Ghid pentru părinți – completarea fișei de înscriere la clasa pregătitoare 2023

7.494 de vizualizări
Foto: © Evgenyatamanenko | Dreamstime.com
În perioada 3-18 mai, părinții completează cererea-tip de înscriere, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, potrivit calendarului oficial. Cererea-tip cuprinde următoarele timpuri de date: date privind solicitantul (părinții sau reprezentantul legal), date privind copilul, date privind înscrierea în clasa pregătitoare, criterii generale de departajare și informații suplimentare.

Circumscripțiile școlare au fost publicate pe site-urile inspectoratelor școlare pe 30 martie, după cum a scris Edupedu.ro. Vezi aici listele școlilor arondate și cifra de școlarizare pentru clasa pregătitoare.

Instrucțiuni de completare a cererii-tip de înscriere în clasa pregătitoare 2023 – etapa I:

Punctul 1 – Date privind solicitantul

  • Datele referitoare la domiciliul/reședința copilului se vor completa pe baza documentelor justificative prezentate de solicitant;
  • Pot fi solicitanți: părinții (tatăl, mama) sau reprezentantul legal al copilului pentru care se solicită înscrierea;
  • În cazul părinților divorțați se va depune la dosar o hotărâre judecătorească definitivă din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească și unde a fost stabilit domiciliul minorului.

Punctul 2 – Date privind copilul

  • Se completează cu datele personale din certificatul de naștere al copilului;
  • Naționalitatea este câmp ce va fi completat în baza declarației solicitantului;
  • Se completează unitatea școlară de circumscripție, în baza arondării domiciliului/reședinței declarat(e) a(l) copilului.

Punctul 3 – Date privind înscrierea în clasa pregătitoare

  • Se completează la punctul 3a) tipul înscrierii din tabelul de mai jos aferent criteriilor de înscriere aplicabile situației copilului.
  • Opțiunile privind unitatea școlară dorită, limba de predare și alternativa educațională la care se solicită înscrierea copilului:
    • Dacă solicitantul optează pentru înscrierea la unitatea școlară de circumscripție, se bifează prima opțiune (b1) de la punctul 3b). Dacă s-a bifat această opțiune, următoarea opțiune nu mai poate fi bifată;
    • Dacă solicitantul optează pentru altă unitate școlară decât cea de circumscripție, se bifează a doua opțiune (b2) de la punctul 3b) și se înscrie denumirea sau codul SIIIR al unității la care se dorește înscrierea;
      • Dacă s-a bifat opțiunea (b2), solicitantul va menționa dacă, în cazul în care cererea este respinsă din lipsă de locuri, dorește înscrierea în unitatea școlară de circumscripție (prin bifarea punctului b2.1).
    • Se completează limba de predare (maternă) solicitată, la punctul 3c);
    • Se completează, opțional, alternativa educațională la punctul 3d). Aceasta poate fi: Tradițională (cea implicită), Waldorf, Step by step, Montessori, Freinet, Pedagogie curativă, Învățământ special;

Punctul 4 – Date despre frații/surorile copilului

  • Se completează doar cu informațiile despre frații/surorile copilului, care vor fi elevi în anul școlar 2023-2024;
  • Se completează denumirea sau codul SIIIR al unității în care vor fi elevi în anul școlar 2023-2024. În cazul în care fratele/sora va fi elev nou în învățământ în anul școlar 2023-2024, în câmpul din coloana unității școlare se scrie “necunoscut”.

Punctul 5 – Criterii generale de departajare

  • se completează doar dacă se solicită înscrierea la altă școală decât cea de circumscripție (dacă s-a bifat opțiunea (b2) de la punctul 3);
  • se bifează doar acele puncte pentru care există documente justificative depuse odată cu prezenta cerere, în baza criteriilor generale de departajare prevăzute în Metodologie, articolul 10 (2).

Punctul 6 – Informații suplimentare

  • Opțional, în cazul în care părintele/reprezentantul legal dorește participarea copilului la orele de Religie, acesta își manifestă opțiunea prin bifarea căsuței corespunzătoare și prin completarea cultul religios dorit;
  • Opțional, dacă unitatea de învățământ organizează programul „Școala după școală” și părintele/reprezentantul legal este interesat în participarea copilului la acest program, se bifează căsuța corespunzătoare;”
Cererea-tip de înscriere în clasa pregătitoare 2023 – etapa I:

Părinții ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani până la data de 31 august inclusiv au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, se arată în metodologie.

Părintele poate solicita, prin bifarea în cererea-tip de înscriere, ca locul la şcoala de circumscripţie să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu este înscris la unitatea de învăţământ pentru care părintele a făcut opţiunea, din lipsă de locuri libere, potrivit ghidului Ministerului Educației.

Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2023 au nevoie de recomandare de la grădiniță sau de la unitatea de învățământ la care sunt, pentru înscrierea în învățământul primar. Cei au fost în străinătate sau nu au mers la grădiniță vor fi evaluați psihosomatic. Vezi aici în ce perioadă se desfășoară evaluarea acestora.

Procedura de înscriere în clasa pregătitoare poate fi consultată aici.

Foto: © Evgenyatamanenko | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Cererea-tip pentru înscrierea în clasa pregătitoare 2023 a fost publicată. Pe 3 mai încep înscrierile
DOCUMENTE Circumscripțiile școlare pentru înscrierea la clasa pregătitoare 2023, publicate de inspectoratele școlare. Părinții pot găsi în listă școala de care aparțin, conform domiciliului
OFICIAL Înscrierile în clasa pregătitoare 2023 au loc între 3 și 18 mai / Circumscripțiile școlare vor fi afișate pe 30 martie
Clasa pregătitoare 2023 – Model de cerere pentru părinți. Copiii care împlinesc 6 ani în 2023, dar după data de 1 septembrie, au nevoie de o recomandare de la grădiniță pentru înscriere. Cei care vin din străinătate sau nu au mers la grădiniță vor fi evaluați psihosomatic
GHID Înscrierea în clasa pregătitoare 2023. Părinții care își înscriu copiii la altă școală decât cea de circumscripție pot bifa să le fie locul păstrat la școala de care aparțin / Răspunsuri de la Ministerul Educației la cele mai frecvente întrebări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reclamația Ligii Studenților din Iași la adresa Universității de Medicină „Grigore T. Popa”, după ce prezența în sesiune a fost condiționată de vaccinare sau un test negativ, respinsă definitiv de instanță ca nefondată

Curtea de Apel Iași a respins definitiv reclamația făcută de Liga Studenților din Iași la adresa Universității de Medicină „Grigore T. Popa”, care a condiționat prezența fizică la sesiunea din…
Vezi articolul