UPDATE Gheorghiță: Vaccinarea personalului din învățământ începe miercuri / Estimăm administrarea primei doze la 60.000 de persoane până pe 10 martie / Vaccinarea o vor face echipe noi, mobile

4.063 de vizualizări
Sursă foto: gov.ro
Vaccinarea profesorilor reîncepe miercuri, 24 februarie, și se încheie pe 10 martie, dată până la care se estimează că aproximativ 60.000 de persoane din sectorul învățământului vor primi prima doză, a anunțat astăzi Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, în cadrul unei conferințe de presă de la Guvern. El a mai precizat că peste 42.000 de angajați din sistemul de Educație au fost deja vaccinați și 128.000 sunt programați în perioada următoare. Vaccinarea va fi asigurată de echipe mobile noi, nu de personalul care este acum în centrele de vaccinare.

„După cum știm, au fost mai multe discuții legate de prioritizarea personalului din învățământ în vederea vaccinării. Ieri a avut loc ultima ședință pregătitoare cu directorii Direcțiilor de sănătate publică din fiecare județ, inclusiv din București, și am stabilit următoarele lucruri: procesul de vaccinare pentru personalul din învățământ va începe de mâine, 24 februarie, în majoritatea județelor din țară; iar toată această activitate se va încheia pe data de 10 martie.

De mâine, 24 februarie, începe activitatea de vaccinare în 23 de județe, inclusiv în Municipiul București. De joi, 25 februarie, continuă alte 14 județe. Din 26 februarie, încă două județe și pe 1 martie, încep ultimele trei județe. Toată perioada de vaccinare care va fi destinată pentru acest proces specific adresat personalului din învățământ durează până în 10 martie pentru administrarea primei doze.

Estimăm un număr de aproximativ 60.000 de persoane care vor fi vaccinate în cadrul acestui proces. Reamintesc faptul că deja peste 42.000 de persoane au fost deja vaccinate din rândul personalului didactic și aproximativ 128.000 de persoane sunt programate”, a precizat Valeriu Gheorghiță.

Modalitatea de programare și de derulare a activităților de vaccinare a fost transpusă „într-o instrucțiune, care deja a fost transmisă către fiecare județ, către Direcțiile de sănătate publică și, de asemenea, către Ministerul Educației încă din cursul zilei precedente”, a mai spus coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

Gheorghiță: Categoric nu va fi nicio persoană reprogramată

Reporter: Având în vedere că Astra Zeneca a anunțat că va livra mai puține doze, iar de mâine profesorii devin prioritari la vaccinare, se întrevede din punctul dvs de vedere o nouă criză a dozelor de vaccin și asta înseamnă că ar putea fi noi categorii socio-profesionale amânate la vaccinare?

Valegiu Gheorghiță: „Categoric nu va fi nicio persoană reprogramată, numărul dozelor pe care noi le avem disponibile ne permite să asigurăm atât vaccinarea din această perioadă a personalului din învățământ cât și persoanele deja programate. A fost, de altfel, o măsură de siguranță pe care am luat-o și anume să deschidem slot-uri pe câte 20 de zile tocmai să ne asigurăm că avem o concordanță și un echilibru între numărul de persoane programate și numărul de doze disponibile pentru că din experiența de până acum, oricând pot să intervină o serie de modificări în calendarul de livrare, care nu țin de România, țin de capacitatea de producție la nivel central european. Din acest punct de vedere, nu se pune problema să reprogramăm o persoană sau să fie cineva defavorizat care este deja programat.”

„Sunt echipe noi și vorbim de echipe mobile, nu se înființează centre”

Reporter: Spuneați că această etapă specială de vaccinare a profesorilor începe mâine în 23 de județe, sunt pregătite toate centrele?

Valeriu Gheorghiță: „Totul este pregătit, am vorbit chiar înainte de această conferință cu reprezentanții DSP București. Cabinetele de vaccinare în care va fi efectuată vaccinarea personalului din învățământ în perioada următoare vor fi deservite de echipe noi de vaccinare. Practic, în majoritatea situațiilor nu sunt echipele de vaccinare care desfășoară activitățile pentru persoanele programate în platformă și în cadrul campaniei de vaccinare în care ne regăsim acum, deci sunt echipe noi și vorbim de echipe mobile, nu se înființează centre. Sunt echipe mobile care merg și asigură vaccinarea în anumite spații care sunt special destinate și prevăzute pentru aceste activități cu durată din 24 februarie până pe 10 martie. (…) Listele cu personalul care urmează să fie vaccinat au fost deja recepționate de DSP-uri, care stabilesc intervalele orare, iar profesorii vor fi anunțați de către conducătorii unităților de învățământ legat de ora la care să se prezinte.”

Amintim că vaccinarea profesorilor a început inițial în cadrul etapei a II-la a campaniei naționale împreună cu restul personalului esențial, însă a fost întreruptă și amânată din cauza problemelor cu aprovizionarea dozelor de vaccin și în urma incendiului de la Spitalul „Matei Balș”, când autorutățile din Sănătate au decis prioritizarea persoanelor cu boli cronice și a vârstnicilor, nu a personalului esențial.

Sursă foto: gov.ro

Citește și:
Gheorghiță: Încercăm să punem în practică vaccinarea cu prioritate a personalului din învățământ / Această etapă va fi realizată cu ajutorul echipelor mobile de vaccinare
Ministrul Educației, despre contrele cu Valeriu Gheorghiță: A fost o eroare de comunicare / Cîmpeanu: O soluție ar fi organizarea de centre de vaccinare în Casele Corpului Didactic. Gheorghiță: Modalitatea este să asigurăm echipe mobile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Trebuie să fim la școală și noi și copiii, dar trebuie să luăm măsuri cât se poate de ferme, fără să conteze costuri, sau cheltuieli – Pavel Lazarov, directorul Liceului Teoretic „Tudor Vladimirescu”, București: De ce nu facem absolut nimic pentru a susține învățământul în școală?

„De ce nu facem absolut nimic pentru a susține învățământul în școală prin măsuri absolute?”, este întrebarea pe care a adresat-o Pavel Lazarov, directorul Liceului Teoretic „Tudor Vladimirescu” din București,…
Vezi articolul

Ministrul Muncii, după ce a fost indicat de Iohannis și Deca, ca cel cu soluția la greva generală din Educație: Dascălii noştri ştiu că atunci când PSD a fost la guvernare, de veniturile dumnealor s-a vorbit doar pe plus / Protestul este legitim şi avem şi soluţii

Dascălii noştri ştiu că atunci când PSD a fost la guvernare, de veniturile dumnealor s-a vorbit doar pe plus, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi (PSD), potrivit Agerpres. Ministerul Muncii…
Vezi articolul