Ghid de supravieţuire pentru profesorii de liceu în 5 paşi

Nu ştiu cum este să predai la un liceu de elită, cu clase în care marea majoritate a elevilor sunt dotaţi cognitiv peste medie, cu părinţi care le pot explica acasă o problemă de programare, cu biblioteci din care să prindă gustul lecturii, cu familii care le pot asigura lesne primele două trepte ale Piramidei lui Maslow – nevoile fiziologice şi cele de securitate. Predau la un liceu care nu se află în centrul oraşului, unde există şi elevi care dau bătăi de cap profesorilor, cu atitudini, comportamente şi trăiri desprinse din cuprinsul manualului consilierului şcolar. 

Dacă nu practicaţi ascultarea activă cu elevii, nu aflaţi ce probleme emoţionale îi macină şi nu descoperiţi cauzele randamentului şcolar scăzut sau tulburărilor de tot felul. Există şi calea uşoară, aceea de a restrânge atributele profesorului la predarea-evaluarea disciplinei sale, dar profesorul autentic alege să meargă pe drumul cel greu, presărat cu rezolvarea tulburărilor anxioase, a fobiei de şcoală tot mai răspândite, grija faţă de sănătatea emoţională şi psihică a elevului şi nu se rezumă doar la stimularea părţii cognitive. 

Din nefericire există mulţi profesori de liceu pentru care activitatea didactică cu elevii adolescenţi de astăzi aduce cu un coşmar din care abia aşteaptă să scape, de cele mai multe ori din cauza neînţelegerii autentice reciproce a părţilor implicate.

Meseria de profesor de liceu poate deveni cea mai frumoasă profesiune din lume, în care entuziasmul creşte cu timpul, în mod paradoxal, relaţia didactică cu elevii dvs. năbădăioşi se îmbunătăţeşte pe măsură ce dezvoltaţi anumite abilităţi psihopedagogice şi urmaţi acest antrenament strategic în 5 paşi pentru a vă înţelege mai bine cu Măria Sa, elevul de liceu. 

1. Psihopedagogia este brăţară de aur

Însă este o Cenuşăreasă între disciplinele care îi formează pe profesori la universitate. Este acel lucru „abstractˮ din coada orarului, parte a modulului psihopedagogic, este ultima parte în subiectul de titularizare, sunt acele cărţi cu titluri plicticoase precum Pregătirea pentru definitivat şi gradul didactic II, acele volume cu titluri compozite cu nuanţă motivaţională de la mai multe edituri. În realitate, osatura profesorului este chiar psihopedagogia, în timp ce sistemul muscular este didactica. 

  Persistă mitul că „cel mai bun profesor de liceu este marele expert al domeniului săuˮ. Nimic mai fals. Este acel specialist care cunoaşte perfect noţiunile de bază, cele fundamentale, pentru că în preuniversitar elevii sunt învăţaţi lucruri descoperite demult şi nu invenţiile de anul trecut. Profesorul cel mai eficient desface iţele conceptelor disciplinare şi le deapănă pe înţelesul minţii de adolescent. Precum în cărţulia aceea Întrebări mari de la cei mici la care răspund nişte oameni foarte importanţi de Gemma Elwin Harris. 

Dacă un fizician ştie să explice teoria cuantică pe înţelesul bunicii sale de la ţară, atunci să se facă profesor în preuniversitar, dacă nu poate, atunci să se ducă la facultate sau în cercetare. Pentru că misiunea profesorului de liceu nu este să le predea elevilor la Română despre viziunile literare ale lui Michel Foucault, Roland Barthes şi Jean Starobinski, ci să le cultive gustul de lectură, pe lângă receptarea sensului unui text scris sau diferenţa dintre curentele literare. Sau la Biologie, misiunea profesorului nu este să le prezinte ultimile descoperiri din jurnalele medicale cu articole cotate ISI în care publică universitarii, ci să le explice noţiunile de bază din anatomia şi fiziologia corpului uman, care au fost descoperite mai demult. La asta foloseşte didactica sau metodica. Iar psihopedagogia te ajută să deschizi canale de comunicare cu elevul adolescent, să desfaci pânzele de anxietate şi depresii cu care este înveşmântat, să-i dezvolţi motivaţia intrinsecă pentru învăţare, să-i aprinzi gustul lecturii sau al filmelor bune. 

