Gheorghiță: Încercăm să punem în practică vaccinarea cu prioritate a personalului din învățământ / Această etapă va fi realizată cu ajutorul echipelor mobile de vaccinare

4.485 de vizualizări
Sursă foto: gov.ro
Autoritățile medicale au anunțat că în perioada următoare au în vedere vaccinarea cu prioritate a personalului din Educație, a declarat marți medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campanii naționale de vaccinare, în cadrul unei conferințe de presă de la Palatul Victoria:

„Este scenariul pe care l-am anunțat săptămâna trecută, încercăm să punem în practică vaccinarea cu prioritate a personalului din învățământ, ceea ce include tot personalul din creșe, tot personalul din grădinițe și cadrele didactice din școala primară, gimnazială, licee și cadrele didactice din sistemul de învățământ universitar. Această etapă va fi realizată cu ajutorul echipelor mobile de vaccinare. Este un scenariu care nu e încă definitivat. Foarte probabil, locația unde se va efectua vaccinarea cu echipe mobile este în casa corpului didactic din fiecare județ, unde se asigură vaccinarea personalului de învățământ din sistemul preuniversitar și respectiv în centre de vaccinare organizate în cadrul universităților, în județele în care avem aceste universități în activitate. La sfârșitul acestei săptămâni vom lua decizia în baza datelor pe care urmează să le centralizăm de la Ministerul Educației”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

În momentul de față, aproximativ 30.000 de cadre didactice au fost vaccinate și peste 120.000 sunt programate, a mai spus Gheorghiță, care a adăugat că va reveni cu cifrele exacte.

Întrebat dacă vor vaccina și copiii sub 16 ani, medicul a răspuns: „Avem de gând să respectăm recomandările și indicațiile conform autorizării tuturor tipurilor de vaccinuri disponibile în România. În momentul în care vom avea și alte indicații care prevăd grupa de vârstă sub 16 ani sau sub 18 ani pentru celelalte tipuri de vaccinuri, evident că vom lua în calcul acest lucru, conform strategiei care prevede acest aspect.

În ultimele săptămâni au fost mai multe neconcordanțe între declarațiile făcute de Valeriu Gheorghiță și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, despre prioritizarea vaccinării profesorilor.

Ministrul Educației a anunțat în mai multe rânduri de la preluarea mandatului că va exista o prioritizare a personalului din Învățământ la vaccinare, în etapa a II-a. Evoluția situației, dozele limitate de vaccin și tragedia de la spitalul „Matei Balș” au împins, însă, calendarul vaccinărilor pentru personalul esențial, fiind prioritizați cei cu boli cronice și cei vârstnici.

Sorin Cîmpeanu anunța pe 10 februarie că angajații din Educație vor avea acces privilegiat la vaccinare de săptămâna următoare.

„Am stabilit cu coordonatorul campaniei de vaccinare că, încă din a doua jumătate a acestei luni, personalul din învățământ va avea o prioritate sistemică în cadrul procesului de vaccinare”, a spus ministrul Educației, înainte să fie contrazis de Gheorghiță.

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a declarat pe 11 februarie pentru Europa FM că nu se schimbă nimic în strategia de vaccinare și nu se creează un sistem special pentru angajații din școli:

„Nu se modifică strategia. Dacă se modifica ceva, anunțam acest lucru. Nu vor fi cabinete de vaccinare special destinate pentru personalul din învățământ și nici locuri rezervate în platformă. Am transmis că, în această etapă, din 15 februarie, personalul din învățământ se poate programa pe locurile disponibile în platformă în cele 180 de cabinete de vaccinare. Pentru acest lucru directorii unităților de învățământ trebuie să se preocupe de programarea personalului propriu în aceste centre de vaccinare.

Am avut mai multe discuții cu domnul ministru. Această strategie s-a luat în calcul înainte de deschiderea școlilor, însă, ținând cont de numărul limitat de doze, nu am putut da curs aceleiași strategii. În aceste condiții, când deja peste 110.000 de persoane din învățământ sunt programate nu se mai justifica crearea unor linii separate pentru vaccinarea personalului din unitățile școlare”, a spus atunci coordonatorul campaniei de vaccinare.

