

Acordarea unui sfert din diferența de salariu în conformitate cu legea salarizării unitare cuvenită salariaților din sistemul public este una din deciziile anunțate în urma ședinței liderilor din coaliție de…
Vezi articolul