Abilitatea psihopedagogică înseamnă şi empatie. Un elev nu este doar un recipient al cunoştinţelor profesorului pe care le deşartă în mijlocul clasei. El este un om, de fapt un (pre)adolescent, aflat la o vârstă ingrată, cu numeroase probleme emoţionale şi într-o căutare de sine sârguincioasă. În preuniversitar oricare profesor trebuie să simtă aceste aspecte. Din păcate, există unii profesori care după 4 ani nu ştiu să spună despre un elev decât de ce notă a luat la materia dumnealui. Atât! Nu ştiu să ofere niciun detaliu despre pasiunile lui, despre situaţia familială, stilul de învăţare, meseria visată sau… ce părere are elevul despre stilul de predare al profesorului (feedback). Profesorul trebuie să aibă abilitatea să se pună în locul elevului şi să-şi dea seama dacă poate înţelege lecţia dacă se audiază pe sine însuşi!

Nu strică nici un strop de psihoterapie pentru îndruma un elev pe o anumită potecă a gândurilor. Ca diriginte trebuie să cunoaşteţi măcar strategia cognitiv-comportamentală, utilă în tot mai frecventele atacuri de panică, anxietatea generalizată şi atât de straniile „fobii de şcoală şi de tablăˮ. Pentru aceasta familiarizaţi-vă cu tehnica de ascultare activă şi cu maieutica socratică. Veţi ajunge să-i cunoaşteţi cu adevărat pe elevi şi lăsaţi-i şi pe ei să vă cunoască, aşa că renunţaţi uneori la haina profesorală. Probabil aţi fost avertizaţi să nu vă „deschideţiˮ în faţa elevilor pentru că vă vor dispreţui şi nu veţi mai putea controla clasa, nimic mai fals. 

Vorbiţi-le despre inteligenţele multiple ale lui Gardner: lingvistică, logico-matematică, intrapersonală, interpersonală, vizual-spaţială, naturalistă, muzicală, kinestezică şi existenţială, pentru a nu se întrista când nu pricep tot la matematică.

2. Predaţi interdisciplinar

Cunoaşterea în şcoală este servită pe bucăţi, în timp ce puzzle-ul vieţii compune o imagine diferită de cea a pieselor luate separat. Ce înseamnă această abordare? Să trasezi o punte între două discipline diferite, să tragi un fir între două domenii aparent distincte în planul cadru şi viguros delimitate în mintea croită disciplinar a elevului. 

Câteva exemple. Un profesor de biologie ar putea aminti la structura inimii şi cartea Despre inimă şi alte eseuri; clasificând grupele sanguine, menţionaţi şi că pot dona sânge la Centrul de Transfuzii după vârsta de 20 de ani; la ţesuturile vegetale corespondenţa anumitor plante medicinale din cărţile lui Ovidiu Bojor cu unităţile de relief din România. Un profesor de Istorie ar putea avea o abordare a anumitor subiecte precum în cartea Răzbunarea geografiei de Robert Kaplan; la „Diaspora şi exilul românescˮ să amintească de Paul Goma; la „Religia şi viaţa religioasăˮ – analiza stilistică a albastrului de Voroneţ; la „Călători români acasă şi în lumeˮ se pot marca traseele pe Google Maps. Ca profesor de Română se poate sublinia că, deşi Rusia este azi un stat agresor, literatura rusă este una dintre cele mai mari ale lumii, iar scriitori precum Tolstoi, Dostoievski sau Cehov se pot ridica chiar la nivelul lui Shakespeare; se pot utiliza spre lectură texte cu diferite registre stilistice, inclusiv articole medicale sau critică de film; la „Literatură şi picturăˮ se pot sugera analize ale Scutului lui Ahile sau, pentru a stimula creativitatea, interpretări ale Domnişoarelor de onoare de Velasquez; lectura unor poezii „geograficeˮ precum Ecuatorul şi polii de Marin Sorescu; punctarea pe harta României a desfăşurării acţiunii romanelor pentru Bacalaureat – Moara cu noroc în Arad, Ion la Bistriţa, Hanul Ancuţei în judeţul Neamţ în drum spre Paşcani; reconstituirea cartografică a călătoriei de întoarcere în Itacha a lui Ulise. La Engleză merită analizate literar unele texte de melodii compuse Bob Dylan sau Ed Sheeran. La Geografie identificarea pe harta lumii a locului de joacă a lui Huckleberry Finn şi Tom Sawyer, Mowgli sau Harry Potter; la „Resursele naturaleˮ – explicaţia modului în care celula fotovoltaică produce energie electrică din radiaţia solară. 

