Gheorghiță, despre integrarea vaccinului Covid-19 în schema de vaccinare a copiilor: În cazul vaccinurilor cu tehnologii diferite, care conțin agenți biologici vii atenuați, este important să fie administrat la o distanță de cel puțin 28 de zile. La vaccinuri care conțin componente microbiene sau pe bază de ARN mesager, la cel puțin două săptămâni

Foto: © Satjawat Boontanataweepol | Dreamstime.com

Întrebat cum poate fi integrat corect vaccinul împotriva COVID-19 în schema de vaccinare a minorilor, medicul Valeriu Gheorghiță a explicat: „Dacă vorbim de combinarea unor vaccinuri cu tehnologii diferite și care conțin agenți biologici vii atenuați, cum este vaccinul ROR (rujeolă-oreon-rubeolă), este important să fie administrat la o distanță de cel puțin 28 de zile. Dacă vorbim de celelalte vaccinuri care conțin componente microbiene, vaccinuri cu virusuri omorâte, sau vaccinuri fragmentate sau pe bază de ARN mesager, recomandarea este să avem cel puțin două săptămâni interval de timp între aceste două administrări, tocmai pentru a putea supraveghea reacțiile adverse care pot să apară după fiecare tip de vaccin în parte.”

Mai jos, declarațiile complete ale medicului Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, la conferința de presă săptămânală de la Guvern:

„Schema de vaccinare a copiilor este foarte clară, există un calendar al vaccinărilor care se updatează an de an. Recomandarea este în felul următor: dacă vorbim de combinarea unor vaccinuri cu tehnologii diferite și care conțin agenți biologici vii atenuați, cum este vaccinul ROR (rujeolă-oreon-rubeolă), este important să fie administrat la o distanță de cel puțin 28 de zile. Dacă vorbim de celelalte vaccinuri care conțin componente microbiene, vaccinuri cu virusuri omorâte, sau vaccinuri fragmentate sau pe bază de ARN mesager, recomandarea este să avem cel puțin două săptămâni interval de timp între aceste două administrări, tocmai pentru a putea supraveghea reacțiile adverse care pot să apară după fiecare tip de vaccin în parte.

Dar noi știm că în cadrul programului de vaccinare, de pildă la două luni, avem vaccinarea cu vaccin hexavalent, avem și vaccinarea antipneumococică, avem și vaccinarea antipoliomelitică, avem și vaccinarea antirotavirus. Practic sunt mai multe vaccinuri care se administrează în același moment. Problema este de respectare a schemei de vaccinare, tocmai pentru că sunt vaccinuri care se administrează într-o schemă cu trei doze și atunci este important să avem grijă să nu se suprapună aceste vaccinuri, adică să facem astăzi un vaccin și să urmeze rapelul pentru o altă schemă la 3 zile.

Deci practic trebuie să stabilim împreună cu medicul care ne recomandă schema de vaccinare atât în cadrul programului de vaccinare obișnuit, cel existent și respectiv vaccinarea împotriva Covid-19, să fie astfel schema încât să nu existe suprapuneri de la o zi la alta. Altfel, cred că este important ca fiecare copil în parte să urmeze și să completeze schema de vaccinare din programul național de vaccinare și de asemenea să includă, atunci când părinții decid, și vaccinarea împotriva COVID-19 ca măsură corectă, eficientă de protejare, în mod deosebit pentru cei care se cunosc cu afecțiuni cronice care îi vulnerabilizează. Acestea sunt recomandările internaționale în ceea ce privește asocierea vaccinurilor.”

Declarațiile, la minutul 41:30 în video-ul de mai jos:

Foto: © Satjawat Boontanataweepol | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Valeriu Gheorghiță: 4.173 de minori programați pentru vaccinare / Prezentarea se poate face direct la centrele cu Pfizer, atât centre fixe, de tip drive-through, evenimente maraton, dar și cabinetele de medicină de familie
Formularul de acord pentru vaccinarea minorilor împotriva COVID-19. Peste 3.600 de copii de 12-15 ani, programați în primele 24 de ore
Autorizarea pentru vaccinarea copiilor mai mici de 12 ani împotriva Covid-19, cel mai devreme la sfârșitul anului – începutul lui 2022 – Valeriu Gheorghiță
Exit mobile version