Profesorii de gimnaziu care vor să îi introducă pe elevi în domeniul Roboticii au de acum la dispoziție, gratuit, 12 activități de învățare cu aplicații practice ale acesteia în viața de zi cu zi și programare în Scratch și GeoGebra. Cele 12 lecții multimedia au fost concepute de profesori români, cu respectarea curriculumului național și fac parte din programul „Școala din Viitor” al Fundației Vodafone. Robotica este una dintre cele 4 tematici (Ecologie, Inteligență digitală, Robotica și Pregătiți pentru viitor) care conțin câte 12 lecții cross-curriculare de tip e-learning, pe care profesorii și diriginții le pot folosi atât în lecțiile normale din timpul anului școlar, în Săptămâna verde, în Școala Altfel, în programele remediale sau de tip Școală după școală, precum și ca elemente de conținut digital pentru disciplinele STREAM (Științe, Tehnologie, Citire/Scriere – Read/Write -, Inginerie – Engineering -, Arte, Matematică).
- Înscrieri deschise la Conferința Națională Școala din viitor – resurse și conținut transdisciplinar pentru profesorii de gimnaziu, organizată în format FIZIC, la București, pe 15 octombrie 2024. Locurile sunt limitate. participarea este posibilă doar cu înscriere prealabilă.
Profesorii care vor să aplice Robotica la clasă au la dispoziție ghidul didactic realizat de cadre didactice din România, ghid în care sunt detaliate competențele generale, competențele digitale, competențele specifice ale fiecărei activități, abilitățile dezvoltate în cadrul parcursurilor de învățare, precum și corespondența cu competențele-cheie din Curriculumul Național. Descarcă de aici, în format .PDF, un ghid didactic exemplificativ proiectat pentru a-i ajuta pe profesori să aplice la clasa tema Robotica.
Pe parcursul celor 12 lecții/activități de învățare, elevii vor afla ce este un algoritm și cum sunt folosiți algoritmii în programarea roboților. Vor învăța folosirea sistemului binar pentru calcularea numerelor, vor vorbi despre diverse limbaje de programare și rolul programării în funcționarea dronelor și automatizarea meseriilor. Vor înțelege rolul roboților în explorarea spațială și vor învăța despre importanța senzorilor infraroșii în funcționarea acestora. Tot în cadrul acestei teme, elevii vor vorbi despre casele inteligente, despre folosirea tehnologiilor moderne pentru a crea locuințe confortabile și eficiente energetic, vor învăța să programeze sisteme de iluminare folosind Scratch și să proiecteze o casă în Geogebra, aplicând cunoștințele de matematică și proiectare.
În parcurgerea fiecărei activități, elevii îl au ca ajutor pe roboțelul V, cu care copiii interacționează alegându-și un avatar din 12 variante posibile.
Pentru a deschide fiecare lecție, elevii și profesorii pot lucra de pe tabletă, smartphone sau de pe calculator, cu conexiune stabilă la internet. Ei pot accesa activitățile multimedia fie accesând linkul de pe platformă, fie scanând codul QR aferent fiecărei lecții.
Cele 12 lecții/activități care compun tema Robotică sunt următoarele:
Activitatea 1: Mediul digital și activitatea umană
În cadrul acestei lecții, elevii vor învăța despre funcționarea creierului uman și conceptul de algoritm, descoperind cum sunt folosiți algoritmii în programarea roboților. De asemenea, vor explora schemele logice, blocurile fundamentale ale acestora și exemple concrete de algoritmi. Elevii vor afla despre legile roboticii enunțate de Isaac Asimov și despre utilizarea sistemului binar pentru calcularea numerelor. Vor învăța despre diverse limbaje de programare și rolul programării în funcționarea dronelor și automatizarea meseriilor. La final, elevii vor fi evaluați prin exerciții care le verifică înțelegerea conceptelor învățate, consolidându-le cunoștințele.
Activitatea 2: Mini curs de robotică
Elevii vor descoperi în cadrul lecției „Mini curs de robotică” rolul esențial al roboților în explorarea spațială și vor învăța despre importanța senzorilor infraroșii în funcționarea acestora. Activitatea va acoperi aspecte precum misiunile pe Marte, diferențele între Marte și Pământ, precum și utilizarea senzorilor pentru detectarea obiectelor. De asemenea, vor descoperi istoria și evoluția roboților, de la cei din trecutul îndepărtat până la modelele avansate de astăzi, și vor analiza realizările remarcabile ale roverului Curiosity și sondei Voyager 1.
