Ghid pentru Evaluarea Națională 2021 – Cum se desfășoară probele scrise, informații pentru elevi și profesori

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Evaluarea Națională 2021 pentru absolvenții de clasa a VIII-a este primul examen național din acest an. Probele scrise încep pe 22 iunie și se încheie pe 25 iunie, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației.

Calendarul examenului este următorul:

Regulile din ziua examenului

Accesul în unitatea de învățământ se realizează până la ora 8:30, potrivit metodologiei de examen.

Probele scrise pentru Evaluarea Națională încep la ora 09:00.

Nu mai este măsurată temperatura candidaților la intrarea în școală, potrivit adresei Ministerului Educației.

Candidații și cadrele didactice participante vor purta mască de protecție pe toată durata concursului, în interiorul instituțiilor.

În intervalul 08:30 – 09:00, asistenții pregătesc debutul probei prin: legitimarea și instruirea elevilor, împărțirea broșurilor.

Se interzice candidaților la evaluarea națională să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de
învățământ/centrul de examen în acest scop.

Candidații care refuză depozitarea obiectelor menționate în sala stabilită de comisie în acest
scop nu sunt primiți în examen.

Se interzice candidaților la Evaluarea Națională să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și altele asemenea ori în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri,
formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

Se interzice candidaților să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și altele asemenea, sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, telefoane mobile, căști audio, precum și orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la rețele de socializare, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare cu alți candidați/asistenți din unitatea/unitățile de învățământ/centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.

Se interzice candidaților să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare.

Încălcarea regulilor menționate va fi considerată fraudă/tentativă de fraudă, iar candidații respectivi sunt eliminați de la proba respectivă, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materiale interzise/ciorne/foi din lucrările scrise.

Candidații eliminați de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă primesc nota 1 (unu) pe lucrarea scrisă.

Candidații care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim prevăzut pentru rezolvarea subiectelor, pot părăsi centrul de examen cel mai devreme după o oră de la distribuirea subiectelor în săli.

Durata fiecărei probe de examen este de 120 de minute, iar în sala de examen rămân ultimii trei elevi până la predarea lucrării și de către ultimul candidat.

Toate sălile în care se desfășoară activități specifice Evaluării Naționale vor fi supravegheate audio-video și vor avea pe ușă anunțul privind monitorizarea.

Depozitarea bagajelor în sala special destinată va fi monitorizată audio-video.

Camerele sistemului de supraveghere audio-video în sălile de examen vor fi instalate astfel
încât să asigure vizibilitatea tuturor persoanelor din sală și să nu poată fi obturate prin
prezența persoanelor sau a unor obiecte.

În sălile de examen camerele vor surprinde cel puțin frontal toți candidații precum și toate
acțiunile și dialogurile persoanelor aflate în sală.

În sălile de preluare/multiplicare a subiectelor camerele vor surprinde în totalitate acțiunile
și dialogurile membrilor comisiei în activitățile de preluare/tipărire/multiplicare a subiectelor, precum și monitoarele calculatoarelor folosite la descărcarea/tipărirea/multiplicarea subiectelor.

Înainte de multiplicarea subiectelor, președintele se va asigura că acestea sunt tipărite corect, prin confruntare cu varianta electronică.

Secretizarea lucrărilor se face de către asistenți, după verificarea scrierii corecte a datelor de identificare ale elevului.

Pentru ștampilarea lucrărilor scrise şi a ciornelor se utilizează exclusiv ștampila tip – Comisie de Examen.

Președintele Comisiei de Examen nu va semna lucrările scrise.

La predarea lucrărilor scrise, elevii vor semna procesul verbal de predare-primire.

Se va consemna pe lucrare și în procesul verbal numărul total de pagini scrise.

În Centrul de examen se va realiza capsarea lucrărilor, în laterala din partea stângă, în trei locuri – sus, mijloc și jos, așezate sub formă de caiet, în ordinea paginilor.

În Centrul de examen nu se numerotează lucrările.

Predarea lucrărilor la comisia județeană se face de către președintele comisiei și un
membru/secretar însoțiți de reprezentanți ai MAI.

În fiecare zi în care se desfășoară probe scrise, la ora 15.00 se afișează
baremele de evaluare și notare, iar Edupedu.ro le publică pe site.

Afișarea rezultatelor elevilor se realizează și în format letric la Centrul de examen și se
păstrează pe o perioadă de o lună de la data afișării. Afișarea rezultatelor elevilor pe site-ul evaluare.edu.ro va fi anunțată de Edupedu.ro.

Cererea tip pentru depunerea contestațiilor a fost publicată de minister.

Toate documentele rezultate în urma activităților desfășurate în centru (declarații, angajamente, procese verbale, ciorne, lucrări anulate etc.), se arhivează timp de doi ani
în unitatea de învățământ.

Cataloagele se arhivează în unitate cu termen de păstrare permanent.

Media obținută la Evaluarea Națională este un criteriu esențial pentru admiterea în învățământul liceal.

Metodologia de desfășurare a examenului poate fi descărcată de aici.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version