În alt registru de idei, pentru o mai bună înţelegere a inter- şi transdisciplinarităţii se recomandă Paradigme universale de Solomon Marcus, savant care a făcut o apropiere inedită între matematică şi lingvistică. Valenţe educative nebănuite poate avea, citit şi transpus la clasă într-o dioptrie potrivită, capitolul intitulat Jocul. Într-un mod cu totul surprinzător am putea spune că Solomon Marcus a fost unul dintre cei mai pătrunzători specialişti care s-au aplecat cu infinită grijă asupra problemelor din preuniversitar venind dintr-un domeniul oarecum distinct. Colecţia sa, Răni deschise, merită a fi răsfoită pe îndelete de către orice profesor care caută o privire limpede şi critică a sistemului de educaţie.

3. Legaţi de realitate conţinuturile predate, valorile şi atitudinile cultivate, competenţele exersate

Dacă nu faceţi acest lucru, atunci tot ce credeţi că îl învăţaţi pe elev rămâne în ofsaid, adică în afara jocului. Noţiunile din programa şcolară, transpuse în proiectul de lecţie, trebuie înnodate cu realitatea înconjurătoare elevului, ale cărui gânduri de motivaţie intrinsecă sunt mai abstracte, el având nevoie de concreteţea motivaţiei extrinseci. Devine obligatoriu să-i fie explicate maniera în care se va folosi pe viitor de acea competenţă, contextul în care se va folosi de acel conţinut, împrejurarea în care va fi bine să adopte acea atitudine. Obiectivele operaţionale să nu rămână suspendate într-o misterioară şi potenţială utilitate, ci să fie punctate în mod desluşit locul, contextul şi momentul în care elevul ar putea să se „loveascăˮ de achiziţia dobândită în timpul orei respective. 

Săptămâna trecută, la o clasă de a noua, era Nadia în prima bancă, o elevă din regiunea kurdă din Iran. Avea pe bancă deschis caietul de română la Floare albastră. Nu m-a deranjat că învăţa pentru ora următoare, pentru că Româna este cea mai importantă materie din şcoală. M-am oprit şi i-am zis: Nadia, tu ştii că dacă iei tramvaiul 25 de aici din bulevard şi mergi 12 staţii ajungi la mormântul lui Mihai Eminescu? A rămas cu gura întredeschisă secunde bune până să-şi revină. Şi e un tei mare acolo, probabil înflorit acum. Avusese un adevărat şoc, care probabil s-a prelungit şi după ce mi-am reluat ideea. Distanţa cosmică dintre ea şi poetul naţional se contractase până într-atât încât ar fi putut face chiar o plimbare până la piatra lui funerară. Câteva exemple. La Biologia de clasa a unsprezecea se pot stabili corespondenţe între sistemele şi organele corpului omenesc şi diagnostice reale; biologia moleculară a testului PCR pentru covid-19. La Geografie – analiza site-ului ApaNova pentru a înţelege alimentarea cu apă şi canalizarea pentru Bucureşti; la „Mobilitatea teritorială a populaţieiˮ – migraţia sirienilor şi a ucraineenilor; punctarea pe hărţi a locului în care s-au întâmplat ştirile zilei sau citirea hărţilor sinoptice de pe site-ul meteoromania.ro. La Istorie se reamintesc monumentele sau statuile amplasate pe harta mentală a elevului în drumul său către şcoală; urmele de gloanţe de la Revoluţie pe blocurile de la Orizont; amănunte inedite de istorie locală; dialog cu elevii de alte religii; comparaţia hărţilor Bucureştiului din diferite perioade istorice, inclusiv pe aplicaţiile digitale unde pot fi vizualizate sub formă de straturi ca într-un palimpsest cartografic. În cadrul laboratorului de Chimie se pot efectua zeci de experimente; analiza compoziţiei chimice a etichetelor sticlelor de apă minerală sau a altor alimente; stabilirea necesarului energetic al anumitor diete prin trecerea în revistă a glucidelor, lipidelor şi proteinelor; dacă se observă rugina pe caloriferul din colţ neapărat să se scrie pe tablă reacţiile de acolo. 