Activitatea 3: Case inteligente
În cadrul acestei activități, elevii vor învăța despre casele inteligente, utilizarea tehnologiilor moderne pentru a crea locuințe confortabile și eficiente energetic, precum și despre diverse dispozitive electronice controlabile prin aplicații. Elevii vor explora sistemele inteligente de acces și avantajele acestora, precum și dispozitivele multimedia și electrocasnicele inteligente. Vor învăța să programeze sisteme de iluminare folosind Scratch și să proiecteze o casă în Geogebra, aplicând cunoștințele de matematică și proiectare. În final, vor calcula costul izolării termice a unei case. Evaluarea se va face prin exerciții care verifică înțelegerea conceptelor legate de casele inteligente și economisirea energiei, consolidând cunoștințele dobândite.
Activitatea 4: Roboți casnici
În această activitate, elevii vor descoperi cum roboții casnici, precum aspiratoarele inteligente și roboții de bucătărie, ajută la îndeplinirea sarcinilor zilnice. Vor învăța despre tehnologiile avansate utilizate de acești roboți, inclusiv senzorii infraroșii și cu ultrasunete, și cum acestea contribuie la curățarea eficientă a locuinței. De asemenea, vor explora programarea unui aspirator inteligent și vor afla despre importanța tehnologiilor precum LiDAR, învățarea automată și conectivitatea Wi-Fi.
Activitatea 5: Vehicule autonome și electrice
În această activitate, elevii vor descoperi cum senzorii, camerele video și sistemele de radar colaborează pentru a permite vehiculelor să detecteze obstacole, să evalueze distanțe și să ia decizii de conducere. Activitatea va include o analiză a nivelurilor de autonomie, de la asistența parțială la conducerea complet autonomă, și a provocărilor actuale, inclusiv costurile ridicate și limitările tehnice. Elevii vor învăța conceptele de mărimi direct și invers proporționale prin exemple practice legate de mașinile autonome și vor crea un autobuz autonom în Scratch, înțelegând astfel cum codul programat influențează comportamentul vehiculului.
Activitatea 6: Creierul unui robot
Activitatea de învățare „Creierul unui robot” le va dezvălui elevilor structura și funcțiile creierului uman, componentele unui calculator și similitudinile dintre creier și procesor. De asemenea, elevii vor explora tipurile de memorie RAM și ROM și senzorii roboților prin comparație cu organele de simț umane. La final, elevii vor fi evaluați prin exerciții care verifică înțelegerea conceptelor discutate, asigurând consolidarea cunoștințelor.
Activitatea 7: Cloud computing și IoT
În cadrul acestei activități, elevii vor învăța despre platformele de colaborare în Cloud și beneficiile acestora, ce este cloud computing și Internet of Things (IoT). Vor descoperi cum IoT permite conectarea și controlul dispozitivelor pentru economisirea energiei și eficiența energetică. Elevii vor explora aplicații IoT în diverse domenii, cum ar fi sănătatea și transportul. La final, vor fi evaluați prin activități interactive, demonstrându-și înțelegerea despre cloud computing și IoT.
Activitatea 8: Roboți pentru incluziune
În această activitate, elevii vor învăța despre impactul tehnologiei moderne, inclusiv al roboților de asistență personală, asupra vieții persoanelor cu dizabilități și afecțiuni severe. Vor descoperi beneficiile și limitările acestor tehnologii, explorând inteligența artificială, senzorii avansați și exoscheletele. Elevii vor studia viața și realizările lui Stephen Hawking, înțelegând cum tehnologia i-a permis să contribuie la știință în ciuda limitărilor fizice. Vor învăța să programeze o dronă de supraveghere cu aplicația GeoGebra, creând și personalizând modele de drone. La final, elevii își vor testa cunoștințele despre rolul și limitările roboților asistenți, primind o diplomă de finalizare a activității.