Cîmpeanu a revenit cu o declarație pe 12 februarie în care spunea, la B1TV:

„A fost o eroare de înțelegere, de comunicare. Întotdeauna colonelul Valeriu Gheorghiță a spus că va încerca să găsească soluții. Ieri a spus că va încerca să găsească o soluție, astăzi a spus că se profilează o soluție. Soluția ar putea fi centre mobile de vaccinare, la nivelul învățământului preuniversitar, în fiecare județ, organizat în Casa Corpului Didactic. Sunt spații destinate deja întâlnirilor cadrelor didactice, care sunt adecvate organizării unor centre de vaccinare mobile. Am luat legătura în inspectorate și am transmis deja inclusiv lista adreselor acestor Case ale Corpului Didactic. Rămâne să vedem și în fiecare centru universitar care va fi universitatea cea mai potrivită pentru organizarea acestor centre mobile de vaccinare.

Noi venim cu solicitări și cu propuneri să cooperăm atât cât avem în atribuții, adică locații, apoi o să dăm o situație cu tot personalul din creșe și grădinițe, personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic, iar în învățământul primar, gimnazial și liceal, o să dăm o situație cu numărul cadrelor didactice care vor să se vaccineze în fiecare județ, pentru a putea planifica numărul de doze. Este vorba de cadrele didactice care sunt la interfața directă de lucru cu elevul. La fel și în cazul universităților, vom acorda prioritate celor care sunt la interfața directă de lucru cu studentul”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Gheorghiță: Modalitatea este să asigurăm prin echipe mobile

Între timp, și Valeriu Gheorghiță a revenit asupra situației privind profesorii. El a declarat tot vineri, 12 februarie, pentru Agerpres, că se analizează totuși posibilitatea imunizării profesorilor de către echipe mobile.

„Este un scenariu de lucru, de analiză. Sunt multe lucruri care sunt în analiză. Este un scenariu pe care îl luăm în calcul. Este clar că nu putem crea cabinete separate, linii separate. Modalitatea este să asigurăm prin echipe mobile. Este o provocare foarte mare, pentru că tot cu echipe mobile vaccinăm în cămine de bătrâni, tot cu echipe mobile persoanele de la domiciliu. Trebuie să facem nişte evaluări ale resurselor umane, ale numărului de doze, ale locaţiilor. Să vedem dacă rămânem în şcoli, dacă la inspectorate sau la casele corpului didactic. Încă este o idee la care lucrăm. Nu este nimic conturat. (…) Spaţiu am găsi şi în sala de sport a şcolii – se amenajează, se pun scaune, o masă, ai grup sanitar şi tot ce trebuie. Provocarea reală este legată de echipe mobile şi de numărul de doze”, a a spus Valeriu Gheorghiță.

Sursă foto: gov.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Domnica Petrovai / Foto: Arhivă personală

Material susținut de Dove

Training gratuit pe 12 mai pentru toți profesorii care vor să îi învețe pe copii să își construiască încrederea în sine, în cadrul Programului educațional Dove – Ai încredere în tine. Psihologul Domnica Petrovai: „Lipsa încrederii în sine a copiilor nu are impact doar la nivel emoțional, ci și la nivel academic”

Încrederea în sine a elevilor de gimnaziu „afectează semnificativ scorul” obținut de copii la testele de la școală. Concluzia aparține uneia dintre cele mai prestigioase testări internaționale la Matematică, TIMSS,…
Vezi articolul

DOCUMENT Cîmpeanu a prezentat Hotărârea Comitetului pentru Situații de Urgență care aprobă scenariile de redeschidere a școlilor: În învățământul tehnologic, profesional și postliceal stagiile de practică vor fi cu prezență fizică

Scenariile de redeschidere a școlilor au fost aprobate de CNCSU prin Hotărâre, potrivit ministrului Educației. Cîmpeanu a prezentat în conferința de presă de la Guvern conținutul acestei decizii. Redăm cele…
Vezi articolul