Ghid de Admitere la liceu – 2023: cum se completează fișa de înscriere, la școală sau în format electronic

Lipsa de implicare a unor părinți în educația copiilor

Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com

Joi, 6 iulie, au început înscrierile la liceu, iar primul pas este completarea fișei de înscriere, în perioada 6-7 și 10-17 iulie 2023. În acest sens, Ministerul Educației a stabilit o procedură pentru completarea fișei, lucru care poate fi făcut la școală, în prezența părintelui și a dirigintelui, sau pe e-mail.

Principala regulă de care trebuie să se țină cont: opțiunile să fie completate în ordinea preferințelor candidaților, după cum autoritățile au insistat în ghidurile de până acum pentru completarea fișelor de înscriere. 

Ministerul a atras atenția că, în timp ce un număr mare de opțiuni înscrise pe fișa de înscriere nu poate aduce niciun neajuns, elevul urmând să intre la prima opțiune a sa unde mai sunt locuri, un număr prea mic de opțiuni poate limita considerabil șansele să fie admis acolo unde dorește sau unde ar fi mulțumit să fie repartizat, fie că este vorba despre liceu, fie despre specializare. 

Un elev poate fi interesat mai mult să intre la anumite licee și atunci va lista mai întâi acele licee cu toate specializările lor, sau poate fi interesat mai mult de specializări, iar atunci va lista cu prioritate codurile pentru specializarea respectivă, la mai multe licee.

Potrivit procedurii pentru completarea fișei, comisia de înscriere este cea care asigură completarea fișelor cu o bună parte din date – de la cele privind datele personale ale elevilor, mediile și notele care trebuie trecute, informațiile despre școală:

Media claselor V-VIII nu mai este luată în calcul pentru admiterea la liceu, anul acesta, dar trebuie completată în fișa de înscriere deoarece poate fi folosită la departajarea candidaților cu medii egale de admitereal patrulea criteriu de departajare, după nota obținută la proba de limba și literatura română la Evaluarea Națională, nota obținută la proba de matematică – Evaluarea Națională, nota obținută la proba de limba maternă – Evaluarea Națională.

Potrivit procedurii de completare a fișei de înscriere, aceasta se poate face fie la sediul unității de învățământ absolvite, fie prin transmiterea Fișei de înscriere în format electronic.

Candidații și părinții/reprezentanții legali, în prezența dirigintelui, trebuie să verifice corectitudinea datelor, după ce acestea sunt introduse în aplicația informatică, în urma depunerii fișei de înscriere. Dacă sunt sesizate erori, acestea sunt corectate în aplicația informatică.

Dacă Fișa e transmisă electronic, datele sunt introduse în aplicația informatică de către comisia de înscriere, care trimite apoi către diriginte o copie a listei din calculator, semnată de președintele comisiei. Copia scanată e transmisă candidatului prin mijloace electronice, pentru a fi semnată, iar dacă există erori acestea sunt semnalate comisiei, pentru a fi corectate în aplicația informatică. Fișa corectată e verificată din nou, pe același traseu, iar candidatul și părintele trebuie să confirme faptul că datele sunt corecte și retransmit o copie scanată/fotocopiată a fișei.

Procedura oficială pentru completarea fișei de înscriere la liceu în anul școlar 2023-2024:

Fișă de înscriere în anul școlar 2023-2024 – admitere în clasa a IX-a:

Fișa de înscriere în învățământul profesional și învățământul dual de stat:

Citește și:
Încep înscrierile la liceu 2023. Fișa de admitere poate fi completată de elevi și părinți, în prezența dirigintelui, de joi, 6 iulie, și până pe 17 iulie – document
Admitere liceu 2023. Procedura pentru completarea fișei de înscriere, transmisă de Ministerul Educației. Fișa poate fi completată la școală, în prezența părintelui și a dirigintelui, sau transmisă prin e-mail

Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version