Activitatea 9: Instrumente virtuale și aplicații conexe
În această activitate, elevii vor explora universul Inteligenței Artificiale și al hologramelor, învățând cum funcționează asistenții virtuali precum ChatGPT și DALL-E și cum tehnologiile avansate transformă ideile în rezultate concrete. Activitatea va include concepte cheie precum Machine Learning și Deep Learning și va examina diferite programe AI și modalități de vizualizare a modelelor 3D, inclusiv realitatea augmentată și hologramele.
Activitatea 10: Dronele de ajutor
În cadrul acestei activități, elevii vor învăța ce sunt dronele și cum funcționează, descoperind clasificarea și componentele acestora. Vor explora utilizările dronelor în intervenții medicale, monitorizarea traficului, irigare și inspecțiile tehnice. De asemenea, vor învăța despre folosirea dronelor în situații de urgență și misiuni de salvare, precum și regulile și certificările necesare pentru utilizarea acestora. La final, elevii vor fi evaluați prin activități interactive care implică completarea textelor și alegerea răspunsurilor corecte.
Activitatea 11: Protecția și prevenirea dezastrelor
În această activitate, elevii vor descoperi conceptele cheie ale protecției civile și importanța măsurilor de prevenire și răspuns în caz de dezastre naturale. Vor înțelege rolul instituțiilor naționale și europene, cum ar fi Departamentul pentru Situații de Urgență și Centrul de Coordonare a Răspunsului la Situații de Urgență, în gestionarea situațiilor de urgență. Vor explora cauzele cutremurelor și măsurile de siguranță adecvate, inclusiv utilizarea tehnologiei și a roboților pentru prevenirea și intervenția în caz de dezastre. De asemenea, vor învăța despre importanța modernizării infrastructurii și a educației pentru a reduce impactul dezastrelor și pentru a îmbunătăți pregătirea și răspunsul în situații critice.
Activitatea 12: Activități recreative și sportive
În cadrul acestei activități, elevii vor învăța despre roboții sportivi. De asemenea, vor descoperi senzorii și protezele bionice utilizate în sport. Vor afla despre beneficiile sportului pentru sănătate și impactul negativ al sedentarismului, precum și despre diverse locuri pentru activități sportive. Vor explora activități recreative și hobby-uri pentru un stil de viață echilibrat. La final, elevii vor fi evaluați prin selectarea răspunsurilor corecte și completarea textelor, primind feedback și oportunitatea de a corecta răspunsurile incorecte.
Conferința Națională Școala din viitor – resurse și conținut trandisciplinar pentru profesorii de gimnaziu, București 15 octombrie 2024
Pentru lansarea pachetului educațional, Fundația Vodafone din România, în parteneriat cu Edupedu.ro, organizează la București, pe 15 octombrie 2024, de la ora 13:30, Conferința Națională Școala din viitor – resurse și conținut transdisciplinar pentru profesorii de gimnaziu. Înscrierile sunt deschise prin completarea formularului de aici. Locurile sunt limitate, participarea este posibilă doar cu înscriere prealabilă.
Prin formularul de înregistrare puteți alege să participați la workshopul de formare pentru utilizarea noțiunilor de Robotică. algoritmi, programare și automatizare – de la teorie la practică, în lecțiile predate la școală. Despre platformele de colaborare în Cloud și beneficiile acestora, ce este cloud computing și Internet of Things (IoT). Despre impactul tehnologiei moderne, inclusiv al roboților industriali, cei de uz casnic și cei de asistență personală, asupra vieții oamenilor. Care sunt beneficiile și limitările acestor tehnologii.
Invitatul special la acest atelier este Mihai Peca, specialist programe de certificare, formator, ECDL Romania – ICDL Certification, iar formatorul este profesorul Radu Jugureanu.
În cadrul conferinței care se va desfășura în format fizic la ARCUB, în București, pe 15 octombrie 2024, va vorbi profesorul Mircea Miclea, fost ministru al Educației, fondatorul școlii cognitive în psihologia românească. Profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cercetător și fondator al Institutului de cercetare-dezvoltare Cognitrom, care dezvoltă produse la intersecția dintre psihologie si tehnologie, Mircea Miclea va vorbi despre ce înseamnă să fii profesor în școala din viitor, care sunt competențele necesare elevului de astăzi pentru a prospera într-un prezent și viitor tehnologizat și cum pot stimula profesorii aceste competențe.