4. Aplanarea şi evitarea conflictelor cu elevii prin comunicare didactică eficientă 

Înţelegeţi că elevul de liceu nu este (încă) un adult, ci un adolescent, astfel că se află la o vârstă vitregă, este captiv într-o furtună emoţională cu fulgere de anxietate şi grindină de fobii. Faceţi delimitarea strictă între verbal, paraverbal şi nonverbal, apoi aplicaţi-le în funcţie de context. Există uneori la profesori tendinţa de a fi extremi de severi, acolo sălăşuieşte mitul că autoritatea excesivă este sinonimă cu prestanţa didactică. Unii consideră că dacă îi critică în mod consecvent pe elevi, aceştia vor renunţa treptat la comportamentul indezirabil şi n-o să mai facă greşelile respective, oarecum de frica profesorului. Dar schimbarea comportamentală vine din interior, nu are resort punitiv, nu trebuie forţată din afară. Acei profesori vor avea neplăcuta surpriză să constate că elevii perpetueză dinadins conduita ingrată, vor dezvolta anxietate şi nu se vor mai deschide sufleteşte niciodată în faţa dumnealor. Pentru a face mai eficientă o morală sau o critică adresată elevului care vă deranjează ar fi utilă trecerea de la persoana a doua la persoana întâi. 

De exemplu: un elev vorbeşte în spate. De obicei profesorul i-ar spune: Popescule, potoleşte-te, nu vezi că predau lecţia! Popescu s-ar potoli mai rapid însă dacă aţi formula solicitatea în felul următor: Popescule, dacă tu continui să vorbeşti EU nu voi mai putea să menţin un ton scăzut, va trebui să vorbesc tare şi mă va durea capul. Alte exemple de reformulare eficientă a mustrării elevilor: Adriane, dacă tot mâzgăleşti banca aceea cu markerul permanent mă pui într-o situaţie dificilă ca diriginte, trebuie să înlocuiesc banca. Dacă Sara chiuleşte uneori, iar dirigintele o anunţă pe mama ei care o ceartă acasă şi îi ia telefonul, atunci Sara va da vina pe diriginte şi nu va mai comunica cu el. Ar fi bine ca dirigintele să-i spună: Sara, obiectivul meu este să mă asigur că vii în fiecare zi la liceu, când nu vii şi nu ştiu de tine trebuie să-i dau mesaj pe WhatsApp mamei tale. Dar atunci eram în tramvai, am fost să-mi cumpăr un sandviş şi am rămas pe afară ş.a., răspunde ea. Cum să facem să-i dau mesaje mai puţine mamei? Atunci când întârzii, vă scriu. 

Alt exemplu: Ana, mi-a zis doamna de Biologie că lipseşti într-una şi nu-ţi încheie media. Ştiu, am fost de câteva săptămâni la Bolintin cu părinţii pentru că e bunica trage să moară. Cred că v-a zis mama. Da, îmi amintesc, îmi pare rău, câţi ani are? 78. Ai fost probabil apropiată de ea. Da, m-a crescut când eram mică, sunt foarte ataşată de ea. Trebuie să existe ceva ca să rezolvi şi la biologie. Da, aş putea să fac tema pe care le-a dat-o colegilor şi s-o postez pe classroom. Şi să-mi trimită o colegă poză de pe caiet să-mi scriu lecţiile pierdute. Poate faci şi nişte desene pe caiet. Nu prea mă pricep la desenat. Te uiţi pe internet, scrii kidney sau ADN drawing, ce aveţi voi acolo. Nu, că la clasa 10 învăţăm despre plante şi animale. 