Psihologul Domnica Petrovai, coordonatoarea și co-autoare a Strategiei Naționale de Sănătate Mintală a Copilului și Adolescentului din România, va vorbi despre menținerea unui echilibru sănătos în petrecerea timpului online și offline, precum și despre starea de bine a profesorilor și copiilor, efectele negative ale utilizării excesive a tehnologiei asupra performanței școlare și relațiilor interpersonale și despre importanța activităților fizice, a contactului social și a unei diete echilibrate în menținerea sănătății mentale și emoționale în fața presiunii de a fi mereu conectați la mediul digital.
Profesorul Csaba Asztalos, cadru didactic la Universitatea din București și la Universitatea Româno-Americană și președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), instituție care a realizat împreună cu IRES studiul despre Discursul urii în România, va vorbi despre natura și efectele discursului instigator la ură, diferitele forme pe care le poate lua acesta și impactul său dăunător asupra elevilor, a profesorilor și a părinților, precum și despre responsabilitatea fiecăruia de a combate acest fenomen. Școala este principala instanță care ar trebui să se implice mai mult pentru a opri discursul urii în societate, spune majoritatea celor chestionați în studiul IRES-CNCD. Cum pot opri profesorii spirala discursului urii, care escaladează în forme de violență verbală și fizică tot mai prezente în mediul educațional? Pot ajuta noile tehnologii și conținuturile digitale la educarea și crearea unui climat?
Prof.dr.ing. Mihnea Moisescu, decan Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica Bucuresti va vorbi despre revoluțiile industriale și explozia dezvoltării Inteligenței Artificiale, integrate în cercetarea cu aplicabilitate educațională, cum integrează educația tehnologiile avansate și care sunt tendințele și provocările actuale, în dezvoltarea inteligenței digitale în mediul educațional. Plus: un pas spre explorarea meseriilor viitorului. O întrebare importantă la care va răspunde este: Ce trebuie să învețe elevii, astfel încât să poată deveni profesioniști ai prezentului, fie că vorbim de ingineri de date, dezvoltatori de software, experți în machine learning sau securitate cibernetică?
Conferința va fi urmată de 4 sesiuni de Workshopuri tematice, în cadrul cărora profesorii de gimnaziu înscriși vor afla cum pot folosi concret la clasă, cu elevii, conținuturile digitale transcurriculare realizate pe curriculum românesc lansate de Fundația Vodafone în programul Școala din Viitor. Cele 4 Workshopuri se vor desfășura în paralel, în 4 săli diferite găzduite de ARCUB-Gabroveni, pe următoarele tematici: workshop modul Mediu&Ecologie, workshop modul Inteligență digitală, workshop modul Robotică și workshop modul Pregătiți pentru viitor care cuprinde lecții prin care sunt explorate conceptele de inteligență artificială, realitate augmentată și virtuală, biotehnologii etc., cu implicații în meseriile viitorului. Workshopurile vor fi susținute de profesori creatori ai conținuturilor educaționale digitale în cadrul programului Fundației Vodafone și de câte un guest speaker cu competențe și activitate recunoscută în domeniu.
- Profesorii care vor să participe marți, 15 octombrie 2024, la Conferința Națională Școala din viitor – resurse și conținut trandisciplinar pentru profesorii de gimnaziu, găzduită începând cu ora 13:30 de ARCUB Gabroveni în centrul vechi al Bucureștiului, se înscriu pe formularul de aici, unde este necesar să aleagă unul dintre cele 4 workshopuri la care vor să participe și o opțiune de rezervă.
- Locurile sunt limitate, iar ocuparea acestora se face în ordinea prezentării la eveniment. În cazul în care prezența va fi mai mare decât capacitatea sălii, discursurile speakerilor vor putea fi urmărite pe un ecran și în foaierul ARCUB.
- ATENȚIE: evenimentul se desfășoară exclusiv în format FIZIC.
Sunt invitați sa participe profesori de învățământ gimnazial pentru care au fost create resursele educaționale digitale, conținut transcurricular dezvoltat în cadrul programului Fundației Vodafone – Școala din viitor – care poate fi folosit gratuit în timpul școlii, la orice materie, dar și la orele de dirigenție, în Școala Altfel, Săptămâna Verde, Școala după școală, programe remediale.
Se acordă diplome de participare doar persoanelor care participă la conferință și unul dintre workshopuri, ales prin intermediul formularului de înregistrare.