5. Lectura cărţilor despre adolescenţi

Una dintre cele mai grele probe ale unui profesor autentic din preuniversitar este să intre în lumea adolescenţilor pe poteca psihologică, artistică, să cunoască valorile şi lumea în care gravitează interesul unui pre(adolescent). Pentru profesorii cu multă experienţă ar fi util să încerce să-şi depăşească mentalitatea veche, părerile formate în timpul studiilor dumnealor, pentru că dânşii prestează în faţa unor elevi care îşi vor duce viaţa de adult în viitor, când multe „valoriˮ din tinereţea dascălului vor fi perimate. Distanţa dintre profesorii cu experienţă şi elevii adolescenţi poate fi uneori cosmică, mai ales dacă dascălul nu are în familie un tânăr aflat la această vârstă. Profesorii cu mai puţină experienţă au avantajul faptului că sunt mai deschişi către studiul cărţilor de psihologie şi a lecturii literaturii de nişă, la care vibrează adolescenţii. 

Strategia merge pe două paliere. Din cărţile de psihologie şi psihopedagogie îl puteţi înţelege mai lesne pe elevul adolescent, mai mult în fibra lui teoretică. Cu toate că sunt scrise uneori de autori care au petrecut puţin timp la catedră într-un liceu (sau şcoală generală), răsfoiţi cărţile intitulate Psihologia educaţiei, învăţării, vârstelor, personalităţii, apoi Consiliere psihopedagogică şi Intervenţii psihologice în şcoală, dar şi 101 povesti vindecatoare pentru copii si adolescenti sau Tratat de psihoterapie cognitiv-comportamentală. 

Pentru a cunoaşte filamentul practic şi ancorat în realitate al clienţilor dvs. sunt recomandate cărţi de beletristică din care aflaţi despre diverse probleme emoţionale pe care nu bănuiaţi că le pot avea şi elevii (bullying, agresivitate, sucid, decesul părinţilor, LG…, violenţă domestică, sarcini nedorite, dependenţă de tutun şi alte substanţe, dislexie, anxietate, fobie de şcoală ş.a.) şi modalităţi reale prin care le-au rezolvat clienţi de peste mări şi ţări sau au trecut peste ele. De exemplu cărţile lui John Green: Sub aceeaşi stea, Căutând-o pe Alaska, Oraşe de hârtie, De 19 ori Katherine. Jurnalul unui adolescent timid de Stephen Chbosky sau Eu, Earl şi sfârşitul ei de Jesse Andrews. 

Deunăzi am văzut pe o bancă una din cărţile de mai sus, la o clasă de a zecea. Cum mereu îmi creşte inima de bucurie când descopăr un elev căruia îi place să citească, m-am dat mai aproape. Da domnuʼ, am comandat-o pe internet, a costat 50 de lei, o groază de bani. Există şi posibilitatea să împrumuţi cărţi de la filialele bibliotecii metropolitane, zic. Ştiu, o să fac o vizită şi acolo. Văd că este în engleză. Da, pot să citesc în engleză. Ce ar fi să-ţi arăt de unde îţi poţi downloada orice carte vrei, gratuit, zic. Face ochii mari. Ia scrie: https://b-ok.xyz/. Selectezi acolo PDF. Staţi să caut o carte pe care voiam să o cumpăr pentru că vreau neapărat s-o citesc, zice. După câteva clickuri scoate un chiot de bucurie. Ce carte? întreb. Am găsit-o PDF în engleză, întinde încântată telefonul ca să văd. Girl, Interrupted, spune. S-a făcut şi film, e cu Angelina Jolie. 

Pentru a da măsura creativităţii pe mai multe direcţii, profesorii de liceu ar trebui să aibă ca bibliografie obligatorie câteva filme remarcabile cu protagonişti de aceeaşi meserie: Dead Poets Society (1989), The Ron Clark Story (2006), Goodbye, Mr. Chips (1939), To Sir, with Love (1967), Freedom Writers (2007), Lean on Me (1989), Dangerous Minds (1995), Entre les murs (2008), Monsieur Lazhar (2011), Half Nelson (2006), The Emperor’s Club (2002), Finding Forrester (2000), Precious (2009), The Hunt (2012), Like Stars on Earth (2007), Where Is the Friend’s House? (1987), Au revoir les enfants (1987), The Miracle Worker (1962).  

Nota redacției: Articolul a fost trimis de autor pe adresa redactie@edupedu.ro, pentru publicare. Opiniile exprimate aparțin autorului.